Asociaţia Sălajul pur şi simplu  
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
 D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!        
Mihai Calin Paval   |   - ING Bank
EURO: RO28INGB0000999911224956
USD: RO17INGB0000999911172192
patreon.com/calinpaval
|  Contact  |

Viața la țară în Bavaria de Sus

Dacă ar fi să spun ce aleg între mare și munți, m-aș opri fără doar și poate la cei din urmă. O fi liniștea pe care mi-o dau culmile muntoase, o fi ideea de umbră vara, o fi de-a dreptul faptul că nu mă împac bine cu gradele multe din termometru și cu canicula – habar nu am, însă în sufletul meu mereu mi-am dorit să locuiesc la poalele munților.

De asta, probabil, Zalăul mi-a fost ok ca și casă, atât cât am locuit acolo, și tot de asta cred că îmi place orașul ăsta mic, din Germania, unde suntem acum.

Cinema, muzeu, bibliotecă, patinoar

Și când spun mic o spun pe bune, fiindcă Grafing e, ca mărime, ceva între Jibou și Șimleu Silvaniei, numărând circa 14.000 de locuitori. Așezat comfortabil pe dealurile subalpine și la 30 de kilometri de München,  orașul este o împletire reușită a urbanului cu ruralul. Blocuri nu sunt defel, străzile având de-o parte și de alta case cu maxim două etaje. Nici măcar în centru clădirile nu se ridică semeț spre cer, ci atrag atenția mai degrabă prin arhitectura frumoasă și veche, numeroase construcții fiind bătrâne cam de 300-400 de ani.

Chiar în toamnă, pe când luam prânzul la unul din restaurantele din centru și citind pe Google despre el, am aflat cu uimire că mai bine de 400 de ani au trecut de când clădirea a fost ridicată, întâi ca locuință pentru o familie mai întărită, iar apoi transformată pe jumătate, prin 1600, în fabrică de bere și berărie, ca peste alți 300 de ani să fie amenajată ca berărie-restaurant. Primul gând – profan, marturisesc – ce mi-a trecut prin cap a fost că la noi, Mihai Viteazul se bătea cu turcii, că dealul Guruslăului habar nu avea ce bătălie îl așteaptă, iar aici, la o aruncătură de baț de Alpi, oamenii din acele vremuri trecute beau bere liniștiți la mese de lemn.

Bine, chiar liniștiți nu au fost nici ei, le-au avut și ei pe ale lor, griji mai mari ori mai mărunte, așa am aflat în vară, când am fost la muzeu. O fi Grafingul mic cât o ghindă, dar are propriul muzeu – o cladire veche și ea, unde pe două etaje, sunt expuse piese ce redau istoria locului și a oamenilor. La fel, orașul are cinema, sală de evenimente, bibliotecă – vie, activă și plină de evenimente până la instalarea pandemiei, iar acum în pauză. Tot în pauză sunt terenurile de tenis și fotbal și ștrandul în aer liber, dar asta din cauza iernii, pe perioada verii funcționând după norme bine stabilite și corelate cu măsurile Covid19. Despre patinoar – da, orașul are și patinoar – știu că e momentan închis, în aceste săptămâni premergătoare sărbătorilor măsurile de distanțare socială fiind înăsprite.

Așa că oamenii ies la alergat ori cu bicicleta pe dealuri. Drept să vă spun, asta nu are de-a face cu faptul că sunt închise patinoarul și sălile de sport / gimnastică. Pur și simplu, oamenii de aici îmi par mult mai atașați de ideea de a face activități fizice de la sine, de a lucra constant la menținerea sănătății decât cei din țara noastră.

În rest, tot la sfera urbană aș nota supermarketurile, secția de pompieri, stațiile Peco, cele două gări pe care le are orașul – din care una e un nod de cale feroviară pentru tranzitul spre și dinspre Austria, plus străzile asfaltate ca la carte.

Încă sunt uimită cum fiecare stradă nu doar că e lipsită de gropi și cratere, ba are și trotuare fără mașini urcate pe ele. Aici nu vezi autoturisme parcate în dorul lelii, ci dai des cu nasul de plăcuțe care te informează frumușel că, dacă îți lași mașina acolo, va fi ridicată fără doar și poate. Dacă vrei să parchezi, orașul are în zona centrală patru parcări (din care două subterane) unde 2 ore este fără plată, iar apoi taxabil.

Lumea crede în semne

Ca tot ziceam de plăcuțe informative, pe străduțele foarte mici, între case, ele îți comunică faptul că, fiind zonă privată, curățarea zăpezii pe timp de iarnă este responsabilitatea celor ce locuiesc acolo și nu revine autorităților locale. Asta ca să știi pe cine acționezi în instanță în cazul în care, fiind necurățat, ai căzut și ți-ai fracturat ceva.

Peste tot, orașul și câmpurile ce aparțin de el sunt împânzite și cu semne la fel ca și cele de circulație, dar care iți reamintesc că localnicii iubesc câinii, însă dacă ieși cu ei afară pentru necesitățile zilnice, e bine să strângi și să arunci totul în coșul de gunoi. De asemenea, pretutindeni se găsesc coșuri de gunoi metalice special pentru asta, iar dispozitivul în sine este alimentat periodic cu mănuși de unică folosință și pungi de plastic de către autoritățile locale.

