Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Spațiul din metrou. Al meu, al tău, al unui japonez oarecare

 

Știți momentele acelea din autobuz sau metrou, vara, cand ești strâmtorat și înghesuit ca într-o cutie de sardele și tot ce poți face e să te rogi să ajungi cât mai repede la destinație? Ei bine, la asta m-a dus gândul când am vizitat ieri Albert & Victoria Museum din Londra, unde una din expozițiile vernisate este Space – adică Spațiul. Tema este una vastă, tratând subiecte precum supra-popularea, disputa teritorială, poluarea aerului, cyber spațiul, uraganele sau, altfel spus, fragilitatea planetei în fața tendinței umane de a umple spațiul la refuz – începând cu oceanele și terminând cu spațiul aerian – cu un adevărat haos de micuțisme. M-am dus la expoziție cu ținta precisă de a-l descoperi iar pe Michael Wolf, ale cărui lucrări m-au fascinat și anul trecut la Berlin.

De data asta, Wolf a întâmpinat publicul cu o serie de portrete, toate surprinse în aceeași stație de metrou din capitala japoneză Tokyo, la ora de vârf 7:30 – 9:00 dimineața. Shinjuku Station din Tokyo este folosită în medie de 3,64 milioane de persoane pe zi, lucru care o face să fie una din cele mai aglomerate stații de metrou din lume, după numărul de pasageri înregistrat. Vă dați seama cum sună asta? Bucureștiul are circa 2 milioane de locuitori. E ca și cum aproape i-ai dubla și i-ai pune să folosească absolut toți aceeași stație de underground în doar o oră și jumătate. Zi de zi. Iar și iar. Dar ce zic eu i-ai pune? Mai degrabă i-ai îmboldi de la spate, i-ai împinge cu forța să intre în cutiile de metal care să-i transporte la lucru. Sigur, să ne imaginăm că metroul bucureștean nu ar întârzia și ar fi punctual, pentru ca asta se petrece în celălalt capăt de lume, pe pământ sau sub-pământ nipon. La fiecare 80 de secunde, un metrou supra-aglomerat și burdușit de călători oprește în Shinjuku Station. De pe peroane, pâlcuri uriașe de oameni se înghesuie și ei în vagoanele deja pline până la refuz. Trupuri nu doar alăturate, ci lipite, sudate ca într-un ghem uriaș, compact de viermi ce respiră laolaltă. Din portretele surprinse de Michael Wolf pe parcursul a mai mult de 60 de dimineți în Shinjuku Station, răzbate o resemnare calmă, o acceptare a situației. Niciun rid, niciun semn de încruntare, încrâncenare ori poftă de a răbufni împotriva cerului, soartei ori a companiei de transport. Mulți pasageri poartă pe față măști chirurgicale, pentru a se proteja de aerul poluat. Alții au căști în urechi, în încercarea de a se desprinde de realitate și a se agăța de notele musicale ca se punte de salvare. Absolut toți, însă, au ochii închiși, desi nici vorbă de somn în compartimenele conserve.

Acum, închipuiți-vă din nou scena în autobuzul ori metroul româneasc. Vedeți calm și acceptare pe fețele pasagerilor? Că, iertat să-mi fie, eu nu văd. Eu văd furie, răbufnire, văd mâini libidinoase care profită de moment și viermuială ca să pipăie tot ce prind, văd fețe dezgustate, împietrite și mai simt un miros înnecăcios de transpirație veche, stătută, care te face mai degrabă să vrei să nu respiri decât să încerci să supraviețuiești de la o stație la alta.

O diferență enormă între două lumi, cea niponă și cea a noastră, o diferență de realitate și atitudine. Colegul meu, Jun Shibata, născut și creascut în Tokyo, mi-a explicat cum văd japonezii lucrurile: “Este foarte simplu: dacă nu ești extrem de bogat, nu-ți poți permite o locuință în centrul orașului, așa că alegi periferia ori suburbiile, unde practic sunt cartiere de locuit. Cum job-urile sunt în majoritate în centru sau în zona financiară, evident că tu, ca și alți milioane de oameni, ești nevoit să iei metroul dimineața și seara. Este într-adevăr înghesuială teribilă, dar te obișnuiești. În Tokyo, mașina personală nu este o variantă. De extrem de multe ori am fost efectiv lipit pe geamul metroului (râde, n.r.), dar asta este. Partea bună e că metroul circulă o viteză foarte mare, așa că toată situația nu durează la infinit”. Despre pipăieli și mirosuri care-ți mută nasul din loc, Jun a ridicat din sprâncene: “De ce ai pipăi femei în metrou? Nu se face, este de prost gust și nu este acceptat de niciun cod al bunelor maniere. Cât despre transpirație, transpirăm fiecare că suntem oameni, dar pentru asta poți face duș dimineața, înainte de a pleca de acasă, plus că multe companii japoneze oferă posibilitatea angajaților de a face duș și la locul de muncă, tocmai pentru a preveni situații stânjenitoare la birou”.

Așa cum spuneam, două realități și două popare cu mentalități diferite. Pe una o știu de acasă, pe alta am descoperit-o și prin prispa lucrărilor lui Michael Wolf. Despre artist – care e unul din preferații mei când vine vorba de fotografie jurnalistică – vă spun că s-a născut în Germania, în 1954, și a crescut și locuit în Europa, Canada, Statele Unite și Asia. Lucrările sale se centrează pe viața metropolelor, cu toate aspectele ei, și sunt păstrate în colecții ce aparțin Metropolitan Museum of Art New York, Brooklyn Museum, Museum Folkwang Essen din Germania, Frankfurt and the HonG Kong Heritage Museum.

Michael Wolf a publicat până acum 29 de albume de fotografii și a câștigat de două ori Premiul I al World Press Photo Award Competition în 2005 și 2010.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*