Care spune așa: „Acționează conform acelei maxime care vrei să capete valoare de lege universală”. Este un principiu etic, ales și asumat, și un răspuns la întrebarea: „De ce votez?”. Scopul acestui material nu e de a convinge că opțiunea de a vota e singura în masură să aducă o schimbare, ci de a-i însoți pe cei care stau în șpagat între a vota sau a nu vota. Consider că putem tranșa acest subiect indentificând clar față de cine suntem îndatorați moral, etic, civic, cum doriți, în momentul în care alegem sau nu să votăm. Dacă răspunsul este „propria persoană”, putem continua discuția pentru că e singura situație în care, cu adevărat, putem interveni. Încă ceva. De ce ne-ar lipsi dreptul de a vota, doar atunci când ne-ar fi interzis? Prin urmare, de ce ni-l interzicem în momentul în care e legal și nu mușcă?

Accept și respect părerile contrare, acelea care spun că neprezentarea în masă, la vot, ar fi o palmă pentru sistem, o palmă care, însă, ni se va întoarce ca un croșeu de dreapta. Da, poate fi o palmă pentru sistem, dar nu se confundă cumva și cu o dovadă de indiferență, cu o poziție asumată conștient de autoexcludere din procesul de a alege, care în fond, este un drept al cetățeanului, garantat de Constituție? De ce nu „exploatăm” acest drept indicând nominal un candidat sau altul (asumând, totodată, o alegere greșită) sau anulând, pur și simplu, votul, ci așteptăm să aleagă alții pentru noi, iar apoi ne găsim viteji să-i numim pe toți „aleșii” incompetenți, când prima dovadă de incompetență, de lașitate, de neasumare a responsabilității a fost din partea noastră. Care e dreptul în baza căruia ne permitem să facem asta?

Spunea cineva că „poporul nu mai stă model la acest circ”, adică la ceea ce se petrece în politică, dar tăinuirea, acordul tacit, deci neprezentarea la vot, ce este? Complicitate, cumva? Da, „schimbările aduse de votare sunt doar praf în ochi”, dar în cazul nevotării, care sunt schimbările? Democrația implică participarea cetățeanului în actul decizional. Poporul decide (cel puțin în teorie), nu-i așa?  Permitem, fără voia noastră, fără implicare, fără asumare, deci pasiv, ca o mână de oameni să se joace cu butoanele pe care le au. Cine e de vină? Ei? Da, că pot. Noi? Da, că am putut (vota) și nu am făcut-o. Împărțim o vină în mod egal. În ceea ce ne privește, care ar fi pârghiile de control asupra lor? Votul, cumva? Câte un marș sporadic? De ce să mergi la un marș și să te bați cu pumnu-n piept, să ragi a mascul alfa, când în momentul în care ai fost întrebat, în spirit democratic, ce vrei, ai stat boem pe o sofa, cu o pipă sfidătoare-n gură și  pufăiai un fum confuz de aroganță. Asta înseamnă să fii înțelept? Asta înseamnă să fii mai altfel decât toată lumea, deci șmecher?Așa vezi tu că poți schimba ceva în țara asta?

Mârlănia politică e o realitate și o premisă, să vedem cum ne putem implica noi pe noi în a face bine, nu să sperăm la schimbări de substrat, la intervenții divine, la reforme neinventate încă. Politicienii se joacă oricum (așa e ritualul), că votăm, că nu votăm, dar dacă votăm, putem indica o direcție aproximativă pe care ne-am dori-o. Dacă nu votăm, zic eu, dintr-un soi de ignoranță crasă, măcar să avem decența să ne convingem noi pe noi că alegem să nu votăm pornind de la 2-3 argumente solide. Într-un etern conflict de roluri și interese, care este rolul și interesul cetățeanului activ?