Viceprimarul Nicolae Fazakas, jurnalistul Adrian Lungu și băieții de la Zalău Runners: Vlad, Dan, Radu și Attila au marcat sărbătoarea oraşului sâmbătă, 28 iulie, într-un mod cât se poate de inedit, alergând cu steagul municipiului Zalău peste 30 de kilometri, fără oprire, pe ruta Zalău- Guruslău- Zalău. Aceştia au pornit în cursa contra cronometru sâmbătă dimineaţa, la ora 5:00, încă pe întuneric, din faţa Primăriei Zalău şi s-au întors după ora 8:00, în acelaşi loc.
„Ne-am dorit să marcăm Zilele Zălăului într-un mod diferit, aşa că am hotărât să dedicăm oraşului kilometri, alergând cu drapelul municipiului undeva în jur de 30 de kilometri pe ruta Zalău- Guruslău- Zalău. A fost o decizie luată într-un timp foarte scurt şi nu am reuşit să mediatizăm suficient evenimentul, însă ne propunem asemenea acțiuni și pe viitor, iar acestea vor fi deschise tuturor iubitorilor de mișcare “, ne-a declarat viceprimarul oraşului.
„Pur şi simplu vrem să alergăm pentru Zalău, pentru a promova oraşul, şi atât. O facem din plăcere, fără să aşteptăm nimic în schimb, pentru că Zalăul are multe de oferit şi pentru că într-adevăr merită promovat. Poate reuşim să transformăm această acţiune într-o tradiţie în care să implicăm tot mai mulţi oameni faini.
Vom porni cu un rucsac în spate, cu apă şi fructe la noi, şi vom alerga cu steagul oraşului. Pentru mine personal va fi o provocare, în care nu pornesc fără emoţii, întrucât cel mai lung traseu pe care l-am parcurs până acum în alergare a fost de circa 15 kilometri, iar ce ne-am propus acum depăşeşte cu mult această distanţă“, a transmis Adrian Lungu, vocea Sălajului la Radio România Actualităţi, înaintea evenimentului.
Zălăuanii care au dedicat orașului 31 de kilometri au fost întâmpinați la întoarcere de primarul Ionel Ciunt și viceprimarul Teodor Bălăjel care și-au felicitat atât colegul, pe viceprimarul Nicolae Fazakas, cât și pe ceilalți participanți pentru acțiunea de promovare a Zalăului și au preluat steagul municipiului.
Ce are Zalaul de oferit, totusi? Ce se promoveaza? Idei?