Pentru că tot vorbim de câini – și da, oamenii din Grafing ii iubesc și ies cu ei la plimbare pe dealuri – alte plăcuțe și semne fac referire tot la ei și spun simplu și scurt că ogorul unde e plăcuța este semănat cu o cultură ce va ajunge furaj la vite, care la rândul lor dau lapte de consum. Așadar, dacă nu vrei să ajungi să cumperi din supermarket lapte cu adaos de caca de cățel, e vital să cureți după prietenul tău cel mai bun și cu patru picioare și să nu îți inaginezi nici măcar o clipă că dacă și-a făcut nevoile pe câmpul cu porumb poți trece cu vederea. Aici nu există ideea că merge și așa, ci ți se arată clar și simplu că închisul ochilor se răsfrânge, până la urmă, asupra calității vieții tale, a familiei tale și a tuturor celor din jur.

Capele cât o nucă

Un alt lucru care m-a surprins a fost șirul de biserici mici și capele peste care dai oriunde în Bavaria. Aici, la un pas de Alpi, mai ales un soi de capele mici ce au cu greu în interior 4 metri pătrați străjuiesc drumurile și fiecare localitate are măcar una. Înăuntru, găsești un mic altar cu o icoană, sfeșnice cu lumânări și patru ori șase băncuțe mici. Aceste capele sunt vechi, probabil ridicate cu foarte mult timp în urmă, când localitățile nu aveau decât o mână de oameni pentru care capela cât o nucă era suficientă. Însă în ciuda anilor pe care îi poartă în spate, micile lăcașuri de cult nu sunt defel uitate. Peste vară, sunt pline de vaze și ghivece cu flori, iar acum au crengute de brad care le țin de urât cât e ziua de lungă.

Ferme de animale peste tot

Dar pentru că ziceam că orașul e o îmbinare de urban cu lumea satului, să vedem cum e și partea rurală. Am povestit de la început că Grafingul este așezat pe dealuri destul de înalte și abrupte, ele fiind în fapt subalpine. Toate costișele și pantele sunt semănate pe tot parcursul anului cu diferite culturi, de la porumb, cereale, floarea soarelui ori rapiță. Între diferite părți ale orașului, practic între cartiere, se întind ogoare lucrate riguros de fermieri. Iar fermierii ăștia sunt oameni ce locuiesc în oraș, fermele fiind aici dese și la ordinea zilei. Deși poate părea ciudat, aici tot la patru – cinci case urmează o fermă. Când îmi duc fetița la grădiniță pe jos, drumul de circa 2 kilometri iese frumos din cartierul de case, urcă două dealuri și o ține drept printre ogoare care acum au fost deja arate și își ițesc brazdele negre ca niște dinți uriași spre cer.

Cumperi punând banii în cutie

Pe partea dreaptă a drumului, o fermă de văcuțe roșcovane, pe stânga – dar ceva mai departe – una de păsări. Uneori le aud cotcodăcind și dacă îmi ațintesc bine privirea, văd țarcuri mari în care se plimbă agale, cât e ziulica de mare, găini și curci. La poarta fermei, o tonetă cu cofrage pline de ouă își așteaptă mușteriii. Nu e niciun vânzător prin preajmă, toneta are o plăcuță unde e trecut prețul și o cutie unde clienții sunt invitați să pună bănuții. Simplu, direct și pe încredere.

Așa e procedura și la ferma de flori ori la cea de căpșuni, ambele una lângă alta, de cealaltă parte a cartierului unde locuim. Îți culegi singur ce îți place și lași banii în cutie.

La ferma de cai, care este în spatele brutăriei, poți învăța să călărești. Caii, pe care îi vezi păscând în mai toate zilele însorite, sunt bucuria copiilor, aici cei mici fiind încurajați să învețe să se țină în șa. Ferma de oi este așezată pe o pantă abruptă, ce coboară fix în centrul orașului. Oile și mieii pasc fericiti, iar de cealaltă parte a gardului și a străzii este unul din parcurile orașului, posta, case de locuit și tot soiul de cabinete medicale. Când oile sunt afară, copiii se opresc și își strecoară mânuțele prin gardul de plasă să le mângâie.

Nu am văzut părinți care să îi oprească ori care să fie agitați că vai, Doamne! ce de viruși și murdărie vor lua cei mici.

La alte ferme de animale, în această perioadă sunt anunțuri că vând brazi de Crăciun ori lemn de foc, gata tăiat. Lângă anexele din gospodărie, stive uriașe cu bucăți sănătoase de lemn așteaptă să fie vândute.

Foc în cămin

De altfel, pe toate străzile din oraș, odată ce se lasă întunericul, din coșuri se ridică vălătuci albi de fum. Miroase a foc în sobă, iar în aerul rece ce îți îngheață răsuflarea îmi amintește destul de bine de satul bunicii și de casele de acolo.

Mai in toate serile, cerul e acoperit de o puzderie de stele, iar luna sta agățată șui de boltă ca o tipsie mare de argint. E frumos, e liniște, și în peisajul ăsta îmbinat ca un puzzle uriaș din străzi cu case, ogoare, ferme, țarcuri cu animale și capele de rugăciune cât o nucă, Moș Nicolae și Baba Iarna pot să vină.




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.