Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Pulsul orașului: Printre blocuri. Cunoscuți necunoscuți. Dudu Georgescu

E ca și când ai trece dintr-un oraș în altul, atunci când lași bulevardul în urmă și o iei printre blocuri, pe străduțele înguste, pline de mașini, și de o parte și de alta, cu magazine cu uși pline de reclame la tot felul de produse la parterul blocurilor. Și magazinele ăstea de cartier (nu toate, dar multe dintre ele) au prețuri mai mici decât supermarket-urile, și n-ai cum să nu te întrebi: dacă magazinele ăstea mici au produse mai ieftine decât dacă magazinoacele cu nume sonor (și e vorba de aceleași produse), și, totuși, au profit, că altfel de ce ar mai fi deschise?, atunci cât adaos își pun ”giganții” comerciali care vând într-o zi cât un magazin de cartier în juma’ de an?

Blocurile care mărginesc străduțele par mult mai înalte decât privite de pe bulevard, și odată ajuns acolo ești ca într-un labirint, pe care-l străbați, evitând obstacolele, către destinație. Însă blocurile acelea sînt ”acasă” pentru sute de oameni, fiecare atât de obișnuit cu betoanele care formează pereții apartamentelor, încât totul, de la intrarea în bloc, scări, lift, ușile apartamentelor vecinilor, până la bicicleta legată de balustradă ori piese de mobilă așezate lângă pereți, sînt doar a prelungire a locului numit ”acasă”.

Uneori, când treci printre blocuri, pare că zidurile ălea din beton sînt doar niște ziduri, iar dincolo de ele e nimic. Pentru că nu poți să vezi prin zid. Dacă ai putea, ori dacă zidurile ăstea ar fi transparente, ai vedea că acolo sînt mulți oameni, multe familii, fiecare familie fiind despărțită de celelalte familii de niște ziduri nu foarte groase, de câțiva centimetri. Mai multe lumi mici, într-o lume mai mare, care, la rândul, ei face parte dintr-o lume mai mare. Iar oamenii, la fel ca apartamentele blocurilor printre care treci, sînt despărțiți de niște ”ziduri”. Și chiar dacă, spre deosebire de pereții apartamentelor, zidurile oamenilor sînt invizibile, pentru că-s acolo – zidurile ăstea -, oamenii, de cele mai multe ori, nu se văd unii pe alții.

**************

Tocmai când dădea să iasă din sala de așteptare a cabinetului medical, la vederea femeii care aștepta să intre la medicul de familie, fața bărbatului s-a luminat, așa că a intrat în vorbă cu ea.

”Io te știu. Și pe tine și pe soră-ta, Diana. Am copilărit împreună”, i-a spus bărbatul cunoștinței din copilărie.

”Eu nu am nicio soră Diana. Cred că mă confunzi”, a răspuns, amabil, femeia.

”Ba da, io te știu, ți-am zis că am copilărit împreună, o știu și pe soră-ta, poate nu o cheamă Diana, da o știu și pe ea”.

”Mmmm… nu, eu nu am nicio soră”.

”Da io tot te știu. Ți-am zis. Am copilărit împreună. În Păcii.”

”Eu nu am locuit niciodată în Păcii”.

”Da? Atunci înseamnă că te confund”, a concluzionat bărbatul după scurtul dialog ca între cunoștințe, apoi a salutat și a ieșit. S-a întors după câteva minute, pentru că și-a uitat ceva la medic, o rețetă. De data asta, femeia a fost o străină pentru el, și pentru că a fost doar o străină, fața nu i s-a mai luminat. Ba, chiar dacă a trecut la câțiva centimetri de ea, nici măcar nu a mai băgat-o în seamă. Și, de ce să o fi băgat în seamă? Doar nu a copilărit împreună cu ea. E doar o străină.

****************

Foaia de hârtie lipită pe peretele halei agroalimentare, acolo unde există cuierul ăsta gratuit pentru cei săraci (cei care au o haină în plus o agață acolo, cel sărac vine și o ia), mi-a adus aminte de un homeless, un om fără adăpost, care a dormit toată vara și toamna lângă blocul meu. De multe ori făcea gălăgie și era chiar enervant, strigând mereu la câte unul care se aciua pe lângă el peste noapte. Apoi, într-o noapte, în loc să-mi spun ”iar strigă ăsta la ora 2 noaptea, fix când aș vrea și eu să dorm…”, am stat și l-am ascultat povestindu-i cuiva despre un cal și un câine pe care i-a avut cândva, și pe care nu-i mai are. Și îi e atât de dor de ei, că nu trece o noapte să nu se gândească la ei.

Din noaptea aia l-am privit altfel. Și mi-am dat seama că, de fapt, el striga pentru că în lumea în care trăia el, ăsta era zidul lui de apărare, în lumea asta a fii slab te transformă în victimă. Și atunci, dacă reușești să te impui, chiar și doar folosind tonul ridicat ca un fel de declarație, o să supraviețuiești.

Omul ăsta murdar, nebărbierit, care atunci când vorbește mai mult strigă, și-a dat seama de asta, că-l văd altfel decât îl arată înfățișarea de om al străzii. Nu știu cum. Dar și-a dat seama. Și m-a privit și el altfel, ca pe un prieten, așa cum mi-a spus după vreo câteva zile, atunci când m-a oprit pe stradă. Avea în mână doi trandafiri roșii.

”Călin”, m-a interpelat (nici acum nu știu de unde aflase cum mă cheamă), ”stai să-ți zic ceva. Io, de când mă știu, am admirat numa’ doi oameni. Unu e Dudu Georgescu. Ălalalt ești tu. De aia vreau să-ți dau ție trandafirii ăștia. Stai să le rup țepii, să nu te-nțepi. No. Gata. Trandafirii ăștia-s pentru tine. Te rog io, ia-i, că, să știi, io te respect. Tu ești prietenu’ meu. Hăă…”, a ridicat dintr-odată vocea, ca și cum atunci și-ar fi dat seama de ceva, ”când îi vre, și iarnă să fie, poate tragem un fotbal.”

Am luat trandafirii. I-am mulțumit, apoi, până să apuc să mai zic ceva, omul a plecat în drumul lui. După câțiva pași, s-a întors, apoi mi-a spus așa cum s-a obișnuit să vorbească, adică strigând: ”Io te respect. Să știi tu asta. Numa pe tine. Și pe Dudu Georgescu”.

Nu l-am mai văzut de când a venit gerul. Dar, câteodată, îmi aduc aminte de el.

2 comentarii

  1. Lucica says:

    “…, un cal și un câine pe care i-a avut cândva, și pe care nu-i mai are. Și îi e atât de dor de ei, că nu trece o noapte să nu se gândească la ei”, un sentiment care egalizeaza lumile mici despărțițe de niște ”ziduri”. Superba descriere a trairilor din micile noastre lumi!!!

  2. Miholc says:

    Avea in mana doi trandafiri rosii 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*