Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Valea Hrăii. Citadela de piatră din inima pădurii

valea_hraii_salaj__8_E uimitor locul ăsta din lume, numit Sălaj, pe harta României, cu uriașii de piatră care, deși ascunși în locuri care nici măcar nu te duc cu gândul că ar fi ceva acolo, atunci când îi descoperi te lasă cu gura căscată de uimire. Evident, asta e valabil doar în cazul celor pentru care natura înseamnă mai mult decât denumirea generică a ceva, un fel de bun comun de consum. Pentru mine și pentru Zoli, aventura “Descoperim Sălajul” înseamnă un fel de întoarcere acasă, și de fiecare dată sentimentul de eliberare e același – un fel de descătușare sufletească și trupească, sentiment pe care reușim, după fiecare întoarcere de pe coclauri, să-l păstrăm viu, preț de un timp. Apoi, ne reîntoarcem acasă. La fel ca acum.

valea_hraii_salaj__9_Flori, verde aprins, uriași de piatră

Am lăsat șoseaua asfaltată și am luat-o la dreapta, trecând pe lângă un staul, apoi pe lângă chestia aia de beton îngrădită, unde scria ceva despre reciclarea deșeurilor, apoi, preț de câteva minute mi-am continuat drumul pe drumul forestier care mergea către adâncul pădurii. Am lăsat mașina la marginea drumului, cu roțile din dreapta călare pe o movilă de pământ, să încapă, la o adică, tractorul pe care l-am întâlnit pe drum, trăgând după el trunchiul unui copac. Mi-am luat echipamentul, și m-am impodobit ca un pom de Crăciun, apoi am lăsat drumul forestier în urma mea și m-am îndreptat către verdele aprins al poienii da la marginea pădurii. Omuleeee, cât verde! Și nu orice verde, ci un verde aprins, din care niște ferigi uriașe, mai verzi decât verdele din jur, îți acaparau privirea cu ținuta lor maiestuoasă. Apoi, când, în sfârșit, am reușit să-mi iau ochii de acolo, florile albe-albăstrui… nu, miile de flori albe-albăstrui din jur luminau totul în jur. Iar parfumul, beție a simțurilor… Puteam să nu mă opresc în mijlocul lor? Și m-am oprit puțin, chiar dacă, așa, cu coada ochiului, uriașii de piatră din apropierea mea, deja îmi făceau semn să mă apropiu. Iar când m-am apropiat, am uitat gura căscată, numa’ bine pentru o insectă, nu știu de care, dar sigur amară, să-mi intre în gură.
În fața mea, o citadelă uriașă de piatră se întindea pe câteva zeci de metri, cu ziduri înalte și netede, cu cărări șerpuind prin peretele moale al gresiilor vechi, numai ele știu de când, cu grote ascunse la baza stâncilor, abriuri, bolte de piatră și mușchi verzi-maronii, care îmbrăcau pe alocuri pereții netezi ai citadelei.

