DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Toamne cu bunica. Somnul cu toți într-o cameră cu povești

De fiecare dată când vorbim dimineața, bunica mă întreabă cum a dormit Maya. Azi noapte nu prea bine, s-a tot trezit, dar e ok că a învățat să rămână în patul ei, la ea în cameră.

– No vezi cum s-o schimbat lumea asta? Când am fost noi mnici durnieam mai mulți într-un pat și eram tăți într-o cameră.

 – Oare cum încăpeați? Că erați mulți..

– Încăpem bugăt de bine. Casa era doar cu un antreu mnicuț, în care era cuptorul de ptită,  lada în care ținiem țoalele și lipideauale, o stelaje și lada cu fărină, iar în cameră durniem tăți. Cum intrai, pe stânga era cuptorul, mare și ăsta, apoi o laiță care se sprijinie cu o lăture pe policioara cuptorului, iar cu alta pe un butuc, iară pe laița asta durnie moșucu’. De la laiță pornie un pat, cu căpătâie de lemn, patul mere pănă în peretele din față și în el durnie mămuca și mătușa Mărie, până a nu se mărita. Pe peretele din față, care da către uliță, avem un lădoi, ăsta de-l avem și amu și stăm pe el pe terasă.

– Serios? Ăsta e lădoiul de atunci?

– Ăsta, dară! O ținut bugăt de bine. Nici nu știu ce ține mă-ta amu în el.

– Păi ține pernele și husele pe care le folosim vara la scaunele de pe terasă.

– Da? No, vezi că tu știi mai bine? Noi, atunci, în casa bătrână ținem țoale și șterguri. După ce m-am fo’ măritată, acolo pe ladoi durnie Ghiorghia meu când vinie acasă de la mina din Anina. Io durniem pe un alt lădoi, mai mnicuț, care era pe peretele ce da către ogradă și către sat. Da’ cat am fost mnicuță, și io, și Lodovica, soră-me, durniem cu măicuța într-un pat ce era cap în cap cu lădoiul al doilea și care avea căpătâiul de lemn tumna în perete, după ușă.

– Vai, ce mulți erați! Nu aveai impresia că vă sufocați acolo, în camera aia așa mică?

– Așe era p-atunci. Nu știam altfel. Aia era tătă casa. Și când am avut-o pe mă-ta, o culcam pe cuptor. 

– Și aveați atâtea așternuturi?

– Eh, atâtea așternuturi! Pe atunci nu s-o știut atâtea! Avem lipideauale de purtat, iară la alea de-a oărea avem cipcă. Și nu erau plapume ca amu, ne-nvelem cu țoale țesute-n război. La mă-ta i-o făcut măicuța o-nvelitoare dintr-un rest de țol.

– Și aveați strujac umplut cu pănuși?

– Ce strujacu’ lu’ Sfântu’ să avem?

– Păi strujac cu pănuși, cum îmi amintesc că mai avea buni Carolina în pat aici, în casa unde stăm acum.

– Da’ de unde! N-o fo’ niciun strujac p-atunci. Erau puse direct paiele în lada patului și deasupra erau învelite cu un lipideu de-ala gros, de cânepă, iar peste el era pus un lipideu de-ala frumos, până jos, cu cipcă. Numa’ moșucu’ avea un strujac umplut cu fân, că el, săracu’, durnie, așe cum ți-am zis, pe laiță.  În tătă dimineața, mămuca lua strujacul și-l punie în patul dumisale și făcie patul punând pernele deasupra.

– Dar pernele erau cu pene, nu?

– Cu pene, dară, că am fost avută gâște și găini și rațe și când tăiem câte una, o dubdiem de pene și puf pentru perne.

– Tot mi se pare că erați tare înghesuiți…

– Înghesuiți eram, da’ sara ne spuniem povești. Tu nu stai cu Maya la ea în cameră, sara, până adoarme?.

– Ba stau.

– No, vezi? Că ești prunc, ori că ești om mare, io zic că ăl mai dulce somn vine când asculți tu cum îți zice măicuța ta o poveste. Drept îi?

– Drept…



niciun comentariu

Lasă un comentariu