Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Unirea Mică, sărbătorită la Bocșa

În acest an se împlinesc 159 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, unul dintre cele mai mari evenimente ce a avut loc în istoria neamului românesc, unire ce s-a înfăptuit sub conducerea lui ALEXANDRU IOAN CUZA la 24 IANUARIE 1859.

Deşi domnia lui Cuza a fost scurtă, doar 7 ani, realizările sale au fost semnificative. Îndeplinind programul unionist exprimat în adunarile ad-hoc, reformele sale au contribuit la modernizarea ţării.
Vasile Alecsandri, Dumitru Almaş, Ion Creangă sunt unii dintre poeţii şi scriitorii români care au închinat numeroase pagini acestui mare eveniment: UNIREA. Noi, cadrele didactice suntem datori să facem cunoscute elevilor operele lor, deoarece cu ajutorul acestora vom reuşi cu mai multă uşurinţă să le trezim în suflet sentimente înălţătoare de dragoste şi preţuire a valorilor patriotice. Elevii trebuie să cinstească şi să fie mândri de pagina de istorie a poporului român, pagină scrisă de ALEXANDRU IOAN CUZA .

Fără înfăpuirea unirii mici, poate nu am fi putut vorbi astăzi despre anul Centenarului Marii Uniri ( 1 decembrie 1819). Animați fiind de aceste gânduri și trăiri, toți elevii (îmbrăcați în straie populare) și toate cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale “Simion Bărnuțiu” Bocșa au participat azi, 23 ianuarie, la o adevarată lecție de istorie. O istorie pe care avem bucuria și mândria de a o trăi, noi cei de azi, bucuria și mândria de a putea sărbători, în acest an 100 de ani de la Marea Unire.

Activitățile dedicate acestei zile au debutat cu un program artistic, prezentându-se însemnatatea acestei zile apoi s-a continuat cu trei scenete pe tema Unirii de la 1859, poezii tematice și cântece de cătănie. După acest program, toți elevii și cadrele didactice au pornit la o parada în satul marelui Bărnuțiu ( de altfel profesor de filosofie la prima Universitate din România, ale cărei baze au fost puse chiar de către Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl și poartă) paradă deschisă de drapelul României, de Alexandru Ioan Cuza, Moș Ioan Roata și copiii “soldați’’ cu torțe aprinse. Toți s-au oprit în parcul “Simion Bărnuțiu din Bocșa unde au întins o horă, prinzându-se în ea și locuitori ai satului.

Emoție, credință și speranță sunt sentimentele pe care le-am simțit, toți, azi! Emoție pentru însemnătatea evenimentului, credința că am reușit să sensibilizăm și să transmitem o fărâmă de patriotism, speranța că toți elevii participanti, azi, la activitate vor deveni oameni mari care-și vor păstra etern simțul patriotc pentru țară și pentru valorile ei.

Felicitări cadrelor didactice, felicitări elevilor și părinților pentru implicare, dăruire, emoție și speranță. Mulțumiri… din Bocșa lui Bărnuțiu!

  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_2
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_6
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_1
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_3
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_4
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_5
  • ziua_unirii_Bocsa_Salaj_7

1 comentariu

  1. silvia says:

    Unire poporul a facut-o, spunea si M. Kogalniceanu, nu sub conducerea lui Cuza, EL a fost ales DOMN.Rectificati!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*