Firma zălăuană de organizare evenimente Spice Events vine din nou în ajutorul lui Edit, cu un al doilea concert caritabil, care de data aceasta va fi organizat în Bucureşti. Evenimentul va avea loc în 30 aprilie, pe scena Berăriei H, unde vor concerta pentru Edit nume cunoscute ale muzicii româneşti, şi anume Proconsul, Matteo, Ligia&Band, Alb Negru, Simona Nae, Maxim, Sonny Flame, Ad Hoc şi DJ Mova.
Edit din Zalău a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloidă, formă severă, singura șansă de a scăpa de această cruntă boală fiind un transplant de celule stem.
Primul concert caritabil pentru Edit a avut loc în luna februarie, la Zalău, când Spice Events au adus DeMoga Family cu Adda, Liviu Teodorescu, What’s up, Shift şi Amna.
niciun comentariu