Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Pulsul orașului: Un rom mustăcios, cu pălărie mare neagră cu bor rotund. Naturiștii iștia

Așezat pe un scaun cu rotile lângă magazinele de la marginea trotuarului, omul părea mai mult un tablou grotesc, uitat de careva în drumul lui spre sala de expoziție a orașului, o expoziție unde cotidianul urban e subiectul central al lucrărilor expuse acolo. Și chiar și efectul era același ca la o expoziție, dintre cei care ajung acolo, puțini înțeleg ori chiar sînt interesați de expoziția respectivă, restul doar privesc, în trecere, întrebându-se fără a aștepta răspuns: ce-o fi și cu expoziția asta?

Omul de pe scaunul cu rotile stătea cu un aer pierdut, ca și cum nu ar fi conștient nici de lumea din jur, nici de infirmitatea care îl țintuia pe scaunul cu rotile, acolo unde era expus pe post de ”îmi dai un leu?” de unul dintre cei pentru care cerșetoria (cu mâna întinsă ori așezând exponate umane la vedere) e un mod de viață, ba chiar o afacere.

N-am avut niciun ban la mine, și m-am lăsat dus de valul uman de pe trotuar, încercând să nu văd nepăsarea din jur. Da, toți știm că omul din scaunul cu rotile e o afacere, și dându-i bani încurajezi afacerea asta cu infirmitate umană, dar parcă, totuși, măcar așa, ca semn că l-ai văzut, poate ar trebui să te oprești și să-i dai 1 leu. Atât. 1 leu, semn că prezența lui acolo înseamnă ceva mai mult decât peretele blocului cu magazine la parter pe lângă care treci.

L-am văzut mai mult cu coada ochiului pe romul ăsta mustăcios, care avea pe cap o pălărie mare, neagră, cu bor rotund, trecând și el de tabloul cu infirmitate umană. Apoi, parcă în etape, s-a oprit, și-a băgat mâna în buzunar și s-a întors către omul din scaunul cu rotile, apoi i-a întins 10 lei. Acuma, 10 lei o fi însemnând mult ori puțin, asta depinde de fiecare. Pentru unul care a învățat să trăiască fără bani, 10 lei înseamnă mult. Așa că m-am oprit și l-am privit pe romul ăsta mustăcios, care trecând pe lângă mine mi-a surprins privirea. Și, spre deosebire de cei care atunci când fac ceva act caritabil, orice ar fi însemnând actul ăsta caritabil, și care fac asta și pentru a ști ceilalți ce au făcut ei, romul cu pălărie mare neagră cu borul rotund m-a privit simplu, fără niciun fel de mesaj ”Ai văzut ce-am făcut, așa-i că ce bun sînt io?”, apoi și-a văzut de drum. Gerstul lui a rămas însă acolo, ca un fel de amprentă în timp, ca să mai umple oarecum spațiul ăsta al nepăsării, o nepăsare care se întinde și se tot întinde peste oameni. Și ce e mai rău e că oamenii nu doar că s-au obișnuit cu nepăsarea, dar le și place sentimentul ăsta ”cool”, la modă, un sentiment specific celui care se crede superior.

…..

”Api, io am fost la spital, și m-or tot învârtit doctorii, ba că îi musai analize, ba că să mă duc la altu’, de n-am mai știut de mine. Io de aceie am vinit aci, la dumneavoastră, să-mi dați ceva, că mă doare ficatu’, așe cum le-am spus și la doctori. Da ei nu și nu, că le trebe analize. Da pe mine mă doare. No, api dați-mi ceva pentru ficat, că io am încredere în naturiștii iștia”. Omul, îmbrăcat simplu, cu o geantă în mână, spunea toate astea nu cu ciudă, ci zâmbind, așteptând ca femeia din spatele tejghelei din magazinul cu produse naturiste să-i recomande ceva pentru ficat.

”Păi, eu vă dau, dar analize tot trebuie să vă faceți, că nu v-au zis doctorii degeaba”, i-a răspuns femeia.

”Api, știu, mi-oi face și analize, da până mi-oi face, doar n-o să stau să mă doară, dacă poate să nu mă doară, nu? Că, așe cum v-am zâs, io am încredere în naturiștii iștia. No, domnu”, se întoarce omul către mine, mutându-și geanta dintr-o mână în alta, ”dumitale poți să ceri ce îi vre, io mi-am primit naturistele, și amu poci să mă duc. Cere ce îi vre, că sînt de tăte bolile și durerile. Io i-am zâs și la dom’șoara asta, să-mi deie ceva pentru ficat, că naturitele istea îs bune. Așe-i?”

”Sigur că-s bune, dacă avem încredere în naturiștii iștia”, i-am răspuns zâmbind larg.

Am luat ce am avut de luat și am ieșit afară. Îndepărtându-se încet de magazinul cu produse naturiste, omul cu geanta mergea în treaba lui, bucuros că ”naturișii iștia” o să-i mai potolească durerea de ficat.

Vezi, până la urmă e vorba de încredere. Chiar și atât și e de ajuns să te facă să începi să te simți mai bine. Și poate că asta e ceea ce lipsește, de multe ori, în sistemul sanitar, încrederea în cel care ar putea să te facă bine.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*