Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Șezătoare la Bădăcin, acasă la Iuliu Maniu

Proiectul itinerant „Șezători în Țara Silvaniei”, în organizarea Fundației pentru Educație și Dezvoltare locală Agapis, continuă sâmbătă, 22 aprilie, cu o a doua ediție specială, la Bădăcin, acasă la Iuliu Maniu. Astfel, organizatorii împreună cu oamenii locului îi invită pe toți cei cu drag de tradiție, la un eveniment relaxant, de familie, cu elemente contemporane – inspirate de tradiția etnografică și gastronomică sălăjeană.

Evenimentul se va desfășura în livada de cireși a familiei Vălcăuan, unde socăcițele din sat vor pregăti “live” celebrele lor plăcinte, meșterițele în ale acului vor face demonstrații de măiestrie, femeile din sat vor povesti despre habele de altă dată de la Bădăcin, iar pe sub cireși vor fi nenumărate oaze de relaxare, plălincă și vin de-al locului. Cu această ocazie se va vizita casa lui Iuliu Maniu aflată într-un amplu proiect de restaurare și micul muzeu provizoriu dedicat acestuia, prima biserică cu ziduri din piatră cu turlă de lemn din Sălaj și livezile înflorite.

Recomandările organizatorilor:

1. Dacă aveți, purtați minim un element vestimentar din lada de zestre (o ie/chimeșă, un brâu, o zadie, o vestă, o eșarfă sau ceva în care să vă simțiți confortabil și despre care să puteți povesti celorlalți)
2. Aduceți cu voi ceva de-ale gurii, făcut de mâna voastră, după o rețetă locală, în veselă de casă (nu în plastic) Vom încropi un bufet românesc, autentic, completat de plăcintele și pălinca locului.
3. Aduceți cu voi “lucru’” (indiferent că aveți o ie în lucru, un goblen, cipcă ori altceva) La șezătoarea de la Bădăcin vom face și câteva probe cu ideile și propunerile voastre pentr 2 produse suvenir pe care vrem sa le creăm pentru a îmbogăți oferta de produs local autentic a Țării Silvaniei (proiectul SUVENIR de Sălaj): Pernița antistres din pânză de casă cusută manual cu simboluri locale și umplută cu sâmburi de cireș și Batista de Bădăcin (una inspirată de cele cusute de Clara Maniu, purtând monograma familiei și una cu florile locului, numai bună de dăruit sau purtat la sacourile cu ștaif )
4. Intrarea este liberă
5.Și pentru că bărbații ne întreabă dacă au și ei rost la astfel de întâlniri muierești, le răspundem că doamnele au mereu nevoie de susținere, plăcinta&pălinca de degustători pricepuți, iar poveștile de echilibru și farmec masculin. Așadar avem un eveniment prietenos cu bărbații și copiii.

Fundația pentru Educație și Dezvoltare locală AGAPIS a gândit acest proiect din dorința de a aduna la un loc iubitorii de cultură populară sălăjeană, specialiști, meșteri, gastronomi, povestitori și instituții cu atribuții în promovarea cultural – turistică și de patrimoniu a Sălajului! Și de a crea și recrea noi produse locale pentru kitul cu Suveniruri autentice din Sălaj.
Sălăjenii se aliniază prin intermediul acestui proiect mişcării naţionale de redescoperire, conservare, promovare şi coasere a zestrei tradiţionale româneşti, făcută de mână, cu rost şi rânduială, reinterpretată contemporan sau reconstituită după izvoade și canoane vechi. Mişcarea naţională este demarată de arhitectul Ioana Corduneanu, care coordonează în acest moment „Cea mai mare şezătoare online din lume” – numărând peste 15.000 de membri (Semne Cusute) și care a fost exemplu pentru zeci de șezători urbane sau rurale care s-au repus la cale în întreaga Românie.

Proiectul este susținut de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SĂLAJ PLUS, Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău, Turism Zalau Cnipt Zalau- Centrul National de Informare si Promovare Turistica Zalau, Muzeul de Pânze şi Poveşti și Coltul Romanesc

Pentru detalii si evenimentele urmatoare, păstrăm legătura pe grupul Facebook SEZATORI in Tara Silvaniei sau la contact@coltulromanesc.ro

Cei care doresc să contribuie la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, o pot face donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

De asemenea, cei care doresc să doneze 2% din impozitul pe venit o pot face accesând  formularul 230, disponibil și online pe pagina de Facebook a campaniei.

Întreaga activitate legată de evoluția campaniei poate fi urmărită pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SalvatiCasaMemorialaIuliuManiu/?fref=ts

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*