Lunar, preoții greco-catolici din Protopopiatul Șimleu Silvaniei participă la o reculegere spirituală. Întâlnirea din această lună a avut loc ieri, 13 februarie, și s-a desfășurat la Porț, în biserica monument istoric din localitate. Programul a început la ora 10.00, cu celebrarea slujbei religioase, după care preoții s-au deplasat la Marca, unde au vizitat biserica nouă aflată în construcție. Reîntorși în satul Porț, clericii au discutat probleme administrative, după care a urmat meditația despre Postul Mare – care va începe pe data de 23 februarie – și a fost ținută de preotul Ciprian Burdaș. Următoarea reculegere spirituală se va organiza la Plopiș, în jurul datei de 15 martie.
niciun comentariu