DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Secția de boli infecțioase a SJU Zalău este funcțională

Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Zalău este operațională, darea în funcțiune a acesteia fiind posibilă la puțin peste o săptămână de la recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare ale clădirii pavilionului exterior care o găzduiește (n.n. Spitalul vechi).

Pe parcursul ultimelor săptămâni Consiliul Județean Sălaj a alocat peste 730.000 lei pentru crearea și dotarea cu mobilier și echipament medical specific a unui modul special de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) pentru cazurile de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) în stare critică, având o capacitate prevăzută de 6 paturi cu saltea antiescară, 6 aparate de ventilație mecanică (4 deja funcționale), alte 10 astfel de aparate fiind prevăzute pentru secția UPU SMURD și ATI ale Spitalului județean, 6 monitoare funcții vitale, 6 infuzomate dar și o stație centrală de monitorizare și una de reducere a presiunii pentru oxigen medicinal, funcționalitățile acestui modul special de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) putând fi activate și operaționalizate imediat în caz de necesitate.

Astfel, este asigurată, pentru pacienți, funcționalitatea acestei secții medicale și în actualul context generat de criza sanitară, secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Zalău, cu o capacitate de 62 paturi, 5 medici și 33 asistenți medicali, infirmiere și îngrijitori, înscriindu-se pe lista spitalelor de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2 din județul Sălaj.

Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Zalău este pregătită, așadar, alături de secția de pneumologie a aceleiași unități spitalicești, să preia și să trateze aceste cazuri, coordonarea organizării și funcționării unităților spitalicești aflate în subordinea administrației publice locale, implicit a Spitalului Județean de Urgență Zalău fiind preluată, tot de la începutul acestei luni a.c., în conformitate cu metodologiile activate pe perioada stării de urgență, de către Ministerul Sănătății, se arată într-o informare a Consiliului Județean Sălaj.




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.