Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Și am tăiat ceapa, râzând

E un fel de două feluri pe care poți să pui oala fierbinte ori poți doar să-l privesti. L-am luat din Italia, dintr-un târg de vechituri, târg ce avea loc în ultima duminică a fiecarei luni. Sunt obsedată de astfel de târguri unde în nimicuri găsești totul. L-am luat cu 1€, de la un bătrânel, unul care s-a săturat să râdă ori poate deja nu-i mai permitea viața, visele sau oamenii, acei oameni pe care de cele mai multe ori bătrânii nu îi mai au.

Am luat și tablouri cu animale de la el, sau îmi place să le mai zic că-s suflete cu sticlă și ramă. Am plecat uitandu-mă doar o dată în spate, să fiu sigură că am luat tot ce avea legătură cu un câine ori cu o pisică.

Mergeam ca un om al nimănui ce-și cară totul în brațe. Eu aveam trei tablouri, o plasă și-un dor imens de țară. Și-un suflet plâns. Of, cum l-am purtat peste tot cu mine, și dintre toate greutățile lumii el îmi era cel mai greu. Dar nu l-am abandonat. Am fost mereu lângă el și el mereu lângă mine.

M-am întors să-mi dea ceva cu care să pot lega tablourile, căci de-l țineam bine pe cel mare, îl scăpam pe cel mic, și tot așa. Le-a rezolvat, și înainte să plec, mi-a dat o floricică, micuță cu petale din sticlă. Am mulțumit și am plecat. Nu m-am mai uitat în spate, știam că o să ne revedem luna viitoare, în același loc.

Am ajuns acasă și mă uitam la floricică. Am vrut să o fac de atâtea ori cadou, mulți sunt oamenii ce mi-au cerut-o, dar dacă-mi dau singură floarea primită ce nu se va ofili niciodată, sufletului ce o să-i spun?

Târgul ce-a urmat după o lună m-a făcut s-o păstrez pentru totdeauna.

Bătrânelul nu mai era. L-am căutat peste tot. Mi-a promis că-mi mai aduce tablouri și un cățel mare de porțelan. În locul lui era o femeie, era nepoata lui. Îi vindea lucrurile, căci el s-a dus să vândă zâmbete  într-un târg veșnic.

N-am mai cumpărat nimic, îmi venea să plâng. Mi-era ciudă că m-am uitat o singură dată în urmă, pentru că-s om și nu am știut când trebuie să îmi iau rămas bun, pentru că era prima dată când plecam din acel târg doar eu și sufletul, amândoi, dar singuri.

După ce am terminat de renovat casa, am pus tablourile. În hol. Toate trei. Să le văd de fiecare dată când intru și să-mi iau rămas bun de fiecare dată când ies.

Și sper ca la plecarea mea să-l întâlnesc stând pe-o bancă lângă poartă, să-i mulțumesc, căci datorită lui, azi am tăiat ceapa râzând. Și c-am învățat să privesc în urmă de două ori. C-am reușit să plec din târg doar cu sufletul și-un dor de cei ce pleacă.

Pentru asta aș vrea să-i mulțumesc.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*