DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

SAMUS 2000 – ultima expediţie pionierească (1989)

Am ajuns la cea de-a X-a expediţie, având un palmares excepţional, cu cele mai valoroase trofee ale concursului Expediţiile Cutezătorii (Busola de aur – 1987, Busola de argint – 1981, Busola de bronz – 1988, Caseta de cristal – 1985, Mioriţa – 1986), performanţă neegalată la nivel naţional. Din vitrina cu trofee ne lipsea Genţianele, trofeul pentru cea mai bună expediţie a unui echipaj format numai din fete. Inginerul Leontin Barbur (Tinu) ne-a dăruit un imn special, din care redăm doar prima strofă şi refrenul:

Frumoasă e ţara, mereu ne îndeamnă / La drumeţie voioşi să pornim; / Vacanţa ne place şi nu ne e teamă / Pe creste de munte, împreună să fim. Haideţi la drum, hai cu toţii! / Vino cu noi, în frunte să fii / Spre culmile frumuseţii /Cutezători cu Samus 2000.

Dragostea pentru munte a pătruns în sufletul multor copii. În debutul Jurnalului de bord, Loredana, cronicarul expediţiei, consemna: Când mă trezesc din somn cea dintâi chemare pentru mine este muntele, cu susurul izvoarelor, cu orizonturile nesfârşite, cu măreţia brazilor, cu farmecul peşterilor, cu ciripitul păsărelelor şi gingăşia florilor. Chemarea muntelui e în noi o veşnică dorinţă, un vis ce se împlineşte măcar o dată-n fiecare an.

În cadrul celei de-a XX-a ediţii a concursului naţional Expediţiile Cutezătorii, expediţia s-a desfăşurat între 30 iunie şi 11 iulie, pe itinerarul: Năpradea – Baia Mare – Vama – Negreşti Oaş – Bixad – Târşolţ – Cămârzana – Călineşti Oaş – Baia Mare – Năpradea. Oficial, echipajul a fost format din 10 flori gingaşe: Crina Damşa (cls. a VII-a, căpitan, la a III-a expediţie), Sorina Birta (VI, secund, 2), Loredana Rodina (VI, cronicar, 2), Dorina Borz (VI, istoric, 1), Ana Cupşa (VI, etnograf, 2), Sorina Donciu (VII, geolog, 1), Mihaela Botiş (VI, geomorfolog, 1), Monica Chinde (VI, hidrolog, 1), Sorina Petruţa (V, botanist, 1) şi Mihaela Medve (IV, sanitar, 2). Ca ajutoare de nădejde am luat şi trei băieţi: Ionuţ Jurcău (VI, 2), Traian Feder (VII, 2) şi Virgil Borbiu (VII, 1). Expediţia a avut ca scop principal efectuarea unor observaţii etnografice în Ţara Oaşului.

Pe lângă părinţii elevilor, acţiunea s-a bucurat de sprijinul C.J.O.P. Sălaj  (preşedinte prof. Ionel Ionuţaş) şi al O.J.T. Sălaj (director Victor Sturza), agenţia asigurându-ne transportul gratis. Iată microjurnalul acestei călătorii în mirifica Ţară a Oaşului.

Vineri, 30 iunie: La ora 8:30 ne întâlnim pentru şedinţa tehnică. Totul e O.K. Participăm la festivităţile prilejuite de Ziua Învăţământului, iar pe la ora 13:30 pornim spre Ţara Oaşului cu un microbuz elegant (Mercedes) al OJT Sălaj, sub semnul veseliei şi al cântecelor ce pornesc şi se reîntorc la Imnul echipajului. Trecem prin marginea oraşului Baia Mare, iar de la Seini ne îndreptăm spre satul Racşa unde, lângă biserică, depunem câte o floare la mormântul avocatului Ioniţă G. Andron, cel mai vestit fotograf al Ţării Oaşului. În satul Vama ne întâmpină fosta colegă de la Iaşi, prof. Cornelia Hălălai care ne conduce la şcoala veche unde ne instalăm tabăra de corturi. Dornici de a afla cât mai multe despre sat şi împrejurimi vizităm muzeul amenajat de învăţătorul Gheorghe Haiduc, pensionar, fost primar pentru 10 ani.

Sâmbătă, 1 iulie: După două săptămâni de vreme rea, azi se pare că va fi timp frumos aşa că vom ajunge pe munte. La ora 8:30 pornim spre Vârful Mica, din vestul Munţilor Igniş, pe drumul ce însoţeşte râul Talna Mică. Pătrundem apoi în pădure şi pe la ora 11 poposim la Băile Puturoasa, cu izvoare sulfuroase. Urcăm apoi susţinut pe poteca largă, marcată proaspăt cu bandă roşie. Pe Vârful Mica sau Hedişa (1012 m) descoperim, printre mesteceni, tufişuri de afin. Ne aflăm pe coşul vulcanic al unui centru de erupţie care, de multă vreme, nu mai este în activitate. Coborâm pe la Stâna din Şascura unde suntem ospătaţi cu urdă şi mămăligă, iar apoi traversăm un pârâiaş ce poartă numele de Someş!!!, afluent pe drapta al Talnei Mici. La tabăra de corturi o sărbătorim pe Sorina D. care împlineşte azi 13 ani. După o ciorbă de păstăi şi cartofi prăjiţi Sorina ne oferă prăjituri aduse de acasă.

Duminică, 2 iulie: Vreme neaşteptat de bună. La tabără rămân Mihaela mare şi Ela (Mihaela mică). Ceilalţi pornim spre Negreşti Oaş, apoi pe drumul ce însoţeşte râul Talna Mare spre Izvorul mineral Luna prin zona carierei de andezit Cornetu. Bucurându-ne de numeroasele repezişuri ale râului, de aerul curat al pădurii ce mărgineşte drumul pe la ora 11:15 ajungem la Izvorul Luna (478 m) Un cioban ne îndrumă să luăm pârtia de schi spre Vf. Pietroasa. După aproape o oră ajungem la pârtie. Pe panta mare, ne întâmpină un covor roşu imens de frăguţe dulci şi aromate. Abia pe la ora 14 ajungem pe Vf. Pietroasa (1200 m) unde admirăm abruptul vestic cu pereţi prăpăstioşi şi stânci cu forme ciudate, precum Sfinxul Oaşului şi chipul lui Burebista. Ne luăm rămas bun de la dăltuirile în piatră vulcanică şi coborâm pe marcajul cruce roşie spre Pârâul Pietroasa. Ne oprim pe la o stână şi pe la Cabana Silvică Luna, după care însoţind Talna Mare ajungem la Negreşti, iar apoi pe la 19:30 la tabăra de corturi.

Cei peste 50 km. parcurşi în două zile nu au avut milă de gingaşele copile. Aproape toate au băşici sau răni uşoare din cauza încălţămintei. Niciuna însă nu se plânge de durere sau să pomenească de faptul că a fost greu. Seara, după ceaiul dulce şi pâine cu unt, profesoara de geografie ne aduce spumă de frăguţe. Ca şi cum n-ar fi fost pe munte se încing la volei, cu copiii din Vama care le oferă gumă de mestecat şi plicuri pentru suc, tocmai din SUA. Aproape toţi au rude dincolo de Atlantic. Satul Vama e cunoscut şi sub numele de Mica Americă.

Luni, 3 iulie: Ieşim din corturi pe la ora 8:30, luăm micul dejun (cacao cu lapte praf, pâine cu dulceaţă) şi pornim să colindăm satul. Ne oprim mai întâi pe la atelierul bătrânului olar Gheorghe Robotin (70 ani) unde meşteşugul s-a transmis din tată-n fiu. Acţionând roata olarului cu picioarele goale, din jocul degetelor împreunate cu argila, dar şi din simţul olarului am văzut cum se naşte un blid, un ol, o ulcică sau o cană. Am mai aflat cum se ard, cum se smălţuiesc sau cum se decorează vasele cu vopsele din luturi colorate. Ne-am îndreptat apoi spre Atelierul de ceramică al cooperativei meşteşugăreşti.

După masa de prânz am pornit spre mica staţiune Valea Măriei, situată la vest de Vama, într-o pădure de stejar. Am băut câte un pahar de borcut şi am revenit la tabără pentru ultima seară la Vama.

Marţi, 4 iulie: La ora 7 demontăm corturile şi plecăm. Ne oprim pe la învăţătorul Haiduc, unde ne aşteaptă o găleată cu ceai şi primim în dar fiecare câte un bliduţ. Ne îndreptăm cu autobuzul spre Negreşti Oaş, vizităm Muzeul Ţării Oaşului, din nordul cel mai de nord al Ardealului. Străbatem mai apoi şi secţia în aer liber a muzeului unde descoperim vraniţa cu boc, vâltoarea, moara de apă, case vechi, formând un colţ din universul satului de altădată.

Facem o vizită şi la Integrata de cânepă unde ne întâlnim cu pionierii participanţi la Forumul Judeţean Satu Mare. Ne invită să mergem cu autocarul lor în Tabăra Vrăticelu unde ne oferă o masă de prânz consistentă, iar noi am luat parte la o dezbatere şi le-am prezentat trei cântece. Revenim la muzeu, ne luăm bagajele şi, cu un autobuz, ne ducem la Bixad unde ne instalăm tabăra lângă mănăstire.

Miercuri, 5 iulie: Pentru azi ne propunem să vizităm satul Certeze, situat la nord de Negreşti Oaş. Te impresionează mulţimea caselor mari, cu 2 – 3 niveluri, câte o vilă pentru fiecare cocon. Vizităm casa familiei Cosma de la nr. 608 şi aflăm că din mândrie nu vrea unul să se lase mai prejos altuia. Crina şi Ela se îmbracă în vestitele costume populare despre care gazda ne spune că îi fain portul, dar se ţine cu greu. Aflăm despre oşeni că lucrează la pădure şi pe şantiere, doar acolo unde se câştigă bine. Mai nou vopsesc vapoare în portul Constanţa.

De la Certeze ne îndreptăm spre satul Huta-Certeze locuit de români şi slovaci, iar apoi urmând pârâul Valea Rea, pe un drum de căruţe, am ajuns în satul Moişeni cu gospodării tradiţionale risipite printre pomii fructiferi. Culegem informaţii despre sâmbra oilor sărbătoare populară prilejuită de ieşirea oilor la păscut, poposim la o moară de apă şi la vâltoare, ne luăm prune coapte şi pornim apoi spre Bixad.

Joi, 6 iulie: La ora 7 ne trezeşte dangătul clopotelor de la mănăstire. Micul dejun ne împrospătează forţele şi pornim spre centrul Bixadului. Ne sunt gazed învăţătorul Pop Iacob comandantul unităţii de pionieri şi profesorul Gheorghe Năprădean directorul şcolii (1800 de elevi). Participăm la o întâlnire cu primarul comunei, cu oameni harnici, dârji şi cinstiţi. Învăţătorul ne conduce la muzeul şcolii din Trip Băi, sat unit cu Bixadul. Ne sunt prezentate elemente de etnografie specifice zonei. Rămânem uimiţi descoperind că între costumul foarte vechi (predominant alb) şi costumul actual (înflorat) este mare diferenţă. Vizităm mai apoi Secţia de industrializare a lemnului şi Borcutul din Bixad situate în Pădurea Borcutului, o rezervaţiei de goruni seculari.

Vineri, 7 iulie:  Ne trezim pe la ora 8 , luăm micul dejun şi călăuziţi de înv. Iacob Pop pornim spre munţii de la hotarul de ţară, pe lângă Pârâul Târşolţului şi după o oră şi jumătate ajungem la pichetul de grăniceri Corneasca. Ne facem poze cu grănicerii care vor să ne ofere un căţeluş de câine lup. Ela care mereu pomeneşte de Lisa şi Negruţ (căţelul şi pisica rămaşi acasă) nu se mai desparte de ghemotoacele jucăuşe. La despărţire grănicerii ne roagă Nu cumva să ne faceţi necazuri! Urcăm Dealul Corneasca, trecem prin poieni şi prin pădurea de fag, numită Pădurea Bejenii căci prin ea treceau românii clandestin frontiera. Graniţa este foarte aproape. Urcăm panta abruptă spre Piatra Bixadului sau Piatra Viscului (824 m) şi facem popas pentru masă lângă un izvor. Cu teamă, emoţie şi nelinişte ne apropiem de graniţă. Ajungem la marginea de ţară marcată cu  o  bornă cu stema RSR şi steagul tricolor. Facem câţiva zeci de paşi pe fâşia ce desparte ţara noastră de URSS, cel mai întins stat al lumii. Nu stăm prea mult şi revenim spre sud având în faţă o splendidă panoramă asupra Ţării Oaşului. Femei şi fete cu furci şi greble lucrează cu fânul cântând… Hai ţurai…!

Obosiţi de drumul lung, rămânem o oră la tabără după care ne ducem la mănăstire. În lăcaşul de cult, preotul Adam Valeriu Serafim ne ţine o emoţionantă lecţie de istorie şi educaţie patriotică. Mănăstirea a fost ridicată pe la 1770 pe locul unei foste biserici de lemn din anul 1686. În incinta mănăstirii a funcţionat una dintre cele mai vechi tipografii transilvănene. Părintele ne spune legenda mănăstirii şi ne prezintă icoana făcătoare de minuni, reprezentând-o pe Maica Domnului. Icoana a fost pictată la Viena în anul 1769.

Sâmbătă, 8 iulie: De la Mănăstirea Bixad pornim pe un drum de hotar, spre nord-vest, peste Dealurile Nedeia Mică şi Nedeia Mare, pentru a coborî apoi spre satul Târşolţ, pe Valea Lechincioarei. Ne bucurăm de o primire caldă la primăria comunei şi însoţiţi de profesorul de istorie străbatem uliţele satului. Stăm de vorbă cu Vasile Mişca (85 ani) care ne oferă cu dărnicie poveşti despre oşeni. Adresîndu-se profesorului zice: Am auzit că-i nuntă azi! Se mărită Măria lu’ Simionu lui Muşuroi cu Ionu lui Trifon.

Nu mai stăm pe gânduri, ne ducem aţă la casa miresei ce nu a împlinit încă 16 ani. Se împrieteneşte repede cu fetele din echipaj. Ieri, femeile i-au aranjat coada din 99 de şuviţe de păr împletite, prietenele i-au aşezat cununa, iar la gât i-au pus zeci de şiraguri de mărgele colorate. De faţă cu noi, în vreme ce câteva fete aranjază steagul, mireasa îşi joacă toate prietenile. Pentru nuntă au fost tocmiţi fraţii Zelea, socotiţi cei mai buni ceteraşi din Oaş, pentru că au jar în palme. Socrii ne invită să luăm loc la masă în cortul unde diseară vor fi cam 1000 de nuntaşi. Suntem ospătaţi împărăteşte cu aperitive, ciorbă şi boace (sarmale) cu pită de mălai, servită doar la nunţi, în mod simbolic. Însoţiţi de prof. Ioan Mişca am urcat apoi pe Dealul Măgura, un uriaş neck volcanic, unde ne-a depănat legenda Pe Dealul Lăzuţului. Încântaţi de cele văzute am revenit la tabăra de la Bixad.

Duminică, 9 iulie: Am ajuns la capătul lumii, în satul de graniţă Cămârzana. Poposim la casa celui mai bătrân om din sat, Ioan Dron de 95 de ani. Printre altele, ne povesteşte despre sfatul bătrânilor care avea rolul suprem în judecarea faptelor rele din sat. Pentru a nu-şi cheltui banii la judecătoriile din oraşe, toţi locuitorii respectau hotărârile acestui for. În faţa bisericii era un jug în care erau prinşi cei pedepsiţi ca să-i vadă tot satul. Vizităm apoi câteva case, unele mai vechi, altele mai noi, în care descoperim ştergări şi blide de lut, rudarii cu pânză şi patul cu bortă.

Pentru a putea cuprinde cu privirea acest sat, foarte întins, ne urcăm pe Dealul Piatra Cornii. În spatele satului, către graniţă, se înalţă, asemeni unor clăi de fân, conurile vulcanice  Geamăna Mare şi Geamăna Mică, Holmul Mare şi Holmul Mic, Cetăţeaua Mare şi Cetăţeaua Mică. Este probabil cel mai frumos colţ din Ţara Oaşului. Satul are mai multe legende. Una din ele vorbeşte despre cămara zânelor aduse aici de haiduci maramureşeni, o alta aminteşte despre Fântâna Peştenilor, săpată de doi îndrăgostiţi, folosită şi azi pentru apa rece şi limpede, iar o a treia legendă vorbeşte despre o vamă, cămara vămii. Întregul sat este un uriaş muzeu.

Ne ducem şi la biserica de pe Grui, unde preotul Ioan Popescu ne spune multe despre acest  sat rupt de lume, unde a răsărit cea mai dramatică, înfloritoare şi nesigură activitate: contrabanda. Oşenii treceau noaptea graniţa ducând în Ucraina găini, ouă, mălai şi aduceau bumbac, basmale, bocanci şi altele pentru negustorii evrei. În curtea bisericii tronează un tei uriaş (Tillia cordata persiflora), cu o tulpină înaltă de 5m, o circumferinţă la bază de 16m şi un diametru de 5m, înalt de 40m, cu o circumferinţă a coroanei de 91m. Specialiştii apreciază că are peste 800 de ani. Ne oprim şi pe la ciupercă unde lumea se adună la gioc. Privim cu uimire zecile de oşeni îmbrăcaţi în haine de sărbătoare prinşi în tropotita cu ţâpurituri sau în bătuta îndrăcită.

Luni, 10 iulie: Au trecut 11 zile fără un strop de ploaie, şi totuşi Crina este răcită, iar Ela (mezina echipajului), care s-a scăldat cel mai mult, nu are probleme. Strângem tabăra şi pornim spre Călineşti unde ne instalăm tabăra la Campingul Pescarilor în vecinătatea barajului Lacului Călineşti, supranumit Marea Oaşului. În bălţile din apropierea căsuţelor descoperim gingaşe flori de nufăr. Apa lacului e numai bună pentru baie, deşi avertizarea de pe panouri nu prea sună bine: scăldatul în barajul Călineşti este interzisă. Pe cer apar câteva fire de nori cirrus. Urmeză ultimul foc de tabără în jurul căruia vom face bilanţul expediţiei. Fiecare aşteaptă să-şi spună impresiile.

Marţi, 11 iulie: Dinspre apus vin valuri de nori, iar Marea Oaşului este agitată. Ne pregătim de plecare, dar, autocarul O.J.T. Sălaj vine abia după ora 14. Şoferul ne spune că a fost trimis după un buchet de flori, asta şi pentru că toate fetele purtau treningurile roşii din dotarea cercului. Îl întreb pe şofer dacă îi plac florile de mac? Răspunde zâmbind: da, dar fetele dumneavoastră sunt mai frumoase! Străbatem în diagonală Ţara Oaşului şi ne oprim pe Dealul Negru spre a ne lua rămas-bun de la scoica verde. Pentru noi, acolo pe deal va rămâne o imaginară vraniţă cu boc pe care o vom deschide mereu căutând amintirile celei de-a zecea expediţii.    

Sursa: Medve A., Dor de munte, Ed. Dacia Porolissensis, Zalău, 2006, pp. 118-129 şi Jurnal de bord – Samus 2000, 1989.



niciun comentariu

Lasă un comentariu