DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Toamne cu bunica. Lădoiul de 75 de ani

Trei zile – atât am apucat să stau cu bunica anul ăsta, trei zile împărțite în două “vizite” fulger făcute în România în septembrie, iar timpul cu ea l-am petrecut mai ales pe terasă. Ea, așezată confortabil cu cafeaua în față, eu cu picioarele cocoțate pe lădoi și tot cu cafeaua la îndemână. 

– Ți-am zis, buni, cât mi-e de drag mie lădoiul ăsta? Când o fi să vă mutați în Germania și voi, eu din tot ce e aici, lădoiul ăsta l-aș lua. 

– Ai bolunzât la cap! Cum să vrei să-l duci cu tine? Doară îi vechi și greu cât o zi de Post! 

– Așa greu cum e, tot pe el aș alege să îl duc. Pe el și ulcica de lut în care stau flori. 

– Api săracu’ numa’ Jermania i-a mai lipsi! Nici n-a știut el unde ar putie ajunje, când o ieșit din mână de la Stinu’ ăl bătrân! 

– Adică Stinu’ cel bătrân l-a făcut, asta vrei să spui? 

– El dară! Stinu’, tata lu’ Costica. Pe nume îl chema Iuăn Burian, era din neamul Burienilor. Pe-atunci, când eram noi încă fete la măicuța, el făcie lădoie, lăzi, mese, paturi, no, tăt felul. Mai erau în sat care știeu să facă, da’ Stinu’ o stat chiar cum dai să urci pe Calea Zălaului, de-aia îi era ușor măicuții să ieie de la el. 
– Îți mai amintești când a fost făcut lădoiul? 

– Anul nu mi-l amintesc, da’ îți pot zice că ăsta-i lădoiul cu care m-am măritat. L-am avut noi o vreme în casă, pus după masă, sub fereastră, era în stare bună pe atunci, florile se vedeau pe el mândru de tătului tăt. Mămuca bătrână, bunica me, le zice pene, nu flori. Pene ori bujori. Iară când m-am măritat, mi l-o dat mie ca ladă de zestre, de l-am suit în car în ziua nunții și cu el m-am dus la socri, pe Părău. 

– Si ce zestre ai avut în el? 

– Apoi mi-o dat patru țoale țesute în război de măicuța, două erau numa’ cu vrâste, de le purtai tătdeauna, iară două erau cu ruje mari, roșii, tare mândre, de-a uărea. În sat la noi, numa’ măicuța știa țese cu model, celelalte femei țeseau doar cu vrâste. Și mi-o mai dat perne, un țol mare de lână cu care ne învelem, lipideauă, șterguri, saci de pânză, tăt ce-i trebuie la o fată când se mărită. Și io, și Lodovica – sora mea, am primit câte un lădoi plin cu ce o putut măicuța să ne pună de zestre.

– Deci asta e lădoiul cu care te-ai maritat. Dacă facem un calcul, așa în mare, ținând cont de ce spui și de anul în care te-ai măritat, atunci lădoiul are aproximativ 75 de ani. 

– Se poate! 

– Păi și vrei să lași aici așa prieten de nădejde, dacă e să vă mutați în Germania? 

– Doară nu l-oi lua cu mine în avion! 

– Las’ avionul! Dacă mă descurc eu cu transportul, mi-l dai mie?

 – Oare ce drăcii îți vin iar în cap? 

– Zii, mi-l dai? 

– Ți-l dau, că doară nu l-oi duce cu mine pe lumea cealaltă.

 – Acolo nu, dar în Germania îl putem duce. 

– Eu ți-am zis că tu te-ai stricat la cap. 

– Las’, că am eu deja în minte un plan. Stai să mai aduc cafea și îți spun…




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu