R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Regal cinematografic la Zalău: Festivalul Filmului Rus

Muza Fest 2017 le oferă posibilitatea cinefililor de a urmări unele dintre cele mai bune filme rusești regizate de Karen Șahnarazov, în cadrul Festivalul Filmului Rus 2017, dedicat marelui cineast rus, director general al concernului de film „Mosfilm”, Karen Șahnarazov, un eveniment organizat de Ambasada Federației Ruse și Centrul Rus de Știință și Cultură la București.

Program:

16 noiembrie 2017

• Ora 18 – Noi, jazzmenii
• Ora 20 – Călărețul numit Moarte
Sala „Dialoguri europene” – Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

• Ora 13 – Curierul
Sala festivă de la Colegiul Național „Silvania” Zalău

17 noiembrie 2017

• Ora 18 – Vise
• Ora 20 – Ziua Lunii Pline

Sala „Dialoguri europene” – Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

 

Noi, jazzmenii, 1983
Regia: Karen Șahnazarov
Scenariul: Alexandr Borodianski, Kare Șahnazarov
Directorul filmului: Vladimir Klimenko
Compozitor: Anatoli Kroll
Interpretrează: Igor Skliar, Alexandr Panktratov-Ciornâi, Nikolai Averiușkin, Piotr Șcerbakov, Elena Țâplakova, Evgheni Evstingheev, Leonid Kuraliov, Borislav Brondukov, Larisa Dolina

Rusia sovietică. Anii ’20. Perioada NEP-ului (Noua Politică Economică). Kostea Ivanov, student la colegiul de muzică din Odessa, este atras de noul curent în muzică – jazz-ul. Pentru pasiunea aceasta, el, fiind comsomolist, este exmatriculat din colegiu, având de ales între studii și muzica preferată. Konstantin alege jazzul. Kostea vrea să-și formeze propriul jazz band. La anunțul lui se prezintă doi prieteni muzicieni, Stiopa și Jora. Stiopa cântă la banjo, iar Jora – la tobe. Konstantin le trezește interesul pentru jazz și noul jazz band începe repetițiile…

Călărețul numit Moarte, 2004
Regia: Karen Șahnazarov
Scenariul: Alexandr Borodianski, Boris Savinkov
Producători: Karen Șahnazarov, Galina Șadur
Compozitor: Anatoli Kroll
Interpretează: Andrei Panin, Iulia Ianovskaia, Xenia Rappoport, Artiom Semakin, Rostislav Berschawer, Anastasia Makeeva

Rusia la începutul secolului XX. S-a comis o serie de acte teroriste sângeroase împotriva înalților demnitari de stat. Ținta principală a teroriștilor este asasinarea Marelui Cneaz Serghei Alexandrovici. Atentatul este pregătit de către membrii așa numitei „Organizații de luptă” conduse de Jorj. Scăpând cu viață, Jorj realizează brusc că asasinarea Marelui Cneaz devine sensul existenței sale și că este gata de orice pentru realizarea acestui plan. El comite o crimă îndrăzneață, totuși îl așteaptă o mare dezamăgire.

Vise, 1993
Regia: Alexandr Borodianski, Karen Șahnazarov
Scenariul: Alexandr Borodianski, Karen Șahnazarov
Producători: Alexandr Borodinaski, Karen Șahnazarov
Compozitor: Anatoli Kroll
Interpretează: Oleg Basilașvili, Amalia Mordvinova, Armen Djigarhanian, Arkadi Ides, Piotr Merkuriev

Contesa Prizorova, o aristocrată a secolului XIX, trăiește în Moscova. Este bogată, tânără, dar de la o vreme a început să aibă vise extrem de ciudate. Cum că ea nu-i prințesă, ci femeia de serviciu Mașa Stepanova care în anul 1993 muncește la cantina nr. 9. Vine de la periferie, este angajată temporar și locuiește într-un cămin. Negăsind nicio explicație a acestor vise, contesa apelează la un doctor.

Curierul, 1986
Regia: Karen Șahnazarov
Scenariul: Alexandr Borodianski, Karen Șahnazarov
Directorul filmului: Vladimir Klimenko
Compozitor: Eduard Artemiev
Interpretează: Feodor Dunaevski, Anastasia Nemoleava, Oleg Basilașvili, Inna Ciurikova, Svetlana Krucikova, Alexandr Pankratov-Ciornâi, Vladimir Menșov, Alevtina Evdochimova

Absolventul de liceu Ivan, așteptând să fie recrutat în armată, îndeplinește funcția de curier într-o redacție. Adulții din jurul său adoptă cu greutate uimitorul talent al acestui tânăr de a transforma orice faptă într-un eveniment neverosimil, uneori extrem de hazliu, alteori, însă, de-o tristețe iremediabilă…

Ziua Lunii Pline, 1998
Regia: Karen Șahnazarov
Scenariul: Alexandr Borodianski, Karen Șahnazarov
Producători: Vladimir Dostal, Galina Șadur
Compozitor: Anatoli Kroll
Interpretează: Anna Gherm, Andrei Panin, Elena Koreneva, Vladimir Ilin, Valeri Priomâhov, Valeri Storojik

Eroii filmului sunt “rușii noi” și un bătrân uzbec, un killer de succes și un DJ popular, o prințesă superbă și un monah enigmatic, un diplomat străin și un mare poet… Absolut necunoscuți între ei, oamenii interpretează scene sociale din viață fără să presupună că, după o mare perioadă de timp, faptele lor, chiar dacă prin ricoșare, vor influența viețile altora. Fiecare va lăsa o urmă de neșters în istorie, dacă nu în cea globală, atunci într-una personală și va deveni parte integrantă a unui letopiseț nou. În final devine clar sensul existenței omului în această lume, rolul său în formarea Universului.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *