Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Rezervația peisagistică Tusa-Barcău, în topul atracțiilor turistice din Sălaj. Cascada verde superbă. Foc de tabără. A șasea tabără SPS

Șisturi cristaline acoperite cu gresii, argile și nisipuri, pădurea de fag, pajiștea caldă, două izbucuri – Izbucul Mare și Izbucul Mic -, și cascada verde superbă din Rezervația peisagistică Tusa-Barcău fac din locul ăsta o atrație turistică de top pentru sălăjeni. Și nu numai. Ori de câte ori ai merge acolo, tot mai ai ceva de văzut, de descoperit, de admirat. Plus că apa rece, mereu proaspătă, a izvoarelor Barcăului e, la propriu, un deliciu. Pentru cei îndrăgostiți de natură, pentru mulți alții, din păcate, e un loc de păstrat berea la rece, o bere care, odată consumată, lasă în urma consumatorilor ei nelipsitele peturi, niște peturi pe care le găsești în orice zonă a României unde turiștii-grataragii pot ajunge fără a face prea mult efort. Iar peturile ăstea nu doar că sînt o pată urâtă în verdele superb al locului, dar, din punct de vedere ecologic, sînt un pericol pentru natură.

Cascada de pe firul Izbucului Mare e superbă, iar atunci când apa are un debit suficient de mare, farmecul ei o transformă într-o minunăție a naturii, un loc care ar putea fi inclus, cu ușurință, printre cele mai frumoase locuri din România, cei vreo zece metri, în trepte, ai cascadei fiind brăzdați de firișoare de apă care se preling peste bolovanii îmbrăcați cu mușchi verde. O minunăție.

Pe un platou mic, deasupra șisturilor cristaline

Se anunță ploaie pentru sfârșitul de săptămână, dar asta nu are cum să ne poată strica planurile de a muta, din nou, redacția publicației în natură, în cea de-a șasea tabără. Și nu pentru că ploaia și-a făcut prezența în alte patru tabere de până acum, și, na, am fi deja obișnuiți cu asta, ci pentru că farmecul naturii e irezistibil. Iar după atâtea zile prinși în agitația urbană, liniștea pe care știi că o găsești în natură, mai ales dacă dormi în cort, e, cu adevărtat, o binecuvântare.

Drumul care urcă către platou, prin Tusa, e în reabilitare, așa că drumul până sus a devenit mai ușor, lucru care, pentru cei care locuiesc acolo, e binevenit. Însă mă gândesc că, odată asfaltat, drumul ăsta o să atragă, inevitabil, tot mai mulți dintre cei pentru care a fi cocalar e o virtute. Iar ăștia, oriunde ar ajunge în natură, distrug locul, îl transformă într-o groapă de gunoi. Poate, dacă ar exista, așa cum e normal în orice rezervație, oameni de ordine, care chiar să își dea interesul în a păstra locul curat, s-ar schimba ceva.

Am ajuns la intersecția celor două izbucuri, am coborât cu mașina, nu foarte mult, apoi ne-am luat bagajele, multe (pentru că știam că nu avem mult de mers, așa că, las să fie), și am urcat panta care duce pe platoul pe care ni-l alesesem ca loc de campare.

Am ales, într-un final (pentru că ne-am hotărât destul de greu ce priveliște e mai frumoasă, când ieși din cort, dimineața) locul de campare, și am ridicat tabăra.

La izbuc, la cascadă

Odată tabăra instalată, firesc, pentru că nu ai cum să ajungi într-un loc ca și ăsta, plin de farmec, și să nu vrei să-l descoperi, am plecat într-o drumeție, nu foarte lungă, dar îndeajuns ca să simți energia deosebită a naturii. Am mers prima oară la izvor, la Izbucul Mare, acolo de unde Barcăul începe să devină râu, pentru că apa rece, proaspătă, e irezistibilă. Și de abia așteptam să beau din apa aceea vie, pură, încă de când eram în mașină, pe drum, când mă gândeam la gustul apei de izvor (am fost întrebat, de mai multe ori, ce îmi place cel mai mult să beau, iar răspunsul, de cele mai multe ori spre mirarea celor care au pus întrebarea, a fost: apă de izvor).

Acuma, pentru că debitul apei nu era foarte mare, firișoarele de apă care se scurg peste mușchii verzi au cascadei  nu se prea văd, dar asta nu strică cu nimic farmecul cascadei verzi. Da, am mai fost acolo de câteva ori, venind dinspre vale, de la păstrăvăria aflată la vreo două ore depărtare de mers pe jos, ori venind, ca și acum, pe drumul care urcă către Platoul Ponor. Și vara și iarna. Și, tocmai de aceea, poate ar apărea întrebarea: ce-ar mai fi de văzut? Cum adică ce-ar mai fi de văzut? Dacă un loc (și nu doar un loc, ci e valabil pentru orice înseamnă ”frumos”) te face să-ți deschizi ochii și sufletul, de fiecare dată când vei fi acolo, va fi la fel de frumos. Poate chiar mai frumos, pentru că, odată descoperită, frumusețea ți se relevă în mult mai multe feluri decât ai putea crede.

”Haideți să vă duc și la Avenul cu sală”, le-am spus fetelor, ”e la câteva zeci de metri de la izbuc, nu avem cum să-l ratăm”, le-am spus, apoi le-am tras după mine pe panta abruptă, să vadă avenul. Nu știu cum se face, chiar nu-mi explic, doar am mai fost acolo, ba chiar am coborât înăuntru, dar de data asta, nu l-am găsit. Bine, s-ar putea să fi fost la încă vreo zece metri deasupra locului und stăteam și mă minunam ”cum să dispară avenul?”, dar nu de asta eram acolo, ci pentru a ne relaxa în mijlocul naturii, plus că nu am vrut să risc în niciun fel siguranța celor pe care le-am adus cu mine. Deci, ne-am întors la locul de campare. Și, pentru că ne era foame, am ajuns foarte repede la corturi.

Povești la focul de tabără

De data asta sîntem trei. Am luat-o cu noi pe Florina, pentru că și-a dorit să vină, și pentru că, oricum, ne-am propus să invitămîn taberele SPS pe câte cineva (obligatoriu să se încadreze la categoria ”om frumos”, pentru că doar ei se potrivesc nu doar în natură, ci și în taberele de genul ăsta), să facă parte din ceea ce vrem a fi o pledoarie pentru tabără, pentru întoarcerea la natură. Iar Florina e un om frumos, însă, cum pentru ea e prima ieșire cu cortul în natură, am zis că e bine să alegem un loc în care să se simtă în siguranță. Așa că am pus corturile unul lângă altul, nu foarte departe de locul ales pentru a face focul, un loc de foc pe care l-am ales în așa fel încât să nu distrugem natura, adică departe de pădure și având ca bază un sol pietros.

E prima dată, în cele șase tabere, când am făcut foc, în celelalte dăți ba a fost vântul prea puternic, ba a plouat, ba eram în pădure. Acuma, numai bine, am făcut, în sfârșit, un foc de tabără.

Focul are ceva magic. Poate pentru că e sută la sută energie. Poate datorită dansului mistic al flăcărilor. Oricum, de fiecare dată când stai lângă foc și îl privești, îi simți căldura, efectul e același, unul aproape hipnotic. Poate de asta poveștile din jurul focului sînt altfel. La fel cum a fost și acolo, pe platoul acela din rezervația peisagistică sălăjeană. Acuma, poveștile din jurul focului, de dragul poveștii, se încadrează în categoria ”povești de groază”. Dar mie nu îmi plac poveștile de groază. Deloc. Însă, deși nu asta a fost intenția, poveștile au devenit de groază, nu de alta, dar subiectul luat din realitate face cu atât mai mult povestea ”de groază”. Și pentru ca totul să fie și mai și, la un moment dat, focul a luat o înfățișare ciudată, care aduce mult a personaj mistic. Brrr, gata cu poveștile de groază.

Noaptea, în balta din cort

Pentru că am fost trei, am luat cu noi două corturi, să dormim comod peste noapte, că doar am venit să ne relaxăm. Așa că le-am dat fetelor cortul mai nou, folosit deja în celelalte tabere, deci sigur și comod, iar pentru mine am luat cortul meu mai vechi (17 ani vechime e cam mult, și mi-am dat seama de asta într-un mod nu tocmai plăcut). Am văzut că stătea oarecum într-o parte, pentru că se rupsese ceva, din cauza uzurii, dar am zis că nu are ce se întâmpla. L-am întins cât de bine s-a putut, și doar nu o fi furtună la noapte, poate o să plouă, dar atât.

Și a fost furtună. Și a plouat torențial. Primul picur care mi-a căzut pe față, stând în sacul meu de dormit, în cort, m-a făcut să ridic din sprânceană: ”Doar nu curge apa prin prelata cortului, nu are cum…”. Dar a avut cum.

Am aprins lanterna să găsesc locul prin care picura în cort, și am observat că nu doar printr-un loc picura, ci apa se prelingea de-a lungul cusăturilor, peretele interiror al cortului îmbibându-se cu apă. Nu-i nimic, bine că nu plouă prea tare înăuntru. Așa mi-am zis și am închis ochii, să dorm. Apoi am lăsat mâna stângă pe lângă sacul de dormit. Pleosc, am auzit când am dat cu mâna de fundul cortului. Pleosc? Am aprins lanterna. Tot cortul era plin de apă, un fel de baltă cu acoperiș, iar furtuna de abia începuse, ploaia torențială trecând prin prelata cortului fără nicio problemă. Cum să le trezesc pe fete? Și-ar fi făcut probleme, s-ar fi speriat, așa că mi-am zis că rezist eu până dimineață. De rezistat, am rezistat, dar fără a reuși să dorm. Și tot căutând un loc în care să nu mă plouă de-a binelea, am ajuns să stau chircit, într-o contorsionare a corpului ciudată, în fața ușii cortului, cumva cu picioarele în sus, rezemate de chitara pe care am pus-o ca sprijin, cu izoprenul făcut morman peste rucsac și ciomagul meu din lemn de corn, care acum avea rolul de pârghie, în așa fel încât apa să curga pe sub capul meu. Așa am crezut eu. Dimineața m-a găsit într-o baltă, cu lucrurile din cort pe post de dig. Am ieșit din cort și mi-am întins oasele: ”Gata, cortul ăsta e terminat. Ce bine-i să nu mă plouă…”.

Am plecat mai repede decât am fi vrut din locul ăsta minunat, ploaia și-a făcut din nou apariția, iar ceața, din ce în ce mai deasă, a făcut aerul rece, iar combinate, ploaia și aerul rece, ne-au scurtat șederea pe platoul ăsta minunat.

Rezervația peisagistică Tusa-Barcău poate deveni un punct de atracție turistică la fel de important ca multe alte locuri din Munții Apuseni, cum ar fi Padișul, de exemplu, chiar dacă nu are stâncile, peșterile ori traseele marcate de acolo, și nici nu e la fel de mare. Însă, în ceea ce privește turismul din Sălaj, e, fără doar și poate, în topul atracțiilor turistice sălăjene, și, cu ceva mai multă implicare, ar putea deveni un rai al turiștilor în căutare de liniște, de frumos, de natură.

  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__32_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__39_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__3_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__11_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__14_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__16_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__7_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__40_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__1_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__2_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__5_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__6_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__8_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__9_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__10_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__12_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__13_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__15_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__17_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__18_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__19_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__20_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__21_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__22_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__23_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__24_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__25_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__26_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__27_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__28_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__29_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__30_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__31_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__33_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__34_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__35_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__36_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__37_
  • rezervatia_tusa_barcau_tabara6_sps__38_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*