R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Trupa Konthrast din Cluj Napoca, câştigătoarea primei ediţii a „Romanian Classic Rock Fest”

konthrastCâştigătorii primei ediţii a festivalului concurs de muzică rock „Romanian Classic Rock Fest”, desfăşurat la Zalău, în perioada 12-13 iunie 2015, au fost desemnaţi la finalul a două zile, în care fiecare trupă înscrisă a trebuit să interpreteze cinci piese, din care cel puţin două piese compoziții proprii.
Astfel, după cum era de aşteptat, întrucât a fost şi favorita publicului, trupa Konthrast din Cluj Napoca a obţinut premiul I, premiul al II-lea a revenit trupei Alt Five, tot din Cluj Napoca, iar premiul al III-lea a fost câștigat de formația Empty Dreams din Reghin.
Trupa Konthrast a cucerit publicul zălăuan atât prin prestaţia live şi prin felul în care au ştiut să interacţioneze cu spectatorii, cât şi prin piesele abordate, preferata publicului fiind „Vulturul Hoinar“. Solistul Albert Manz și bateristul Istvan Lakadat au pus bazele proiectului de Hard Rock/Heavy Metal la începutul anului 2014 (artiștii cunoscându-se deja prin aventura muzicală alături de trupa Messenger, unde au fost colegi la începutul anilor ’90). Ulterior, acestora li s-au alătură chitaristul Emil Linczing, basistul Cristi Răchiteanu și pianistul Attila Nemeth Balogh. Stilul abordat de grup este un rock melodic, cu spectru larg, pentru toate categoriile de vârstă.
Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală Ataria, condusă de Nelu Brîndea, s-a adresat trupelor sau/şi artiştilor aflaţi la început de drum care abordează genurile clasice de rock melodic, şi s-a desfăşurat prin intermediul unui proiect finanţat din bugetul local al Municipiului Zalău.
Deşi, iniţial, au fost înscrise şase trupe, respectiv: Defender din Târgu Mureş, Konthrast din Cluj Napoca, Empty Dreams din Reghin, Altfive – Cluj Napoca, High din Oradea şi Old Beat din Şimleu Silvaniei, trupa din Târgul Mureş nu a mai reuşit să ajungă la festival. În finalul primei zile a festivalului, au concertat cei de la Retro Band, trupa locală de classic rock cover, avându-i ca membri pe Cristian Niculaș – chitară, Anna Gáspár – voce, Major István – chitară, Major Lóránd – voce, Sergiu Chiș – percuții, Romeo Ciumărnean – clape, Vasile Soran – chitară bas.
O surpriză a fost concertul neanunţat a lui Steli & Boogie (Stelian Boldea) din Jibou.
Nelu Brîndea a ţinut să aprecieze şi implicarea elevilor şcolii de Rock din Zalău la organizarea festivalului de rock, eveniment ce a adunat un public colorat şi variat, atât ca preferinţe muzicale, cât şi ca vârstă, care i-au răsplătit cu aplauze pe cei care nu numai că au organizat festivalul, dar le-au şi oferit un concert adevărat sâmbătă, 13 iunie, în închiderea acestuia.
Membrii trupei Ataria şi organizatorii festivalului sunt: Nelu Brindea – chitară solo şi voce, Gabi Cuceu – tobe, Ovidiu Grecu – chitară bass, Călin Iordache – chitară ritmică, Romeo Ciumărnean – clape.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *