
Conferinţa Naţională a Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice (ANBPR) „Inovaţie, Creativitate, Leadership“ se desfăşoară în perioada 2 – 4 octombrie la Cluj – Napoca, cu participarea reprezentanţilor de la Biblioteca Județeană Sălaj şi ai bibliotecilor publice Bălan, Chieşd, Dobrin, Mirşid şi Vîrşolţ.
Cu această ocazie, bibliotecarii sălăjeni au prezentat „Proiecte inedite în Biblioteca Județeană Sălaj” şi au participat la concursul de postere.
Conferința ANBPR de la Cluj-Napoca a adus împreună în jur de 150 de participanţi, experți, colaboratori, parteneri și membri ANBPR din România, dar și experți din străinătate, care au dorit să împărtășească bibliotecarilor români idei de proiecte, activități și metodologii de lucru inovative.
„Cea de-a XXVIII-a Conferință Națională a ANBPR abordează o temă foarte actuală și ofertantă, care aduce în discuție concepte-cheie pentru dezvoltarea rețelei bibliotecarilor din România, și anume “INOVAȚIE. CREATIVITATE. LEADERSHIP”. Sperăm ca această ediție a Conferinței să ne ofere prilejul pentru dialoguri profesionale de calitate, schimburi de idei și bune practici între colegi și să determine o regândire a implicării structurilor de management în reformarea serviciilor de bibliotecă”, a declarat Sorina Stanca, Președintele ANBPR.
niciun comentariu