Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Un bărbat cu părul mare, un binevoitor și un copil

Am fost să-mi fac pașaport, că vine vacanța și urmează un turneu cu bicicleta prin țări îndepărtate. Mi-am făcut programare online, apoi m-am înființat la Serviciul public pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple. Am luat cu mine și 258 de lei, atâta cât costă să-ți faci un pașaport simplu, că de ăla am vrut, și m-am dus să plătesc (la Finanțe, că acolo se plătește), tot în fugă, că dacă nu ajung la timp, o să stau la coadă. Am plătit, apoi o iau iar la picior, până la semafor. E roșu, așa că bâțâi din picioare și aștept.

”Omule, io îți vreau numa binele”, aud o voce în dreapta mea. Mă uit să văd cine-mi vrea numa binele. Un tip cu părul scurt, cu barbă, dădea ușor din cap a dojană. ”Io, îți zic, omule,  dacă vrei să-ți fie bine. Ai părul mare. No, și dacă ai părul mare, musai să îți lași și barbă. N-ai văzut că și preoții, dacă au părul mare, au și barbă? Că așa îi lăsat la bărbați: ai păr mare, îți lași și barbă. Dacă vrei să-ți fie bine. Și io am avut părul mare și n-am avut barbă. Da după ce am fost la preot, mi-am lăsat barbă, că dacă până atunci n-am știut…”.

M-am uitat la el. Avea barbă, dar n-avea părul mare, că era tuns. Am vrut să-l întreb: dar dacă ai părul scurt, pe același principiu, nu trebuie să te bărbierești? N-am zis nimic, mă tot gândeam că tocmai ce m-am bărbierit de vreo două zile, nu că aș fi avut barbă, da’ după două săptămâni, tot era ceva. Și dacă două săptămâni am fost ”cu barbă”, se pune că mi-a fost bine?

Mă uit la semafor. Tot roșu. Iar omul îi dădea în continuare cu părul meu mare. Într-un final, că începuse omul să-și facă griji pentru binele meu, i-am zis că o să-mi las barbă. Noroc că s-a făcut verde, că altfel, cine știe ce mai trebuia să fac ca să-mi fie bine. Am trecut strada cu îngrijorare, că de, n-am barbă, și cum am ajuns teafăr pe celălalt trotuar, mi-am zis că am scăpat. Cu tot cu părul mare, care, de acum, gata, n-o să mai fie rost de cine știe ce interpelări. Așa mi-am zis.

Am ajuns la biroul de pașapoarte. Înăuntru era o femeie cu doi copii, o fetiță, care stătea lângă ea, și un băiețel, pe care mama îl ținea în brațe. Avea și el, băiețelul, părul mare. Am zâmbit șăgalnic, apoi mi s-a oprit zâmbetul pe la mijloc, când l-am auzit pe ăla micu din brațe, care se uita la mine, fix: ”Tati!”

M-am fâstâcit puțin. Care tati? Io? ”Nu-s tati”, dau eu din cap. Ăla micu nu se lasă, accentuând cuvintele: ”Tati!”.  Apoi, îi face semn mamei și îi spune, și  mai tare, arătând înspre mine: ”Tati!”.

Femeia îi spune că nu-s tati, doar semăn cu el, că și tati are părul mare – ”Nu chiar ca nenea” -, da nu-s tati. Băiețelul, însă, zâmbea deja larg: ”Tatiiiii!”. Mi s-a oprit zâmbetul între dinți. Fetița se uita și ea curioasă de după geam. Și mi-am zis că dacă zice și ea că io-s tati, mă duc să fac ceva ședințe de spiritism, regresie hipnotică, ceva, că io nu-mi aduc aminte de nimic. Noroc că fetița, după ce mi-a mai aruncat vreo două priviri, a hotărât să nu-i țină isonul fratelui mai mic. ”Te dau la nenea”, întreabă femeia, pe când ieșea din birou, ”dacă tu zici că e tati?”. Am așteptat cu sufletul la gură răspunsul lui ăla micu. N-a zis nimic, dar deja întindea brațele către mine.

Am intrat repede în birou. Și eram cât pe ce să-mi prind părul, să nu mai fie mare, că cine știe ce mi se mai trage de la el. Noroc că funcționarul mi-a zis doar să-mi dau părul din ochi, și atât.

Înainte să ies din clădirea prefecturii, mi-am aranjat părul. Instinctiv. Apoi am plecat către casă. În pas vioi. Că nu se știe niciodată.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*