DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Toamne cu bunica. La mulți ani, lelea Mărie Poștășița! Drum lin, tanti Viorica lu’ Dușcaș!

Am văzut astăzi pe Facebook că e ziua de naștere a leliucii Mărie, fosta Poștășiță din Mirșid și, la telefon, îi spun bunicii.

– Buni, știai că tanti Măria Poștășița își serbează azi ziua de naștere?

– Nu știem! Doamne, ți-ne-o pe Mărie și dă-i sănătate cât de multă! No vezi, cum ți și cu viața asta? Unul sărbătorește și mai prinde un an, altu’ se duce să se odihnească sus, pe Dâmbu’ Popii!

– Dar ce-ți veni de vorbești de lucruri triste?

 – Apoi ce să-mi vină? Zice că a murit Viorica lu’ Dușcaș. Era cu oareșce mai mare ca mine, da’ vezi că atâția ani, și ea, și io am stat aici, laolaltă, în capătul satului, cu tăt cu tanti-ta Anica lu’ Mihuț, care i-o fost soră. Ele s-o mutat aici din Firminiș, io m-am mutat aici după ce m-am luat cu bunicu-tău.Bunica tace. Nici eu nu mai zic o vreme nimic. Îmi pare rău că s-a dus tanti Viorica, toată copilăria mea ea a fost un reper, în primul rând pentru că avea nepoți de vârsta mea cu care mă jucam, în al doilea rând pentru că, dincolo de casa ei, se sfârșea, în mintea mea de copil, capătul din sus al satului și începea mijlocul lui. Îmi trece razant prin minte gândul că este straniu cum noi, oamenii, ne împărțim spațiile și locul unde ne ducem viața în funcție de alți oameni, acei oameni repere, care locuiesc în punctul X, Y, Z. Pentru mine, pe harta Mirșidului, și lelea Mărie Poștășița e un astfel de reper. Cum bunica încă tace la celălat capăt al firului, schimb vorba, că s-o scot din gânduri mohorâte.

– Dar lelea Mărie Poștășița e de-o vârstă cu dumitale?

– Nuuu, îi mai mică decât mine cu vreo 3, 4 ani. Era mai mică și decât sor-me, Lodovica. De fată, i-o zis Măria Iuănului Natului și s-o dus de noră la a lu’ Nemeș.- Și dumitale ți se zicea a Murgului?

– Da, a Carolinii Murgului, că măicuța era Carolina.

– Și de ce a Murgului?

– Așe i s-o zis lu’ moșucu’, dar nu știu de la ce i s-o zis așe, că pe el l-o chemat Vasile Buruian. Nouă ni s-o zis a Murgului în sat. La tăți li s-o zis oarecum. Așe era p-atunci, o ciufală pe oameni.

 – Cine mai era din generația dumitale?

– Oioioi, d-apoi am fo’ mulți! 

– Ia zii, să văd dacă îi știu și eu.

– Apoi o fo’ Gheorghe Roman zis a Lisăndreichii, Floarea Nănașii – a Petrii Mării – care de fată o fost Avram, Vironica lu’ Trăianu’ lu’ Gusti, care de fată o fost Pop, iară după ce s-o măritat cu Ghiorghia Petecului, s-o chemat Buruian. Ghiorghia Petecului era tăt de-o dată cu noi. Și Ghiorghia lu’ Stevar o fost tăt de-o dată cu noi – tata lui tăt Ghiorghie s-o chemat și era vinit aici ca ginere din Gârcei. Muierea lu’ Ghiorghia lu’ Stevar era și ea de-o dată cu noi, o chemat-o de fată Mărie lu’ Costănaș și o stat până a nu se mărita lângă Cornele. Da’ am fost mult mai mulți! 

Îi știu pe toți din cei enumerați de bunica, am fost norocoasă să îi prind în viață și să știu până și casa fiecăruia dintre ei. Dacă pentru bunica au fost cei cu care a împărțit ulițele satului, copii fiind, ori danțurile și podul bisericii, ca fete și feciori, pentru mine ei înseamnă oameni repere ai Mirșidului, în raport cu care mi-am desenat mereu în minte hotarele copilăriei. 

Și-acum, că tanti Viorica lu’ Dușcaș s-a dus, a căzut încă un hotar, s-a prăvălit așa cum se prăvălesc zidurile de piatră, apăsate de prea multă umezeală. Mi-e frică de prăbușirile acestea, mi se strânge sufletul de fiecare dată când aud că s-a mai dus careva dintre oamenii Mirșidului. E ca și cum lumea devine mai mică și mai strâmtă, deși – culmea! – când se surpă pereți, spațiile se lărgesc. Nu e așa. Hotarele satului pornesc în sufletul și mintea mea de la moșucu’ și mămuca, de la buni Carolina și Calea Zălaului și duc până hăt departe, cuprinzând fiecare uliță și drum, cu casele Lisăndreichii, a Poștășiței, a Vasălichii Petrii Mării, a lu’ Mărginean, a lu’ Ghița Nănașii, cu casa Zbângului sub Coaste, cu trei case uitate pe Părău, cu Carolina lu’ Ghiorghia din Cooperativă, cu biserica, gara și ulița Dispensarului în partea de jos, cu lelea Șimoncoaia, lelea Jenică și badea Janos în capătul din sus. Capăt din care acum s-a mai dus un om al copilăriei mele și al lumii vechi și de demult. Cale lină, tanti Viorica lu’ Dușcaș! Și-ți mulțumesc pentru merele pe care ni le-ai adus în zadie, când, copii fiind, ne jucam la Șchiopu’ pe șanț!



1 comentariu

  1. Anonymous says:

    Veo va ramane vesnic in sufletele noastre!!! 🤗🤗😇😇

Lasă un comentariu