Voluntarii clubului IMPACT LEGO de la Colegiul Național „Silvania” doresc să ajute comunitatea tinerilor din Zalău (cu vârstele cuprinse între 14-25 de ani ), propunându-le un nou proiect, „Eu și mintea ta”, care are ca scop creșterea interesului tinerilor față de propia sănătatea mentală și stare de bine.
Până în luna mai, membrii clubului Impact LEGO organizează o serie de 10 conferințe interactive pe teme de psihologie. Conferințele vor fi susținute de psihologi specializați din Zalău și Cluj-Napoca. Până acum au fost organizate două conferințe.
Prima a fost susținută de Laura Ianchiș, psiholog clinician, care le-a vorbit tinerilor despre gânduri și modul în care gândurile ne modelează realitatea și perspectiva asupra vieții. Cea de-a doua întâlnire cu tinerii a avut-o ca invitată pe Raluca Anton, doctor în psihologie, care le-a povestit adolescenților despre iubire și despre știința din spatele relațiilor.
Sâmbătă, 7 martie 2020, voluntarii Impact au invitat-o în fața tinerilor din Zalău pe Smaranda Stan, psiholog, psihoterapeut pozitivist și terapeut relațional Imago. În cadrul acestei conferințe, intitulată „Între selfie și myself”, psihologul Smaranda Stan le va dezvălui celor prezenți cât din ceea ce arătăm celor din jur este adevăr și cât acoperim cu măști, și ne propune să ne întrebăm împreună „ Oare cum este viața noastră? Și cât din noi, cei reali, lăsăm la vederea celor din jur, fără filtre, fără îmbunătățiri, fără să ne asigurăm că suntem prinși din unghiul cel mai bun și în lumina cea mai bună? Cam aceea este și măsura cu care vom putea să intrăm în relații autentice și profunde.”
În perioada următoare, pe tinerii din Zalău, îi așteaptă o multitudine de întâlniri cu alți psihologi și consilieri școlar, pe teme diverse legate de alegerile pe care le fac, comportamentul emoțional, dar vor avea parte și de discuții despre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă – anxietatea și depresia. Pentru a vedea programul viitor vizitați pagina de facebook ( IMPACT LEGO CNS) sau pagina de instagram (impact.lego). Evenimentele vor avea loc în spațiul dedicat tinerilor „Creative minds hub”.
”Pe această cale dorim să mulțumim comunității pentru suportul acordat și în anii precedenți la activitățile derulate de membrii Clubului IMPACT LEGO de la Colegiul Național „Silvania” Zalău . Cu ajutorul dumneavoastră, clubul a reușit să își atingă obiectivele an de an și să ducă cu succes la bun sfârșit proiectele propuse. Printre acestea se numără„Gusturi vechi cu IMPACT azi”, desfășurat în două etape, în cadrul căruia am tipărit un număr de 700 de broșuri conținând rețete tradiționale românești, ungurești și slovace de pe plaiurile sălăjene; „Pe Meseș hai-hui cu harta’n cui”, care s-a finalizat prin reamenajarea traseului turistic de pe Meseș „Izvorul Salamandrelor”; „Tineri cu SCOP”, care a adus în fața tinerilor din județ patru tineri de excepție ai Sălajului, printre care și un laureat cu bronz la Jocurile Paralimpice de vară din 2016. Mai multe informații despre aceste proiecte și despre activitățile noastre găsiți pe pagina de Facebook a clubului-IMPACT LEGO CNS”, spun voluntarii clubului IMPACT LEGO.
Mișcarea de tineri IMPACT este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate și găsește soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundația Noi Orizonturi, iar misiunea acestuia este de a promova modele de educație prin experiență de calitate și învățare prin proiecte în folosul comunității. Clubul Impact LEGO activează în cadrul Colegiului Național „Silvania” și la ora actuală numără 42 de voluntari, coordonați de doamna profesoară Iulia Florian și Meda Morariu.



niciun comentariu