DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Puţul

putulŞtiam că, dacă voi coborî acolo, viaţa mea se va schimba iremediabil, că voi fi ca un nou-născut sau, dimpotrivă, ca un mort umblător aiurea şi fără ţintă, prin şi peste tot ceea ce consideram până acum ca fiind real. Stăteam acolo, la marginea găurii acelea hidoase, înclinându-mă, din când în când, spre golul acela negru ce părea fără de sfârşit şi, cu toate cu nu voiam să fiu în acel loc, iar fărâma de raţiune îmi spunea s-o uşchesc rapid de acolo, necunoscutul greţos de sub mine mă chema cu impulsuri ce-mi băteau nervos şi dureros în minte. Aveam doar o lanternă la mine, totdeauna mi-a fost frică de întuneric sau, nu atât de întuneric, cât de neputinţa de a vedea dincolo de întuneric. Îmi pregătisem şi ceva coardă, cu un harnaşament simplu şi cu un opritor. De mai multe nu aveam nevoie, pentru că nu aveam de gând să urc înapoi, la suprafaţă: nu mai aveam nimic nou de văzut sau de descoperit aici. Mi-am pus siguranţele ca în transă, mişcările îmi erau automate, iar capătul coardei l-am legat de trunchiul unui copac. Mi-am verificat, încă o dată, lanterna, funcţiona, bateriile erau bune, după care am făcut pasul. Primii zece metri nu mi-au lăsat absolut nici o impresie. Era adîncimea până la care mai răzbătea şi lumina lumii de afară, iar pereţii înguşti mi se dezvăluiau sub forma unei galerii normale, fără viaţă. Lăsam încet opritorul să mă coboare, tot mai atent la modificările pe care adâncimea şi lipsa de lumină mi le dezvăluiau. Pereţii au început să arate vâscoşi, mucoşi, parcă granitul şi-ar fi defecat propriile excremente cleioase la suprafaţă. Era o lume netedă, rece, ce cobora tot mai mult şi mai mult, parcă fără fund, chiar infinitul acesta negru şi necunoscut fiind cel care te chema tot mai lugubru, strângându-te în braţele sale reci şi alunecoase. Undeva, pe la vreo 30 de metri adâncime, au început să apară şi ceva forme de viaţă, nişte păianjeni păroşi, atârnând în propriile lor chingi greţoase şi mişcându-şi picioruşele, ca un stup de antenuţe, după fascicolul de lumină, pe care nu l-au perceput niciodată. Încet, un miros ciudat a început să mă legene în chingi, aruncându-şi străfulgerările albastre spre ochii mei, care încet, încet, începeau să perceapă tot mai stins şi mai ceţos pereţii care mărgineau necunoscutul. Mâna dreaptă încleştată pe opritor executa, automat, mişcările de deschidere şi închidere a coardei, lasându-mă tot mai jos şi mai fără cunoştinţă. Am rămas fără cablu. Iar capătul avenei nici măcar nu se întrezărea. Oricum, nu mai conta. Nici nu-mi mai aduceam bine aminte cum am ajuns până aici. Am rotit un pic de cablu şi am încercat să-mi fac o privire de ansamblu a locului: aceiaşi pereţi soioşi, vâscoşi, reci şi neprimitori. Deci, lumea de dincolo este mult mai jos. Am tăiat coarda.

Pluteam încet, parcă cu încetinitorul, tot mai jos, mai jos, vuietul negru urlând tot mai tare în urechile mele. Prin momentele de luciditate, ochii-mi mai erau parcă arşi de străfulgerările albastre şi, abia acum, am început să percep mirosul puternic de sulf. Mă sufocam căzând în gol. Iar capătul avenei nici măcar nu se întrezărea. Tăcere.

Mişcat din loc parcă de un val uşor, nasul şi gura mi-au început să tragă cu nesaţ aerul în plămâni. Hârâiam, mârâiam, am început să tuşesc, o greaţă rea prevestitoare mi se urca în creier, iar lumina difuză începea să-mi mişte pleoapele. În faţa ochilor începea să mi se dezvăluie o coapsă netedă, iar cu mâna dreaptă am reuşit să dau şi de cealaltă. Mi-am mişcat faţa înapoi, în poziţia din care fusesem aruncat sufocându-mă, şi am dat peste pubisul în care se terminau cele două coapse. Greu, cu mii de săgeţi lovindu-mă în creier, mi-am ridicat capul şi am găsit şi celelalte membre ale femeii între ale cărei coapse şi pubis era să mă sufoc. Necunoscută. Necunoscut, la fel, şi locul în care m-am trezit.
I-am dezvelit, încet, obrajii de buclele blonde, dând peste un năsuc cârn şi o faţă de fetiţă neascultătoare. Am tras uşor cearceaful mototolit de pe pieptul ei şi am dat de nişte sâni perfect rotunzi, ai căror sfârcuri îmi râdeau în nas. Femeia dormea în continuare. În aer plutea un miros dulceag de „iarbă”, iar pe jos covorul era plin de sticle goale de tequila. Dezordinea din cameră era străfulgerată, din când în când, de flashurile reclamelor de afară. Luminiţele roşii de pe un ceas digital, aruncat pe undeva sub masă, clipeau ora 4.37. Era încă noapte. Scrumierele pline de pe covor erau încadrate de alte mucuri, ce nu şi-au mai putut găsi sfârşitul printre celelalte ţigări, trase până la filtru. Am alunecat uşor, fără zgomot, de pe cearceaful mototolit şi, ocolind mucurile de ţigară şi cioburile de pahar, am început să-mi caut hainele. Nici nu ştiu cu ce am fost îmbrăcat, dar sub un scaun, am văzut nişte blugi ce păreau normali dimensiunilor mele şi un tricou inscripţionat cu roşu „War”. Nişte şlapi şleampăţi erau aruncaţi aiurea, pe holul camerei din care ieşind, am aruncat o privire şi în oglinda agăţată pe uşă. O ultimă privire spre pletele blonde, o singură privire spre imaginea din oglindă, din care se uita spre mine un necunoscut şi, scoţând lanţul de la uşă, am închis, încă o dată, noaptea după mine, dând peste un hol neluminat. A mai trecut o zi întunecată din viaţa mea.

Buletin de evenimente: Cadavrul unui bărbat neidentificat a fost găsit, în dimineaţa zilei de 11 august, în puţul liftului din blocul A124, strada 22, a anunţat Poliţia oraşului W… . Bărbatul era îmbrăcat în blugi, purta un tricou inscripţionat cu roşu „War”, iar în picioare avea o pereche de şlapi. Vârsta bărbatului a fost estimată la 31 de ani. Victima a căzut de la etajul IX, în puţul liftului, pe uşa care a rămas deschisă, din cauza unei pene de curent. Victima nu avea asupra sa nici un act de identitate, iar din cauza rănilor suferite la nivelul capului, nu a putut fi identificat.


...

niciun comentariu

Lasă un comentariu