valea_hraii_salaj__5_Cățărare cu bucluc

După ce mi-am lăsat privirea să facă turul de rigoare al frumuseților de lângă mine, mi-am zis că o să încerc să ajung, întâi, deasupra stâncilor, apoi, la întoarcere, să pot să am timp să descopăr secretele citadelei de piatră, pe lângă care păream doar o insectă minusculă. Așa că mi-am ales un traseu de cățărare care părea accesibil, cel puțin de acolo, de la baza lui, unde urcușul începea oarecum mai lejer, panta abruptă de pământ, chiar dacă acoperită la greu cu frunze, totuși, oferindu-mi destule prize cât să fiu în siguranță. Și am pornit. Exuberanța, ca de obicei, e ca un văl pe ochi, mai ales la cățărat, și, și acum, mi-a făcut-o, mai ales că, de data asta, nu mai era acolo Zoli, să-mi tempereze elanul nebun. Am reușit să urc vreo 7-8 metri pe panta de pământ, nu fără efort, mai ales că a trebuit să cobor, să iau echipamentul și să urc din nou, lucru care a transformat panta abruptă de pământ într-un tobogan. Apoi, de acolo, a urmat un fel de târât cu burta pe stâncă, cu picioarele căutând o zonă mai stabilă pe brâna îngustă care șerpuia pe lângă stâncă, apoi o cățărare de-a dreptul vreo 4 metri, după care iar brână îngustă, frecat de perete și tras de echipamentul de pe mine, să nu-l pierd. Și am ajuns într-un loc de unde nu mai aveam cum să-mi continui urcușul, cei 2 metri și jumătate de perete drept și neted neoferindu-mi nici măcar o priză cât de cât stabilă. Și, dacă nu m-aș fi dezechilibrat singur, mi-aș fi tras o palmă peste ceafă: “Bă, tu ești prost?”. Dar, prost, neprost, nu aveam altă soluție decât să cobor pe unde am venit, lucru mult mai greu decât urcușul. Așa că, transpirând la greu, cu adrenalina bubuind în mine, am reușit să ajung până la vreo 2 metri de panta de pământ, transformată de-acum în tobogan, loc din care alunecarea controlată era cea mai bună soluție. Așa că mi-am dat drumul la vale, fie ce-o fi. Și a fost: julituri cât încape (noroc cu rucsacul din spate), trepiedul aparatului de fotografiat rupt, geanta cu echipamentul foto-video ruptă, fermoarul husei stativului video rupt, piciorul stativului video rupt.

valea_hraii_salaj__13_Printre urzici și flori. Peretele de stâncă

După ce-am făcut inventarul “stricăciunilor”, așezat sub bolta abriului, am coborât la baza stâncilor, unde, printr-un câmp de flori și urzici, numai bune să mă scape de reumatism pentru vreo 50 de ani, am traversat poiana, apoi am luat-o, din nou, către stânci. În fața mea, peretele. Și ce perete! Vreo 25 de metri înălțime, compact și lung, ca un piton uriaș de piatră, pe lângă care am mers încet, zidul care părea că se apleacă peste mine aproape copleșindu-mă. Am dat peste încă un abri, in interiorul căruia nisipul fin, gălbui, rezultat din eroziunea gresiilor, aproape că îți dădea impresia că ești pe plajă, și am umblat ca un copil cu bocancii prin nisip, imprimându-mi urmele acolo… Am lăsat plaja abriului și mi-am continuat drumul prin scobitura uriașă din stâncă, lungă de vreo 30 de metri, am trecut peste o brână îngustă, apoi drumul a devenit prea periculos ca să mai pot merge mai departe în siguranță. Brăna îngustă de 10 centimetri lăsa să se vadă dedesubt golul imens, care, în caz că picai, nu-ți dădea nici o șansă. Și, după pățania de dinainte, mi-am zis că e mai bine să cobor de acolo, chiar dacă exuberanța îmi dădea iar târcoale, așa că am coborât la baza peretelui, copleșit, din nou, de imensitatea lui, de parcă ziceai că acum-acum se prăvale peste mine, mai ales că stăteam cu capul dat pe spate, încercând să-l cuprind tot cu privirea. Am urcat iar, mi-am umplut bocancii cu nisipul fin al scobiturii lungi din stâncă, iar am coborât, am mai urcat o dată, apoi, într-un final, am ajuns la capătul zidului. Și acum, încotro?

valea_hraii_salaj__32_Pe urmele căprioarei, către Solona. Navigând printre gânduri

Trecerea de la stânca netedă, nemișcată, la verdele viu al pădurii, vorbindu-ți pe limba ei, a fost ca o trecere în altă lume, o lume a liniștii, cântecul păsărilor și limbajul pădurii nefăcând altceva decât să amplifice, și mai mult, liniștea din jur. Și, în liniștea aia, de ce ar fi necesar să ai o direcție? Am luat-o la nimereală, către adâncul pădurii, cu mintea absentă, până când o căprioară a tâșnit, brusc, în fața mea, apoi, după câțiva metri s-a oprit, privindu-mă. M-am oprit, să nu o speriu și mai tare, deși, ciudat, nu părea speriată, mai mult curioasă. S-a îndepărtat puțin, apoi iar s-a oprit, privindu-mă. Am luat-o pe urmele ei, curios și eu. Și, tot așa, pe urmele căprioarei, am ajuns la liziera pădurii. Dincolo, Solona, cu casele, biserica și zgomotele societății umane în desfășurare. M-am oprit. Și mi-am adus aminte de Cărțile Junglei, când Mowgli, ajuns și el la liziera pădurii, a fost îndemnat de prietenii lui, sălbăticiunile, să plece către sat, la ai lui. Pe mine, pădurea mă chema înapoi, la ai mei… Am stat acolo, ascuns între copaci, privind la satul din fața mea, apoi, fără nici o urmă de regret, ba chiar bucuros că pot să aleg asta, m-am întors în pădure, lăsând liniștea să mă cuprindă.
…Ai simțit vreodată că gândurile, oricât ai încerca să te ascunzi de ele, ori să te faci că nu le auzi, tot te găsesc și-ți dau lumea peste cap?…
Așezat pe iarbă, deasupra văii adânci de sub mine, am lăsat totul deoparte, preț de câteva minute, și m-am lăsat în voia pădurii, a liniștii, a vântului, ascultându-mi, din când în când, bătăile inimii. Iar o parte din toate astea le-am împachetat în gânduri și i le-am făcut cadou lui Zoli, acolo pe unde o fi…

valea_hraii_salaj__43_De acasă, către acasă

M-a trezit bip-ul mesajului din telefon, mesaj care mă anunța că am de plătit rata la bancă, dar dacă am plătit-o, să nu iau în seamă mesajul. Ce să caute lumea aia în pădure, în natură, acasă la mine? Aș fi întinat frumusețea de acolo dacă mai rămâneam, acum, că vraja s-a stins din cauza unui bip. Un bip. Ce porcărie! Mi-am luat catrafusele și am pornit îmbufnat către locul din care venisem, cu vreo patru ore în urmă. Am ajuns repede, dar, ca să-mi scutur bip-ul din minte, nu am coborât pe unde venisem pe cărare. Am ales să îmi dau, din nou, drumul pe primul tobogan stâncos care mi-a ieșit în cale, cu picioarele pe sus și mâinile întinse aiurea, și, înainte să-mi dau seama de caraghiosul situației, eram la baza stâncii, între flori și ferigi uriașe. Și, îmbătat de mirosul florilor alb-albăstrui, am reușit să zâmbesc, din nou.
Lasă, plec de acasă, către acasă, doar ca să inventez o altă aventură, undeva, prin Sălaj, ori cine știe pe unde o să mă mai ducă cărările, aventură care, deja, de multă vreme, face parte din mine.

  • valea_hraii_salaj__9_
  • valea_hraii_salaj__1_
  • valea_hraii_salaj__2_
  • valea_hraii_salaj__3_
  • valea_hraii_salaj__5_
  • valea_hraii_salaj__4_
  • valea_hraii_salaj__6_
  • valea_hraii_salaj__7_
  • valea_hraii_salaj__8_
  • valea_hraii_salaj__10_
  • valea_hraii_salaj__11_
  • valea_hraii_salaj__12_
  • valea_hraii_salaj__13_
  • valea_hraii_salaj__14_
  • valea_hraii_salaj__15_
  • valea_hraii_salaj__16_
  • valea_hraii_salaj__17_
  • valea_hraii_salaj__18_
  • valea_hraii_salaj__19_
  • valea_hraii_salaj__20_
  • valea_hraii_salaj__21_
  • valea_hraii_salaj__22_
  • valea_hraii_salaj__23_
  • valea_hraii_salaj__24_
  • valea_hraii_salaj__25_
  • valea_hraii_salaj__26_
  • valea_hraii_salaj__27_
  • valea_hraii_salaj__28_
  • valea_hraii_salaj__29_
  • valea_hraii_salaj__30_
  • valea_hraii_salaj__31_
  • valea_hraii_salaj__32_
  • valea_hraii_salaj__33_
  • valea_hraii_salaj__34_
  • valea_hraii_salaj__35_
  • valea_hraii_salaj__36_
  • valea_hraii_salaj__37_
  • valea_hraii_salaj__38_
  • valea_hraii_salaj__43_
  • valea_hraii_salaj__39_
  • valea_hraii_salaj__40_
  • valea_hraii_salaj__41_
  • valea_hraii_salaj__42_
  • valea_hraii_salaj__44_
  • valea_hraii_salaj__45_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*