DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Sălăjenii din prima linie de fundrasing pentru spitalele din România

Cred că e foarte important să povestim în această perioadă despre solidaritate și faptele oamenilor din jurul nostru. Oricât de “firave” li s-ar părea unora, mie mi se par fantastice, nu neapărat datorită sumelor strânse, care nu sunt de neglijat, ci datorită orelor nesfârșite de voluntariat, donate comunității! Timpul nostru este neprețuit. Când alegem să îl dăruim, capătă valori inestimabile! Azi am ales să vă împărtășesc poveștile unor sălăjeni minunați din diaspora, care și-au dedicat timpul din izolare spitalelor din România și cu care am avut șansa să povestesc zilele acestea.  S-au strâns până acum aproape o jumătate de million de dolari prin intermediul multiplelor campanii derulate în toate județele din țară și deschisă tuturor celor care vor să facă parte din această amplă mișcare de solidaritate. Întreaga “acțiune”este coordonată de Mihai Lehene, zălăuan stabilit în Chicago, inițiatorul uneia dintre cele mai active organizații non-profit din diaspora, care susține cele mai importante proiecte de implicare în comunitate din România!

 Mihai Lehene 

Romanian United Fund – RUF, platforma nonprofit înființată de Mihai, mobilizează fonduri/resurse caritabile din rândul diasporei române și le distribuie unor organizații atent selecționate din România, care au proiecte cu impact în comunitățile din care fac parte! RUF finanțează și promovează unele dintre cele mai eficiente și active organizații nonprofit: MagiCAMP, Declic, Dăruiește Viață, Tășuleasa Social, Caravana cu Medici, Funky Citizens, VeDem Just, Recorder, Rise Project, Code 4 Romania, Noi Orizonturi, etc.

În această perioadă RUF își concentrează întreaga energie în campanii dedicate strângerii de fonduri pentru lupta împotriva Covid–19 în România. Sute de voluntari din țară și diaspora strâng bani, fac viziere, cumpără teste, ventilatoare, echipamente de protecție, dezinfectanți, fac necesaruri și campanii online.

Ca o particularitate demnă de menționat Mihai Lehene este, printre altele, și omul din spatele viralului “Așa a zis bunica”, videoclip de conştientizare civică, care a avut milioane de vizualizări și a contribuit la o prezență la vot semnificativă a românilor, din țară și diaspora. 

Mihai, cum ajung oamenii care după ce muncesc o viață întreagă și nu mai au nici o problemă materială, în loc să își cumpere o casă la malul mării, cu plajă privată, în loc să se bucure de odihna binemeritată, cum aleg să se lupte cu morile de vânt, administrația din România, sisteme, mentalități și, iată, cu viruși care blochează o planetă întreagă. Care e traseul tău?

“ Am crescut în Zalău și după terminarea facultății am ajuns în SUA, la un program de master. Sunt softist și am lucrat 2 decenii în industria financiară. Am cochetat mult cu idea de nonprofit și de a ajuta comunitatea. Am fost unul dintre inițiatorii principali ai evenimentului Zilele Zalăului la Chicago, care de 16 ani adună chiar și 2000 de persoane într-un mare picnic devenit tradiție pentru toți românii de aici, nu doar pentru zălăuani. Emoțional sunt foarte legat de acest eveniment pentru că ne aduce aminte cine suntem și de unde venim!

 Multă vreme am avut două joburi. Sunt partener de mulți ani într-o firmă de finanțe și am pornit și o firmă de investiții, a mea. M-am retras din firma proprie unde mă bazez pe o prietenă foarte bună care conduce foarte bine businessul și am început să mă ocup de RUF, unde lucrez cu peste 80 de voluntari din America și Europa de Vest. În campaniile de fundraising pentru lupta împotriva COVID -19 lucrez cam 15 ore pe zi. Numai cu asta mă mai ocup acum, nu mai pot face nimic altceva.  

 Primele acțiuni ale noastre de fundraising s-au îndreptat spre RO100, apoi am înființat RUF. Era un interes destul de mare al comunității tinere din Chicago să se implice. Între timp am ajuns la un nivel la care nu și-a imaginat nimeni în urmă cu 2 ani.  Dar a fost nevoie de exemplu personal. Știam că putem face lucruri foarte importante, împreună.

 Primul nostru proiect  a fost “Așa a zis bunica”, împreună cu Declic și Mircea Bravo. Sincer, fiecare proiect pe care l-am pornit a ieșit incredibil. Jumătate din populația activă a României a văzut acest videoclip. Mi s-a spus că a ar fi fost viralul anului 2019 în România. Am adunat 60 de prieteni la un restaurant, am băut un pahar de vin, am strâns 7000 de dolari și am zis, uite, se poate! Al doilea efort a fost fundraiserul nostru pentru Via Transilvanica. În parteneriat cu Tășuleasa Social am strâns 110 mii de dolari și suntem al doilea partener strategic la Via Transilvanica! Am avut un fundraiser absolut incredibil. Nu se aștepta nimeni. Când am zis, la început, că vreau să strâng 50.000 de dolari multă lumea râdea în barbă și credeau că sunt nebun. Am avut inclusiv cec de donație de 10000 de dolari.  Via Transilvanica va fi un drum turistic  care va porni de la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare, va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Drobeta Turnu-Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol. Iar acum această amplă campanie pentru susținerea sistemului sanitar din România!“

 Am povestit cu Mihai mai bine de o oră într-un live pe Facebook, despre cum e viața lui de coordonator al uneia dintre cele mai importante campanii de fundraising pentru sistemul medical din România. Îl puteți vedea AICI

 Am vrut apoi neapărat să aflu și cine se ocupă de campania Fundraising4 Salaj by RUF, cea mai vizibilă campanile civică de suport a sistemului sanitar din Sălaj. Am stat de vorbă cu Diana Mureșan și Ana Maria Grecu, dar vreau să o menționez și pe Ioana Maria Micle.

Diana Mureșan e o city girl din Zalău care în 1999 s-a stabilit în America. Vine în România în fiecare vară cu fiica ei de 14 ani. Pentru ea vacanțele la bunici sunt amintiri și experiențe care o să le păstreze toată viața. Ele numesc verile din RO “Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, varianta urbană”

Diana lucrează în domeniul financiar, un domeniu extrem de activ.

“ Când a început coronavirus, primul instinct a fost să sunăm la zălăuanii din diaspora, să strângem fonduri ad-hoc. Am strâns astfel 4400 de dolari în câteva zile, bani pe care i-am trimis la Spitalul de Infecțioase din Zalău. Romanian United Fund, unde activez ca și voluntar, a realizat că în toate județele spitalele au aceleași nevoi și au demarat campania RUF pe Facebook, în colaborare cu partenerii lor de încredere din România, pentru echipamente de protecție și material sanitare necesare sistemului medical în această perioadă! Voluntarii RUF au creat grupuri pentru fiecare județ și au încurajat diaspora din fiecare județ să participe și să invite prietenii să doneze. Pentru Sălaj am strâns până acum numai din donații pe Facebook 7100 de dolari,  iar la nivel internațional prin intermediul RUF, s-au strâns peste jumătate de million de dolari! Partea bună a acestei povești este că lumea începe să se  implice. Fie prin donații, fie prin acțiuni de voluntariat. Așa începe spiritul civic. Inițial RUF, a vrut să strângă fonduri doar de la diaspora, dar ni s-au alaturat și oamenii din țară prin intermediul acestei campanii derulate cu ajutorul Facebook. Oricât ar fi donațiile, important e că lumea vrea să facă parte din mișcare! Și ar trebui să facem cumva să păstrăm această energie a oamenilor și dorința lor de implicare. Pe plan personal sunt îngrijorată pentru ai mei. Nu o să sa reziste să stea în casă luni de zile, iar virusul nu va dispărea curând. Am dileme dacă să merg în țară și să lucrez remote de acolo, ca să-i supraveghez. Eu nu mă tem de Covid pentru mine, doar să nu infectez pe alții.”

Ana Maria Grecu  e originară din Zalau și de peste 15 ani locuiește în Chicago. De profesie e inginer chemist și a lucrat  la Michelin. , Zalau. Când a ajuns  în SUA și-a  continuat studiile și a obținut un Master Degree in Chemical Engineering, la University of Chicago din Illinois. În prezent lucrează  în industria ospitalieră și în industria imobiliară. În același timp e și voluntar  de mai bine de 6 luni la RUF. 

“Mă consider o persoană norocoasă, cu multă energie și inițiativă și îmi place să mă fac utilă. Am fost implicată în mai multe proiecte de voluntariat, dintre care cea mai importantă este cea din ultimii 7 ani pentru Make a Wish, o altă organizație  non-profit care ajută copiii cu dizabilități și boli terminale. Fiind un părinte fericit  am încercat să mă pun în situația unui părinte cu un copil bolnav și am realizat că putem, fiecare,  să facem mai mult. În 2016 am participat la Maratonul Bank of America din Chicago, pentru această fundație.  Vizitez Zalăul în fiecare an și am considerat că pot să ajut cu acest Fundraising4Salaj by RUF . Toată această implicare e una de echipă. Prieteni și necunoscuți  au răspuns pozitiv la această inițiativă. Personalități locale ca Rodica Seling Pop și Dinu Iancu Sălăjanu au vrut de asemenea să ajute comunitatea sălăjeană și le mulțumesc foarte mult. Știu că această pandemie va trece cu bine, dar până atunci vă invit și vă rog să donați în continuare, pentru a ne atinge targetul propus și pentru a putea ajuta cât mai mult spitalele noastre care au atâta nevoie de noi toți, împreună! Familia mea e de asemenea în casă în aceste săptămâni, dar putem să ne găsim tot timpul ceva de făcut! Vă doresc multă sănătate și  să nu uitați să fiți buni!”

Vreți să donați pentru Spitalele din Sălaj, o puteți face aici https://www.facebook.com/donate/150434349636466/260552631741291/

La ora la care am finalizat materialul se strânseseră 31.926 lei.


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu