DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Versuri printre artiști plastici. Apoi voie bună

sauca lupseSâmbătă. Ora șapte după-amiază. În afară de artiștii plastici, ocupați fiecare cu ceva, nu mai erau alte persoane prezente, așa că îl întreb pe Zoli, cel care m-a tras într-acolo, cum de suntem doar noi printre invitați. “Flavius a zis că nu au chemat decât persoane apropiate, prieteni”, la evenimentul din ziua respectivă, mai ales că urma să fie sărbătorită și ziua de naștere a unuia dintre artiștii plastici prezenți acolo. Aha, deci erau, oarecum, în familie, Zoli – invitat, plus încă o persoană din afară – eu.

Evenimentul de cultură l-a avut ca invitat pe Daniel Săuca, nu directorul, nici jurnalistul, ci poetul, fiindcă, așa cum zicea și Flavius Lucăcel, e postura care i se potrivește cel mai bine, lucru cu care sunt întru totul de acord. De ce poezie? Poate pentru că poezia e și ea o artă, una a sufletului, așa că, să fie între artiști. Ori poate fiindcă așa a fost trecut în desfășurătorul evenimentului. Oricum, a fost bine că nu au fost prezenți și lucrători din media locală, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu poezia, ar fi fost mult prea fals totul. Chiar și prezența mea acolo era una nelalocul ei, atâta tot că eu, ca circumstanțe atenuante, sunt prieten bun cu poezia, așa că am rămas acolo pentru poezie. Poezie recitată de Daniel Săuca, din volumele sale de versuri, nu înainte de o scurtă introducere făcută de doi dintre artiștii prezenți acolo, introducere în care, printre altele, Flavius spunea că unii îl încadrează pe Săuca, ca poet, în generația ’93, ’94, alții în generația 2000. Generație? Se poate încadra poezia în timp? Eu nu cred asta.

Fără nici o altă formalitate, absolut normal în atmosfera de acolo, versurile lui Daniel Săuca au umplut încăperea. Am aruncat o privire în jur. Nimic fals sau de fațadă. Cei cu poezia aproape ascultau versurile, ceilalți – fiecare cu gândurile lui, având ca fundal subliminal, bineînțeles, poezia. După câteva poezii recitate – “Dacă aveți și întrebări pentru mine, dacă nu, poate vreți să mai citesc din poezii”, spune Săuca, zâmbind. “Cred că cel mai bine ar fi să mai citești din versurile tale”, a venit firesc și sincer răspunsul, așa că, pentru încă ceva timp, Săuca și-a tradus gândurile citindu-și poeziile, dintre care le-am remarcat pe cele “dedicate” gării din Dej – poate pentru umanul versurilor, poate pentru povestea lor.

Recitalul de poezie s-a încheiat. Urmează cheful. Eu nu prea am ce căuta acolo, așa că l-am lăsat pe Zoli împreună cu ceilalți, să sărbătorească ziua de naștere a unuia din artiștii plastici. Am ieșit din incinta Grădinii botanice din Jibou, loc unde a avut loc evenimentul pomenit în articolul de față, și m-am îndreptat spre locul unde lăsasem mașina. În spatele meu, piciorușele goale ale unui prichindel țigănuș de vreo 4 – 5 anișori lipăiau pe asfalt – “Dă-mi și mie un ban. Îmi dai? Îmi dai un ban?” Mi-a fost milă de el, cum fugea în picioarele goale după mine, așa că i-am dat niște bani pe care îi aveam în buzunarul din spate al pantalonilor. Bucuros, prichindelul s-a oprit din lipăitul pe asfalt. L-am lăsat zîmbind, cu bănuții în mână. Mai încolo, cheful era în toi.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu