Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Uşi

Pe la şapte-opt ani,
într-o seară de Crăciun, cu colindul,
am intrat în casa nanei Margareta,
mătuşa mamei, bătrână,
albă ca zăpada căzută-n ajun.
Căsuţa era ca o tindă îngropată pe jumătate.
Abia se mai zăreau printre troiene,
ca doi ochi galbeni de pisică,
ferestrele mici, luminate.
Am intrat aplecaţi,
câte unul doar,
ca într-o casă de pitici.
Las’ că nici ei nu erau prea înalţi!
Vor fi fost cândva,
dar bătrâneţea urâcioasă
i-a îndesat temeinic în pământ.
Mi-a rămas în minte
peste timp uşa ca o jucărie,
și instinctiv mă aplec de fiecare dată
când pătrund prin uşile drumurilor mele prin viaţă.
Chiar şi prin uşile glisante
dintre vestibul şi sufragerie.

Uşile prin care am intrat,
Uşile prin care trecem,
Uşile prin care vom ieşi.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*