Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Ziua Culturii Naționale. Cui îi este frică de Eminescu?

Printre atâtea zile naționale, are și cultura o zi a ei, atunci când, cu mâna la piept, mulți, deși puțini, sărbătoresc cultura. Națională, că despre asta e vorba, cultura personală ține strict de ”pentru că am gura mai mare, sunt mai deștept și mai cult decât tine”.

Până în 2010, atunci când printr-un proiect de lege, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, în 15 ianuarie se sărbătorea ziua de naștere a poetului. Pentru că Eminescu este (nu a fost, este) cel mai mare poet român. Însă, pentru că fudulia multora, mult prea multora dintre români este peste măsură, Eminescu nu mai e de ajuns, așa că fiecare dintre cei care au treabă, sau nu, dar mai ales cei care au treabă cu Ziua Culturii mai pun câte puțin de la ei, câte puțin pe lângă, iar Eminescu trece pe planul doi, trei, așa, ca un fel de anexă la rubrica ”știați că…”. Un fel de ”nu-mi spune tu mie ce înseamnă cultura, când eu știu mai bine. Ce tot atâta Eminescu? Ce, nu avem noi cărți cool, nu avem noi mari oameni de cultură care ne fac să tresăltăm de bucurie, atunci când îl înjură pe celălalt, care nu e de-al nostru?”

Într-o Românie în care criza valorilor este acută, într-o Românie în care clișeele și sloganurile formate din 4, 5 cuvinte au ajuns să fie un fel de laitmotiv al vieții sociale, Eminescu e ca o barcă de salvare. Și Nichita Stănescu și Marin Sorescu și Lucian Blaga și Mircea Eliade… și alții care se confundă cu ceea ce se cheamă cultură. Dar mai ales Eminescu. De ce?

“Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”, scria Mircea Eliade.

Ce se sărbătorește, totuși, de Ziua Culturii Naționale? Pe scurt, e un fel de exercițiu al pompării cultului personalității cu steroizi. De către mulți, prea mulți dintre cei care organizează evenimente legate de sărbătoarea asta a culturii. Un fel de ”cultura mea e mai tare decât a ta”, o scară a valorilor individuale mult prea îngustă ca să mai încapă și alții decât cei care se mulează, oarecum, pe conturul cultului ăsta al personalității. Ca și cum oamenilor le-ar fi frică de Eminescu. Nu de poezie, pentru că poezia, acum – când totul se măsoară în like-uri, în trafic, în urmăritori, în știri de senzație -, e un fel de persona non grata a culturii.

Cui îi este frică de Eminescu? Pe scurt, celor atât de îndrăgostiți de propria imagine, prelucrată cu grijă, în fiecare zi, încât orice altceva e un afront personal. Iar evenimentele legate de Ziua Culturii Naționale e un fel de continuare a poveștii ”Albă ca zăpada și cei șapte pitici”. Atâta tot că regina din fiecare dintre cei diagnosticați, fără leac, de fudulie, nu mai întreabă, așteptând cu sufletul la gură răspunsul dorit: ”Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară?”. Regina interioară contemporană a celor care care au ca slogan ”cultura mea e mai tare decât cultura ta” așteaptă răspuns la întrebarea: ”Oglindă, oglinjoară, așa-i că eu sunt cea mai cultă și mai deșteaptă din țară? Și, oglindă, oglinjoară, dacă nu, măcar să moară ăia care au și altceva de zis.”

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*