DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Veri cu bunica. Fântâna de la Pavăl

Am apucat cumva să ajungem pentru două zile în România, o vizită val-vârtej, și aproape o zi întreagă am petrecut-o cu bunica. Stând la povești și așteptând să fie gata cafeaua, buni îmi spune că iar au rămas fără apă din cauza unei defecțiuni la rețea. 


– Iară am pățit-o cu apa, tumna așe ca anu’ trecut. Am rămas fără apă, nici nu am apucat să oprim. Mai că mi-o vinit să râd și să o trimit pe mă-ta cu canta la Pavăl, cum merem odată. 

– Când aduceați apă de la fântâna de la Pavăl, vrei să zici? 

– Așe dară! Da’ o fost numa’ un gând, că doară nu se mai poate aduce apă de acolo amu, că fântâna îi acoperită de tăt. 

– Ce s-a întâmplat cu ea, de ce a fost acoperită?

 – Eh, e lungă tare povestea. Da’ dacă vrei să știi de fântâna de la Pavăl, apoi tre’ să știi că ea o fost dintătdeauna un loc cum puține sunt în sat. O fost un loc aparte, așe să știi. Ea se află și acum sub Coastă, baiu’ e că lumea nu o mai poate folosi. Însă atunci demult, tăt satul aduce apă de acolo. Nu era zi să nu merem la Pavăl cu ulcioarele.

– Cu ulcioarele mergeați? 

– Cu ele dară! Numa’ mai apoi am cumpărat cănți, da’ parcă tăt ulcioarele erau mai bune, că țineu apa rece și bună, de putiei duce ulciorul și la câmp. Drept îi că erau mult mai gingașe ca și cănțile, de nu avei grijă, odată se spărgeau.

 – Ți s-a întâmplat să spargi vreun ulcior?

 – Oh, ba bine că nu! Și-ncă nu unul, ci mai multe! Fântâna era așe făcută de pe dinăuntru era bârne împletite, ca on gard ce-ți vinie până la brâu. Apa era bună, rece și limpede și cum izvorul o fost unu’ bun, era apa până sus. Cei mai înalți numa’ să aplecau peste brâul fântânii și puteau umple deja ulciorul, iară pentru ceilalți era acolo un cârlig. Da’ trebuie să fii cu băgare de samă când mânuiei cârligul, să nu lovești ulciorul de margine și să-l spargi. Numa’ cum ți-am zis, și eu, și mă-ta mai apoi, am spart acolo la Pavăl câteva ulcioare.

 – Și ce făceați când se întâmpla asta? 

– Ce să facem? Merem acasă și îi zicem la măicuța.

 – Și vă certa?

 – Apoi de mângâiat pe creștet nu ne mângâia, asta era bistoș. Pe-atunci ulcioare putei lua numa’ când merei la Zalău ori când vinieu olarii cu carele cu vase în sat. Nu se găseau pe tăte drumurile și bună samă că măicuța se năcăje când le prăpădiem. 

– Au spart și alții ulcioare acolo? 

-Da’ cum nu? Și Floarea Petri Mării o spart vreo două, de și-o auzit și ea câteva când s-o dus acasă.  Si Vironica, și soră-mea Lodovica, ba și mă-ta o spart câteva acolo la fântână. 

-Dar de cel care a făcut fântână ce-ți amintești? 

– Drept să-ți spui, nu mare lucru, că nu l-am prins. Nu știu exact cine a făcut-o, știu numa’ că o fost careva din cei a lu’ Pavăl, careva din familia Zmarandei, cu care ai vorbit tu la telefon. 

– Zmaranda mi-a zis că fântâna ar fi fost făcută de străbunicul ei. Bunicii ei au fost Ioan și Maria Roman, ziși ai lu’ Coită, iar tatăl lui Ioan s-ar fi numit tot Pavăl și el ar fi fost cel care a făcut fântâna.

 – Se prea poate. Pe Ioan și Măria mi-i amintesc bine, doară o fost de-odată cu măicuța mea, din generația ei – cum ziceți voi amu. De bătrânu’ Pavăl nu țin minte multe – nici nu știu dacă l-am prins ori nu, da’ se poate să fi fost cel de-o făcut fântâna ce apoi i-o și purtat într-un fel numele. 

– Ce-ți mai amintești de fântână? 

– D-apoi ce să îmi amintesc? Când o fost mă-ta mică, se mai juca pe acolo cu Zmaranda, că ele o fost de-odată. Se fugăreu p-acolo pe lângă fântână, mai adunau flori, no, cum fac pruncii. Și-apoi mai era fântâna de la Pavăl locul unde feciorii se întâlneau cu fetele, unde fetele se întâlneau cu alte fete și apucau să povestească – doară tătă ziua în rest erau pe hotar. Fântâna o fost un loc ce o auzit și o păzit multe, tare multe povești. Amu, în anii noi, cică ar fi fost murdarită apa când unu’, altu’ ar fi aruncat gunoaie înăuntru și de-aia ar fi fost acoperită cu oarece capac. Vezi tu, e rău când omu’ uită de bunăstarea și tihna lucrului vechi și se dă doar după ce-i nou și strălucitor. După ce s-o învățat cu apa la robinet, lumea o uitat să prețuiască fântâna de la Pavăl și o lăsat-o așe. 

– Dar dacă ar fi curățată, crezi oare că fântâna ar putea fi folosită din nou?

 – Hmm aș zice că da, izvorul dintătdeauna o fost unu’ bun. Numa’ că nu știu cine ar mai aduce apă de acolo. Odată ce un lucru pică în uitare, e tare greu să-l faci să trăiască din nou. 

– Dar de crezi asta?

 – No, de ce cred asta? Pentru că așe îi lumea și așe o fost dintătdeauna. Ne luăm prea repede cu viața și cu mersul-nainte și nu mai stăm să ne uităm-napoi și să vedem lucrurile ce-o fost. Uită-te și la tine, câți de-o vârstă cu tine stau și socotesc lucrurile ce-o fost oarecând? Mulți îs?

 – Păi nu știu câți sunt, știu că mi-e dintotdeauna mi-au fost dragi. Și lucrurile, și oamenii, și poveștile. Dar sigur mai sunt și alții de vârsta mea care simt ca mine. 

– Eu nu zic că n-or mai fi, eu zic că și de sunt, nu au timp ori nu-și fac timp să se uite ‘napoi. Că se iau cu viața și uită să își facă timp. Și într-un fel, e de înțeles, ei își țes poveștile lor, nu mai e rost decât cu greu de poveștile celor ce-o fost înainte. 

– Buni, deja mă întristezi, serios. Nu-i bună atâta filosofie. Hai mai bine să îmi spui de casa în care au stat bunicii Zmarandei, acolo la Pavăl.

 – No, aceie-i o altă poveste, de care om vorovi mâine dimineață. Amu du-te, te rog, de adu cafeaua ceia și e rândul tău să îmi spui cum ai găsit-o pe Zmaranda. În Brașov zici că stă? Și n-a uitat de Mirșid și de locurile unde a copilărit? Ea o plecat destul de devreme din sat. 

– N-a uitat, cum să uite? Ba chiar își aduce aminte cu drag de ele și de sat.

 – No, cât de fain e asta! Vezi cum ne ducem în toate colțurile, ne împrăștiem și ducem cu noi o parte din sat? 

– Da, așa-i că-i fenomenal? E ca și cum am duce satul cu noi, prin povești, satul cu fântâna de la Pavăl, bunăoară. Fenomenal, îți zic! 

– Eu nu știu ce-i ăla fenomenal, da’ să știi că și mie mi se pare fain, fain de tătului tăt! 




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu