Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Summer Party în Wrotham Park

Atât am tot citit și auzit povestindu-se în ultima vreme de multinaționale – ba că sunt de-ale lui Soros, ba că fură viața angajaților, ba dimpotrivă, că măcar ai un job remunerat ok – ei bine, hai să vorbim despre multinaționale azi. Despre cele din Londra și despre cultura de care dai în ele, pentru că dacă ești român pe tărâm londonez și nu lucrezi în curățenie sau construcții, 99% lucrezi într-o multinațională. Din start vă spun că angajatul este plătit ok, salariul este virat regulat în cont și există protecția HR-ului. Nu știu cum este să lucrezi într-o multinațională în România și cât de mult apelează angajatul la HR. În multinaționala britanică, HR-ul este mama la care fug să se plângă copiii supărați, mârâiți, necăjiți. Eh, dacă plângerea este cu sau fără temei este o altă discuție, pe care nu vreau să o abordăm aici. Cert e că da, angajatul are în spate protecția departamentului de Resurse Umane la care chiar apelează mai mult decât v-ați putea închipui.

Ce este iar specific multinaționalelor este investiția în capitalul uman. Vorbim de sume uriașe din care se construiesc proiecte și acțiuni menite să crească oamenii, sporind astfel calitatea muncii și implicit a produsului livrat pe piață. Brainstorminguri, traininguri, party-uri, ședințe în care nu doar dezbați idei, dar savurezi și pizza cu colegii, premii, vânători de comori, team-buildinguri și o grămadă de alte lucrușoare care par banale la prima vedere, dar care – mânuite corect – au un impact uriaș în consolidarea echipei și în menținerea spiritului ridicat la locul de muncă. Și hai să fim serioși, cui nu-i surâde să se trezească dimineața fără să-i vină să se arunce pe geam la gândul că trebuie să meargă la lucru?

De când sunt în Londra și lucrez în multinaționale, am avut ocazia să creez o arie largă de acțiuni de genul celor enumerate mai sus, dar și să particip la rândul meu la tot felul de chestii mișto care m-au încărcat pozitiv într-un fel sau altul. Cele mai tari mi se par city-meetingurile, un fel de ședințe / schimb de experiență între orașe unde multinaționala are filiale (iar asta poate implica și diferite continente, how cool is that?) ori summer party-urile unde nu întâlnești doar oameni din departamentul tău, ci câteva mii de persoane care sunt reuniți în aceeași companie, prezente la eveniment împreună cu familiile lor.

Ultimul summer party la care am luat parte a fost zilele trecute și a fost ceva ce mi-aș dori să fie replicat la Zalău măcar sub formă de eveniment cultural, dacă nu sub forma inițială. Organizatorii au ales drept locație Wrotham Park, situat la vreo 30 de kilometri de Londra. Este vorba de un castel cu tot cu parcul aferent, un castel cam de trei ori mai mare ca și Castelul Wesselenyi din Jibou, cu un domeniu impresionant, pe care întreaga zi au mișunat participanții. Pe canapele așezate direct pe iarbă, în zona de carusele ori în corturile de pânză unde chelnerii serveau bucate și băuturi ai avut ocazia să socializezi cu oameni de pe tot mapamondul. Iar asta e bucuria mea cea mare, posibilitatea de a afla lucruri noi de la oameni din diverse culturi. De a ști ce îi face să zâmbească, să se întristeze, îngrijoreze, încrunte. E fascinant. Ideea că în jurul unei mese cu patiserii poți interacționa simultan cu un italian, surinamez, nepalez, german, tunisian, canadian, american și bulgar e superbă. Iar dacă te muți în cortul următor să servești o felie de tort, vei savura o conversație spumoasă cu un mix la fel de incredibil de oameni și nații. Când ești mic și stai în cochilia ta, ajunge să ți se cam rupă de restul lumii și îți rezumi universul la apartament, ABC-ul de cartier, Lidl ori parc. Când scoți capul din găoace și te arunci într-un eveniment din ăsta, în care auzi altă limbă la fiecare cinci pași, rezonezi altfel, simți altfel, tolerezi altfel. Și înveți continuu ceva nou. O altfel de învățare, dar care mie îmi place teribil. Și da, e facilitată de multinaționale, dar cu puțină imaginație, ar putea fi pusă în practică și acasă. Totul e să ai deschidere spre nou, că pofta vine mâncând.

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*