R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Strănepotul lui Iuliu Maniu, preotul Matei Boilă, a trecut vrednic, la cele veșnice

Matei Boila 1În această dimineață de 27 august, preotul Matei Boilă, în vârstă de 89 de ani, s-a retras din această lume pământească, pentru a se bucura de un nou început. Este un moment de răscruce pentru că pierdem o verigă importantă a evenimentelor ce țin de istoria noastră recentă, este un moment de tăcere, un moment în care trebuie să ne oprim și să medităm la viața acestui om, la suferința acestui preot. În anii de viață și-a asumat responsabilitatea de a fi descendent al familiei Maniu, a luptat alături de Corneliu Coposu, pentru a duce la îndeplinire testamentul lui Iuliu Maniu. Împotriva armelor dreptății cu care cei doi erau înarmați, au fost întoarse armele răzbunării, care s-au dovedit a fi mult mai puternice. Întrebat fiind, dacă există o responsabilitate în a fi membru al familiei Maniu, preotul a răspuns: „Sigur că sunt foarte șocat, într-un fel, de faptul că am avut de spus atâtea lucruri extraordinare, care știam că sunt adevărate, pe care le contestau toți istoricii ăștia. Ceea ce am spus eu s-a pierdut, ca și cum n-aș fi spus-o. Și m-am întrebat de multe ori: oare n-am fost eu de vină pentru că n-am știut să fiu destul de convingător, destul de jertfelnic, pentru ceea ce vreau eu să spun? Dacă este așa, Dumnezeu să mă ierte! Eu am vrut, totuși, să spun ce am putut!”. Aceste cuvinte trebuie înțelese dincolo de sensul care transpare la o primă lectură. Ce ar fi vrut să spună și nu a putut, ar fi o primă întrebare asupra căreia am putea medita. Inclusiv avertismentul implicării în această poveste, poate genera semne de întrebare: „Să știți că este vorba despre o responsabilitate mare, pentru că nu e vorba despre un simplu interviu în care să vă spun eu ce mare om a fost Iuliu Maniu și ce bun a fost și mare sacrificiu a făcut. E mult mai mult decât atâta. […] Aici sunt lucruri mai grave”. Aproape de finalul vieții, în, probabil, ultimul său interviu, preotul Boilă a vrut să destăinuie un adevăr pe care nu a vrut să-l ia cu el în mormânt. Acea mărturisire, despre refuzul lui Iuliu Maniu de a face parte din masonerie, a fost rostită cu o voce tremurândă și cu o grabă de neînțeles.  Acum  se realizează un transfer al responsabilității de pe umerii preotului Boilă, pe umerii generației care îl succede, o responsabilitate căreia trebuie să-i facem față. Ultimele  cuvinte, din cadrul acelui interviu, au fost adresate românilor: „Aș vrea să le transmit ceva (românilor – n.r.), și anume să aplece capul în țărână, daʼ dacă vor auzi vocea celor care au murit luptând pentru țara lor. Și să se roage lui Dumnezeu să ne dea din nou cât mai mult, capacitatea aceasta de a ne sacrifica pentru țară, pe care Iuliu Maniu a avut-o din plin”.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *