DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Viorica Marian, unul din fondatorii Habei urbane la Jibou: “Unde în casă mama sau bunica coase, croșetează, tricotează, și copilul va dori să încerce”

Nimic nu pare mai desprins dintr-un tablou de iarnă decât o mamă aplecată peste cosul cu lucru de mână, făcând ceva frumos pentru cei dragi. Poate o ie, poate o cămașă, un fular împletit cu fir, cu dor și cu multă, multă dragoste. Când o asculți și o privești pe Viorica Marian împungând cu acul pânza cămășii, dincolo de răbdare și pasiune, vezi bunătatea și dragostea deplină pentru lucrul de mână și pentru tot ce ține de el. Și asemeni firului colorat care curge din ghem, așa curg vorbele ei calde, când îți spune despre obiceiuri ce au trecut din generație în generație, învingând timpul.

– Ce reprezintă lucrul de mână în contextul și societatea actuală, când totul e dominat de tehnologie, iar timpul pare că mereu nu este de ajuns?

– În aceste vremuri, când tehnologia pare că ne dirijează pașii, fiind chiar dependenți de aceasta,  simplificându-ne viața, paradoxal ni se pare că timpul se scurge printre degete și nu mai reușim să facem tot ce ne propunem. Dar oare chiar ne propunem să facem ceva, sau ne lasăm “în doru lelii”, mai trece o zi, mai vine alta , îmbătrânim și trecem fără să lăsăm ceva în urma noastră?!

– Unde ați deprins lucrul de mână și de la cine?

– Cele ca mine, mai de demult în lume, am avut norocul să ne învețe mamele si surorile mai mari și am deprins lucrul de mână încă de mici. Am crescut în casă cu războiul de țesut, am  învățat să cos, să fac cipcă (dantelă, n.r.), iar toate aceste lucruri păreau firești în acele vremuri. A  trebuit să treacă decenii ca să ne  dăm  seama, atât eu, cât si mulți alții, că în viața noastră golul lăsat de îndeletnicirea cu lucrul de mână nu l-am umplut cu nimic, că s-au pierdut lucruri, obiceiuri, cunoștințe valoroase odată cu trecerea timpului.

– Sunteți parte a unui grup deosebit de frumos de femei, care știu și vor să păstreze lucrul de mână aproape. Spuneți-ne, vă rog, mai multe despre asta.

– Am reînceput să cos în anul 2011, când am avut nevoie să îmbrac un costum popular  la o întrunire a femeilor din mediul rural, în cadrul lansării unui proiect, iar  “dress code” era costum sau camașă populară cel puțin. Deoarece nu aveam nici măcar o camașă la acea vreme și nu am găsit de împrumut, am decis să mi-o cos, iar în două săptămâni am terminat-o. Apoi am cusut pentru copii, pentru nepoți costume de botez, cămăși pentru toată familia. După ani de cusut, am simțit că trebuie să împărtășesc și altor persoane cunoștințele, ideile și dragul pentru lucrul de mână. Așa am pus la cale, împreună cu  Mihai Petriș, directorul Casei de Cultură Jibou, înființarea unei șezători săptămânale pe care am numit-o “Haba urbană la Jibou”. Și acum îmi amintesc cu drag prima habă din data de 13 octombrie 2016, la care au participat doar câteva persoane. Unii au rămas până astăzi în acest grup, Simona Teglaș, Alex Ilieș, iar alții s-au alăturat pe parcurs – Irina Teglaș,  Eugenia Moldovan, Simona David, Eva Ianchiș, Ramona Teglaș, Iulia Longodor, Maria Opriș, Marcela Coste, Maria Mezei, Fraguța Nechita, Margareta Muntean,  Eliza Ilieș, Maria Postoș, Valeria Pop. Mai sunt și alte persoane care vin sporadic. Tuturor le mulțumesc pentru implicare și pentru faptul că împărtășesc și altora din ceea ce au primit. Pe toți ne unește pasiunea pentru portul popular, pentru cămașa românească  din toate zonele țării. Astfel, studiem modele din cărți, vizităm muzee și colecții ori de câte ori avem ocazia dar ne informăm foarte mult și de pe internet. Există un blog, Semne cusute, înființat de către Ioana Corduneanu care a pus la dispoziția celor care vor sa coase foarte multe motive , planșe,  informații,  încă din anul 2012. Fiecare din cei care participă la activitațile habei a reușit să coase cel puțin o camașă pentru copil, pentru noră, pentru soț, iar pentru ele fară număr! În anii 2017-2018 s-au cusut peste 26 de camăși din toate zonele țării, în acest an déjà sunt finalizate 13, iar fiecare are în lucru cel puțin una. Toate activitățile habei se pot vizualiza pe pagina noastră Haba la Jibou . Noi ne întâlnim în fiecare miercuri, de la  ora 17, la Casa de Cultură Jibou și oricine este binevenit.

