Thrasherii de la Decease, originari din Zalău, vor ajunge acasă vineri, 16 ianuarie, pentru a lansa noul lor album, intitulat „Age of the Covenant“. Evenimentul va avea loc în Rock ‘N Roll Center din Zalău, de la ora 20:00, preţul unui bilet fiind de 5 lei. Trupa anunţă un show brutal, fără compromisuri, cu o durată de peste o oră, cu un setlist ce va conţine atât piese de pe primul material discografic, cât şi câteva surprize. Alături de ei vor mai urca pe scenă, în calitate de invitaţi speciali, tot de-ai casei, cei de la FiveB (Zalau\Cluj)
Decease este o formaţie care într-un timp relativ scurt, în doar trei ani, a reuşit să devină etalonul thrashului românesc. Decease a înregistrat şi lansat două albume prin intermediul casei de discuri autohtone Hatework Records \ Asociaţia Culturală Manifest, susţinând numeroase concerte în toată ţara, alături de nume importante ale scenei internaţionale precum Sinister, Vader, Hate, Svart Crown, Obituary, Behemoth, Krow, Andralls, Morbid Carnage şi mulţi alţii, alăturîndu-se turneului european a prestigioasei formaţii americane de death metal Nile, constând în 6 show-uri în țări precum Polonia, Austria, Ungaria şi Cehia, şi participând la unele din cele mai importante festivaluri din ţară precum Romanian Thrash Metal Fest II şi Rockstadt Extreme Fest II.
Show-ul de la Cluj face parte dintr-o serie de concerte de promovare a celui mai recent album al trupei, printre care cel mai notabil ar fi probabil participarea în cadrul unuia din cele mai faimoase festivaluri extreme din ţară, November To Dismember, împărţind scena cu nume precum Tankard, Asphyx, Pungent Stench şi mulţi alţii.
niciun comentariu