DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Veri cu bunica. Cele patru căsuțe de pe Părău

Anul ăsta, după-amiezile față în față cu bunica le pot număra pe degete: exact trei, iar azi e una din ele. Cu cafeaua pe masă, ne punem la povești.

Bunica

– No ia zi-mi, rogi-te, încă o dată cum ai aflat-o pe Zmaranda.

– Buni, să știi că n-a fost greu. Am găsit-o pe internet, a citit din poveștile noastre și așa am început să povestim. Nici nu-ți dai seama ce bucurie pe mine când am înțeles că se trage nu doar din Mirșid, ci chiar de pe Calea Zălaului, unde a fost cândva casa noastră. Ba mai mult, se trage și dintr-o familie de pe Părău, practic din cel de-al doilea loc din sat unde au locuit ai noștri.

– Eh, zici de socrii mei, care o stat pe Părău. O fost vecini cu bunicii Zmarandei din partea tatălui, tăt așe cum noi am fost vecini pe Calea Zălaului o bunicii ei din partea mamei. Doară ți-am fost spusă că Zmaranda e de-o dată cu mă-ta, un an ori doi dacă-s între ele.

– Mai spune-mi, te rog, o dată cum se trage Zmaranda din familia Sabou, care a stat mai sus de noi, pe Calea Zălaului.

– Apoi asta-i simplu. Mai ții minte că ți-am fost zisă că pe când eram fată am fost vorbită cu un fecior de-l chema Vasile și i se zicea a lu’ Purcelu’?

– Țin minte!

Floarea și Pavel – părinții Zmarandei, împreună cu cei cinci copii în 1957, Zmaranda fiind cea din brațele mamei. Fotografia face parte din colecția doamnei Zmaranda Bungau

– No, părinții lui o fost Gheorghe și Veronica Sabou și o avut două fete și doi băieți, pe Ion, pe Măria, pe Floarea și pe Vasile – feciorul cu care am vorbit eu. Floarea s-o măritat după Pavelul lu’ Coită, de pe Părău, ei fiind părinții Zmarandei. Vezi amu de ce Zmaranda a avut bunici și pe Calea Zălaului, da’ și pe Părău, sub Coastă?

– Văd! Fântâna de la Pavăl, de pe Părău, ar fi fost făcută de străbunicul ei. Bunicii ei au fost Ioan și Maria Roman, ziși ai lu’ Coită, iar tatăl lui Ioan s-ar fi numit tot Pavel și el ar fi fost cel care a făcut fântâna.

– Așe dară, așe am povestit data trecută. Ți-am zis că pe Ioan și Măria mi-i amintesc bine, doară o fost de-odată cu măicuța mea, da’ de bătrânu’ Pavăl nu țin minte.

– Dar casele ce erau acolo la Pavăl, pe Parău, le ții minte?

– Cum nu? Doară într-una din ele m-am și măritat, că știi că acolo o stat socrii mei. Prima casă cum merei acolo pe Parău era cea a socrilor mei, apoi vinie casa lui Ghiorghia și a Rujichii lu’ Ghiman, apoi a lu’ Pavăl, adică a străbunicilor Zmarandei, și apoi o mai fost o casă – a patra – a lu’ Iuănu lu’ Bădău. Mulți țin minte numa’ trei case pe Parău, da’ în fapt o fost patru. Cei ai lui Bădău s-o mutat după o vreme colo dinjos, către gară, acolo pe ulița aia de lângă Dispensar, ce duce peste Viținal la Moigrad.

– Acolo unde a stat unchiul Toderaș al lui Jurchiș?

– Tumna acolo. Cei ziși a lu’ Bădău au avut un băiat și el și-o făcut casă acolo dinjos.

– Și de cele două familii Ghiman ce poți să-mi spui?

– D-apoi ce să-ți spun? Ei o fost frați, Ghiorghia o fost mai mare, iară socru-meu, Vasile, o fost mai mic. Ghiorghia și Rujica o avut un fecior la care tăt Gheorghe i-o pus numele. Iară ceilalți Ghiman o fost socrii mei și la ei în casă m-am mutat pentru un an după ce m-am luat cu bunicu-tău.

– Dar de unde au venit cei doi frați Ghiman în Mirșid, că alte familii cu numele ăsta nu mai sunt în sat?

– Apoi de unde să vină? Din Ortelec, acolo sunt și amu alți Ghiman.

Zmaranda și mama sa, Floarea, în curtea casei din Mirșid. Fotografia face parte din colecția doamnei Zmaranda Bungau

– Și de familia Zmarandei ce ții minte?

– Apoi ce să țin minte? Îi chema Iuăn și Măria. Ți-am zis că a lor era prima casă cum merei pe Parău.

– Cum arătau casele astea, cum erau făcute?

– Hmmm erau cam ca la fel, cam cum se făceau casele pe vremea aia, cu tărnaț, cu două, trei trepte, cu on ptic de grădinuță lângă. Pe atunci nu se construiau casele așe mari cum se fac amu.

– Zmaranda mi-a zis că bunicii ei au avut cinci copii: Ludovica – a stat în București, Livia – a stat în Brașov, Emilia – a stat în Jibou, apoi Pavel – tatăl Zmarandei – si încă un băiat, Ion, despre care nu știe decât că a murit în război. În familie nu se vorbea despre el, mi-a zis Zmaranda.

– Da, așe țin și eu minte, că Iuănu’ lor n-o mai vinit de pe front.

– Și tot Zmaranda mi-a povestit că după ce bunica ei a murit, bunicul ei a vândut casa de pe Părău și s-a urcat în tren, cu gândul să se mute la una din fete.

– Așe o fost, casa o cumpărat-o Ghiorghia și Rujica și băiatul lor, da’ nu să se mute în ea ori așe ceva, ci ca să-și lărgească grădina. O dărâmat casa și pe locul ei o semănat și și-o pus una, alta, cele de trebuință.

– Zmaranda mi-a povestit că după ce casa a fost dărâmată s-a mai văzut o vreme o bucată de zid.

– O fost o vreme în care s-o văzut, așe puțin, între verdele dimprejur, apoi o picat și el. Vezi că doară casa o fost și ea veche, o fost avută acoperiș de paie, cine știe când o fi fost ridicată.

– Mai ții minte ce a pățit bunicul Zmarandei, odată urcat în tren să plece și să stea cu una din fete?

– Țin minte că o murit pe drum, așe am auzit, da’ mai multe n-aș ști să-ți spun.

Maria Roman, bunica de pe Părău a Zmarandei. Fotografia face parte din colecția doamnei Zmaranda Bungau

– Zmaranda mi-a povestit că bunicul ei a vândut casa, grădina, bivolița pe care o avea, tot, a strâns ce a avut de suflet în două, trei cutii, și s-a urcat în tren să meargă la Brașov ori la București – Zmaranda nu știe exact la care din fiice vroia să se mute. Pe drum, însă, i s-a făcut rău și a murit. A fost îngropat în Jibou și nu a mai ajuns niciodată la fiicele de departe.

– No, asta n-am știut. Vezi, cum ți-e scris, așe ți se-ntâmplă! De unde să fi știut bietu’ om după ce iese din casă?

– N-ai de unde bănui lucrurile astea.

– N-ai dară! Și uite așe, se duc și oamenii, și casele. Numa’ locurile sunt cele care rămân și dăinuie.

– La ce anume te referi?

– Bunăoară, la fântâna de la Pavăl. Dacă o fost făcută de străbunicul Zmarandei, îți dai tu sama cam câți ani o ave?

– Nu am întrebat-o pe Zmaranda când s-a născut străbunicul ei, dar dacă o fi fost din generație cu al nostru, cu moșucu’ de pe Calea Zălaului, s-o fi născut în jurul anului 1880. Fântâna o fi făcut-o când era deja adult, deci trebuie să fi avut măcar 20 de ani. Asta înseamnă că undeva după 1900 încoace o fi fost făcută. Mai ții minte dacă buni Carolina, mama dumitale, a prins-o acolo?

– Hmm dacă stau și mă gândesc, aș zice că da. Nu știu ce anume mă face să zic asta, da’ așe îmi pare, că eu știu în capul meu că măicuța me o prins deja fântâna de la Pavăl ca fiind deja acolo.

– Atunci trebuie să fi fost făcută între 1900 – 1918. E foarte veche…

– Veche tare, eu ce-ți zic? Cum rămân locurile peste vreme nu rămâne nimica. Locurile, cu pietrele lor, cu fântânile și cu colbul drumului.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu