Cea de-a doua ediție a Târgului olarilor va fi organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sâmbătă și duminică, 19 și 20 septembrie, în Zalău. Ediția din acest an este centrată pe demonstrații ale meșterilor olari din România (din județele Harghita, Maramureș, Sălaj și Vâlcea) și din Ungaria. Prezentările de ceramică și demonstrațiile meșterilor olari vor avea loc sâmbătă, între orele 8 – 14 (pe platou, în fața Consiliului Județean) și duminică, după ora 12, în parcarea din spatele Primăriei, în cadrul manifestării Ziua maghiarilor din Sălaj.
Târgul olarilor a fost creat în contextul în care, odinioară, Zalăul era un centru de olari, foarte renumit, în care se producea o ceramică decorativă mult apreciată pe piața de atunci.
niciun comentariu