R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Zalăul a fost prezent cu un stand propriu la Târgul de Turism al României, aflat la cea de-a 36-a ediție

cnipt-zalauMunicipiul Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), a participat la sesiunea de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), care a avut loc în perioada 17-20 noiembrie, la Centrul Expozițional „Romexpo”din București, atât cu stand propriu, cât și prin Ansamblul de Tineret „Columna” a Casei Municipale de Cultură Zalău,. Cu acest prilej, în a treia zi a târgului, CNIPT Zalău a primit o diplomă de participare la eveniment. Scopul a fost de a aduce mai aproape de vizitatorii târgului – care pot deveni potențiali turiști -, materialele de promovare a Municipiului Zalău, dar și ale altor localități din județul Sălaj.

Vizitatorii standului au fost atrași de produsele locale, figurinele din ceapa de la Pericei, dar mai ales de pălinca de Zalău, care a avut mare trecere în rândul celor prezenți, arătându-se, totodată, încântați de dansurile populare și de costumele populare ale tinerilor din Ansamblul Folcloric „Columna”.

În cadrul târgului, actori din domeniul turismului s-au arătat interesați de Festivalul Roman Zalău Porolissum.

Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare atât a celor mai interesante oferte și atracții turistice din România, cât și a celor din străinatate.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *