Ministerul Finanțelor Publice marchează Centenarul Unirii printr-o emisiune specială de titluri de stat care va avea scadența în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, din această săptămână până în 29 iulie, orice persoană fizică, de peste 18 ani, poate participa la această emisiune jubiliară prin cumpărarea de titluri de stat cu o valoare nominală de 100 de lei.
La scadență, Ministerul Finanțelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ai emisiunii jubiliare, vor câștiga premii de câte 1000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.
Titlurile de stat pot fi achiziționate, fără costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. Veniturile generate de deținerea titlurilor de stat nu sunt impozitate.
Modalitatea de cumpărare
1. Cumpărătorii interesați se prezintă la una din băncile care distribuie emisiunea de titluri de stat și precizează numărul de titluri de stat pe care le dorește să le cumpere. Prezintă ofițerului bancar documentele de identificare (carte de identitate, pașaport, etc) și dovada plății titlurilor de stat (în cazul în care plata s-a făcut printr-o altă bancă).
2. La subscriere, cumpărătorii sunt obligați să ofere datele contului bancar personal sau, în cazul în care nu au un cont bancar deschis, să deschidă unul la oricare bancă.
3. După realizarea subscrierii, ofițerul bancar va înmâna investitorului două exemplare ale formularului de subscriere.
4. Cumpărătorul va verifica datele preluate în formularul de subscriere: datele de identificare, numărul de titluri subscrise și contul bancar în care se vor efectua plățile de principal și dobândă aferente titlurilor deținute.
Dobânzile și câștigurile de capital realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor emise de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt venituri neimpozabile.
În doar două zile de la lansare, MFP a ajuns la un număr record de cumpărători de titluri de stat, aproape triplu față de anul trecut
Rezultatele primelor două zile de la lansarea emisiunii de titluri de stat pentru populație arată o subscriere de 108,8 milioane de lei, cu aproape 9% mai mult față de suma totală anunțată inițial pentru această ofertă.
Oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadența în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană poate achiziționa cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100 de mii de lei.
niciun comentariu