Un grup de studenţi ai Universității din Craiova, alături de profesorii lor – dr. Carmen Banța și dr. Ovidiu Drăghici, au colindat satele de pe Valea Barcăului, din comunele Plopiș și Valcău de Jos, pentru a strânge cât mai multe obiceiuri, dovezi şi mărturii vii, păstrate din moşi strămoşi, în vederea conservării acestora. Comorile tradiţionale culese de grupul de studenţi au fost făcute publice în cadrul noului supliment al revistei „Caiete Silvane“ de astăzi, 4 septembrie 2014, intitulat „Ritmul schimbărilor: cercetarea etnografică de teren”.
Şcoală de vară a etnografiei de teren
Cercetarea efectuată de grupul de studenţi face parte dintr-un proiect mai amplu al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, care îşi propune să susţină, începând cu anul viitor, o Școală de vară a etnografiei de teren, unică în țară.
„Cercetarea arealului văii Barcăului a încercat, cu modestie, dar și cu responsabilitate, să susțină o abordare de teren, cu scopul conservării etnografice; materialele cuprinse în acest supliment al Revistei Caiete Silvane vor arăta dacă a și reușit, cu amendamentul că sunt doar o mică parte a materialelor culese în campania de cercetare. Studenții Universității din Craiova s-au arătat fascinați de realitatea satului sălăjean, iar profesorii lor – dr. Carmen Banța și dr. Ovidiu Drăghici – alături de noi, cei care am susținut din partea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj această ieșire în teren, ne punem mari speranțe că ei își vor desăvârși pregătirea profesională pentru a deveni etnografi profesioniști care, de ce nu, să se reîntoarcă în satele sălăjene, pentru noi studii etnologice. În fapt, ei fac parte dintr-un proiect mai mare al acestei instituții de cultură sălăjene, care își propune să demareze în mod practic susținut și chiar instituțional, o Școală de vară a etnografiei de teren, unică din câte știm în țară, începând cu anul viitor, care să se constituie, în timp, după certificări și confirmări profesionale ale cursanților săi, într-o veritabilă școală practică, unde lectori avizați să îndrume cursanții în demersurile concrete ale etnografiei de teren, cu aplicație specială pe satele sălăjene. Este un proiect mai amplu la care ne gândim și care, cu siguranță, va înscrie Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în elita instituțiilor care își propun «rafinarea» profesiei de etnograf, cu beneficii certe în conservarea specificului culturii tradiționale și, în final, al identității noastre” a spus dr. Camelia Burghele.
În 2014 au apărut suplimente ale revistei „Caiete Silvane” dedicate personalităților comunei Surduc, sculptorului Fadrusz János, Centenarului Corneliu Coposu, poeziilor Angelei Maxim din Răstolțu Mare, comuna Buciumi și cel menționat mai sus.
niciun comentariu