„Să nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!” – părintele Gheorghe Calciu
Faptele bune sunt tot mai rare, iar atunci când le întâlnim nu putem decât să le apreciem. Într-o lume în care doar știrile de senzație, comportamentele negative, măreția și trufia sunt propagate și promovate cu intensitate, a renunța o clipă să te gândești doar la propria persoană și a te dedica altora înseamnă mult. Înseamnă îndeajuns încât să crezi că există totuși oameni frumoși.
De Crăciun, „urmașii lui Iancu”, o mână de oameni cu suflet din Zalău, au reușit să mai aline din suferința a patru copii aflați în mare nevoie de ajutor. Este vorba de Nagy Samir, în vârstă de cinci ani, din localitatea Bucium, diagnosticat la Clinica Pediatrie 2 din Cluj-Napoca cu leucemie acută mieloblastică și de Rezmivesi Marius, în vârstă de 6 ani, din localitatea Cizer, cu același diagnostic. Cei doi copilași provin din familii cu o situație precară, drumul la Cluj-Napoca pentru tratament însemnând o cheltuială foarte mare din bugetul familiei. De aceea, cadoul neașteptat venit din partea grupului din Zalău, 2.000 Ron pentru fiecare copilaș, le-au adus părinților o mare bucurie și mulțumiri acelora cărora au făcut posibil acest gest.
„Au fost foarte surprinși părinții că au apărut niște necunoscuți să le dea bani. Prima reacție asta a fost, de surprindere: <<Cum? De ce?>> Le-am explicat ce facem de fapt, că în fiecare an, umblăm cu colinda și că banii care se adună îi dăm copiilor bolnavi. Iar anul ăsta este pentru ei. Se întrebau cum să ne mulțumească. Le-am spus să mulțumească lui Dumnezeu.”, spune Nicu Moisi, unul dintre oamenii cu suflet din grupul de la Zalău.
La fel a fost primit și sprijinul financiar, 4.000 Ron, sumă donată băiețelului Milaș Andrei din Zalău, bolnav și el de cancer. Urmașii lui Iancu au mai donat suma de 1.000 de euro pentru Silaghi Sonia Larisa, de 15 ani, din Cosniciu de Sus, care are nevoie urgentă de bani pentru operație la coloană. Costul intervenției chirurgicale este de 6.000 de euro, un efort mult prea mare pentru o familie obișnuită.
Reamintim faptul că toți banii donați au fost strânși la colindat, zălăuanii intrând în casele în care gazdele i-au invitat. „Am rămas foarte surprinși, în acest an, să vedem că în casele în care am colindat și-n anii trecuți gazdele, în semn de respect pentru noi, ne-au așteptat îmbrăcate cel puțin într-o ie. Am rămas impresionați că am creat un model de exprimare, un cadru mai potrivit pentru a întâmpina sărbătorile de iarnă, îmbrăcați în costume tradiționale”, afirmă același om de bine.
Colindătorii mulțumesc starețului Mănăstirii Strâmba, preoților din Sâg și Fizeș, Flavius Ioan Lazăr și Sorin Vasile Neaga, primarului Septimiul Țurcaș din Șimleu Silvaniei și tuturor prietenilor din Ciumărna, Sânmihaiu Almașului, Zalău, Sâg, Fizeș, Valcău de Jos, Drighiu, Halmășd și din Șimleul Silvaniei care au dorit să se gândească de Crăciun și la copiii care se luptă pentru viață. Mulțumesc, de asemenea, artiștilor Ciprian Zopota, Ileana Grațiana Pop, Denisa Rolnic, Mitu Vlad, Marius Varga și Bogdan Octavian Hurban, medicilor Gheorghe Popa și Cristina Blag de la Clinica Pediatrie 2 din Cluj-Napoca.

niciun comentariu