E totul surd în depărtare
În noaptea rece și adâncă..
Mi-e frig,
Dar stau întinsă pe nisipul moale,
Desculță, de-orice simțiri,
De orice gânduri.
Doar liniștea se mai aude printre valuri
Un sunet mort, demult apus
Si-aștept să prindă viață pe un colț de mare
Un răsărit.

E tot mai frig în noaptea clară,
Dar nu mă mișc, aștept,
Și mă întreb de mii de ori,
Ca într-o veșnică visare:
Să stau, să plec,
Unde ești oare?!
Mai stau..
Sper la o rază de lumină
Și tot privesc alene către zare
La valuri ce de mal se frâng.
Mă gâdilă la tălpi.
Și plâng..
Ascult cum sufletul mă doare.

Dar răsăritul e aproape,
Iar apa lină și tăcută
Își face loc pe-a mele pleoape,
Să șteargă toate,
Rând pe rând.
Un strop de vânt anunță-o rază
Ce-și face loc la orizont,
Și umbre calde-mi cad pe față.
Dar nu ești tu,
E doar un dor.

Un dor nebun să te aud,
Cu glasul cald, iubit, vioi,
Să-mi spui să mai aștept o clipă
Să spargă liniștea din zori,
Un răsărit
Pentru-amândoi.