Noi povești despre satele sălăjene, sub semnătura Cameliei Burghele, vor fi lansate miercuri, 14 martie, la ora 16.30, în Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj. Este vorba despre lansarea ultimelor două volume din seria Satele sălăjene și poveștile lor și despre volumul „De la vrajă la vrăjeală“, apărut la prestigioasa editură a Institutului European, Iași, în care Camelia Burghele face trecerea de la magia tradițională la cea modernă, contemporană, dar și de la studiile de etnografie locală la cele de antropologie culturală.
Volumul IX- Veselia satului și ospitalitatea familiei. La nuntă în satele sălăjene și volumul X- Reconstrucții identitare citite antropologic. Povestea și savoarea mâncărurilor de altădată au apărut la Editura Caiete Silvane (Zalău) și la Editura Etnologică ( București) cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al companiei Tenaris Silcotub.
Volumul IX este o reeditare (adăugită) a unui material mai vechi al autoarei iar volumul X se constituie în primul studiu articulat despre gastronomia tradițională și este centrat pe o culegere de rețete de sarmale (sub variate denumiri, formule, tehnici) culese de la gospodinele din satele Sălajului. Sarmalele, de post și de dulce, cu cureki dulce sau murat, cu rișcaș sau păsat, sunt văzute de Camelia Burghele nu doar ca repere identitare culturale, ci și ca o pledoarie pentru alimentația și bucătăria tradițională locală.
„Reamintim că Sălajul nu avea o asemenea abordare antropologică, foarte vizată, în contextul globalizării, patrimonializării UNESCO, conservării identității culturale, în toată Europa civilizată. Mai mult, nici un județ din țară nu dispune încă de un asemenea studiu vast și multidisciplinar, în zece volume înseriate, deci proiectul de față are șansa unui proiect – pilot prin care instituția noastră își consolidează poziția de pilon al conservării și valorificării patrimoniului cultural etnografic local.“ transmite Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj.
Felicitări!