Și în acest an, în jur de 80 de tineri din protopopiatul Șimleu vor participa, în 10 mai, la pelerinajul tradițional de la Sighet, împreună cu mii de pelerini din Bucureşti, Iaşi, Blaj, Cluj, Oradea, Satu-Mare, Maramureş, ori din alte părți ale țării. Ziua va începe cu procesiunea de la Muzeul Memorial Sighet până la “Cimitirul Săracilor”, urmată de Sfânta Liturghie. După încheierea Liturghiei, pelerinii vor fi serviți de către gazde cu sarmale și cozonac, apoi urmează vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet.
În cadrul evenimentului se va face pomenirea martirilor şi mărturisitorilor Bisericii Catolice şi Greco-Catolice, a opozanţilor regimului comunist care au murit la închisoarea din Sighet. Vor fi prezenti PF Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice, Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România şi Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi Republica Moldova.
Prin pelerinajul de la sighet se urmărește ca modelele martirilor și mărturisitorilor credinței să fie cunoscute de generațiile de astăzi, pentru ca astfel de orori să nu se mai întâmple niciodată.
niciun comentariu