|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Sistemul de securitate la Casa Maniu a fost finalizat

Lucrările la sistemul de securitate – supraveghere video interior-exterior, sistemul antiefracție și sistemul antiincendiu -, la Casa Maniu au fost încheiate.

 „De curând s-a finalizat realizarea sistemului de alarmă antiefracție, de avertizare antiincendiu, a sistemului de supraveghere și înregistrare video int/ext. În prealabil, Poliția a aprobat „Analiza de risc” și „Proiectele tehnice” pentru fiecare sistem. Vom continua cu montarea pardoselilor pe holuri, camere și „Terasa roșie”, finalizarea grupurilor sanitare, recondiționarea scării, a bilbliotecii și montarea tapetului în „biroul lui Iuliu Maniu”, izolarea planșeului peste parter cu celuloză și scândură, realizarea unei „Porți sălăjene” la intrarea în proprietate, amenajarea fântânii din fața casei, realizarea expoziției“, transmite părintele Borz.

Reamintim că și lucrările la reţeaua de electricitate, precum şi cele de racordare la apă și canalizare,  au fost finalizate de curând, iar imobilul aflat în lucrări de reabilitare din anul 2015, sub coordonarea părintelui Cristian Borz, are din nou lumină.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*