– Sunt o serie de evenimente, gen habă și șezători, în care lucrul de mână este adus în prim plan și la care luați parte. Care credeți că este percepția publicului larg față de ele?

–  Pentru noi, a coase este un mod de a fi, un mod de a ne petrece plăcut și util timpul pe care dorim să-l alocăm pentru noi înșine. Unele persoane privesc cu reticență acest mod de relaxare – și chiar este o relaxare când coși, altele ar dori să deprindă abc-ul lucrului de mână, însă amană pe mai târziu

– În ce măsură este interesată generația tânără de a deprinde și duce mai departe lucrul de mână?

– O certitudine este faptul că, acolo unde în casă mama sau bunica coase, croșetează, tricotează, și copilul va dori să încerce. Avem câteva fete care vin alături de mame la șezătoare și sunt preocupate de ceea ce se întamplă, desfașoară activități pe măsura vârstei și dorințelor fiecăreia.

–  În trecut, în satul tradițional, lucrul de mână era prezent în fiecare casă. Care este situația acum? La fel, ori ochii bunicii au obosit, iar mâinile au agățat traista cu lucrul de mână în cui?

–  Cred că un exemplu demn de urmat este al d-nei prof. Eva Ianchiș – diriginta mea din gimnaziu, pe care o iubesc și o respect –  care și-a cusut prima ie  la vârsta de peste 70 de ani, iar a treia ie a dânsei este deja în curs de finalizare.

– Din tot ce înseamnă lucru de mână, ce vă place să faceți cel mai mult?

– Provocarea cea mai mare a fost să cos în 2017 o cămașă cu ciupag specific Transilvaniei și chiar model din Sălaj, deoarece acest tip de cămașă este dificil de lucrat și nu prea se încumetă  oricine să o coase. Acum, după 3 ani de habă, avem deja trei ciupage finalizate și unul în lucru. Atunci când cărarea e bătătorită, e mai ușor de parcurs drumul. Cămașa cu ciupag este o cămașă spectaculoasă și denotă măiestria celei ce o coase, folosind diverse tehnici de lucru, puncte de cusătură diferite,  asta după un îndelung studiu  în a potrivi pânza, firele (bumbac,in, mătase) cu  modelele ce vor fi cusute, astfel ca la sfârșit să rezulte o cămașă armonioasă din toate punctele de vedere.

– Care ar fi tehnica cea mai veche, cea mai îndepărtată în timp, pe care ați  deprins-o?

– Am încercat multe tehnici vechi, de exemplu, am cusut o cămașă de Salaj având ca izvod imaginea unei cămăși expuse la Muzeul Textilelor din Canada, îmi place să cos modele din fiecare zonă a țării. În acest moment sunt pe final cu o cămașă de Bucovina, originalul aflându-se la Muzeul din Vatra Dornei.

– Când vă gândiți la lucru de mână și la generații de femei care s-au aplecat cu răbdare asupra lui, ce imagine vă vine în  minte?

– Îmi aduc aminte cu drag și dor de mama mea, Valeria, care m-a învățat să deprind tainele lucrului de mână, îmi aduc aminte că mă punea să-i descifrez modelul când alegea cu  cordenciul  (una lasată, una luată) și tot ea m-a învățat să cos la mașină și să croiesc, așa ca atunci, cu latul palmei….

– De ce ați recomanda lucrul de mână celor care și-ar dori asta ca hobby, dar le e precum teamă să încerce?

– Lucrul de mână este deja o recomandare pentru orice produs, are în el o plus valoare pe care nu o regăsești în lucrurile făcute la mașină. O cămașă cusută cu drag poartă amprenta celei care a trudit zile și nopți în șir, este unicat, iar  cine o poartă se identifică cu ea. Iar ca recomandare, aș  spune: Poartă straie împărătești! Coase straie împărătești! Simte-te mai aproape de rădăcini, de cei ce au fost înaintea noastră, nu-ți fie teamă de ridicol! Să-ți fie teamă doar că vei uita de unde vii și nu știi încotro te îndrepți, că devii un utilizator al lucrurilor din plastic. Și tot ca o recomandare, folosește timpul care se scurge printre  degete în mod plăcut și util dăruindu-ți un strop de bucurie.



niciun comentariu

Lasă un comentariu