Sindicalişti sălăjeni împreună cu cei din întreaga ţară, ameninţă cu proteste, profesorii şi educatorii din şcoli şi grădiniţe declarându-se nemulţumiti atât de salarii cât şi de reducerea posturilor în mai multe şcoli, de comasarea claselor, precum şi de neacordarea sporurilor.
Astfel, toate aceste nemulţumiri au fost transmise de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în această săptămână, ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Însă cea mai mare nemulţumire a dascălilor este modul în care anul trecut, în vară s-a făcut reîncadrarea pentru personalul din învăţământ, conform reglementărilor Legii153/2017. Această lege este considerată de către sindicalişti ambiguă, aceștia declarând că s-au trezit că profesori cu vechime mai mare au ajuns să aibă salarii mai mici faţă de dascălii care au aceleaşi studii dar vechime mai mică.
Soluţionarea nemulţumirilor ar putea veni din partea Ministerului Muncii, însă în cazul în care acestea nu îşi vor găsi o rezolvare, dascălii sălăjeni se vor alinia la greva din învăţământ alături de toţi colegii din ţară.
niciun comentariu