Un nou experiment cultural va fi pus în scenă de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău – Sălaj, împreună cu două licee din Zalău, joi, de la ora 10:00, respectiv 12:00, când patru clase de elevi vor asculta povestea unui soldat ce a trait cel de-al Doilea Război Mondial în tranșee. Este vorba, de fapt, de piesa de teatru Scrisori din tranșee, scrisă, regizată și interpretată de actorul Vali Bolat. Adolescenții, îndrumați de cadrele didactice Ioana Tuduce și Viorica Remeș, vor avea parte de o capsulă culturală care va include emoții, trăiri, stări, fapte de viață, totul organizat pe axa școală-teatru-muzeu.
Întregul eveniment aduce, de altfel, amănunte pe care cărțile de istorie le redau mult prea succinct și tern despre una dintre perioadele de cumpănă ale omenirii, Marele Război rămânând o pagină care nu trebuie uitată, ștearsă sau diminuată tocmai pentru ca generația actuală și cele viitoare să nu repete greșelile trecutului. Muzeul Județean a organizat recent și expoziția Cronică a unei familii în vremuri de război, un alt eveniment inedit care a dat publicului sălăjean posibilitatea de a afla detalii despre drama pe care un război o poate produce în sânul unei familii, indiferent de vârstă, timp ori spațiu geografic.
Ulterior piesei de teatru, elevii vor putea să viziteze expoziția amintită mai sus, precum și inedita expunere de artefacte din Marele Război Istorie și Istorii, realizată de Asociația Prospectorii Istoriei tot joi, 3 mai 2018.
niciun comentariu