DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Pulsul orașului: Curat și cald la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Zalău. Ceața și străzile aproape pustii fac orașul să fie mai frumos

Cea mai nepotrivită perioadă pentru a avea o problemă de sănătate e de sărbători, atunci când doctorii, personalul medical, în general, lipsesc. Bine, problemele de săn ătate-s nepotrivite oricând, dar dacă apar de sărbători, e un fel de loterie: poate îți trece, dacă iei medicamente de unul singur, poate nu, și atunci dai o fugă la spital. Așa cum am făcut și eu, dar nu pentru că aș fi avut probleme, că n-am fost la doctor deloc în ultimii 15 ani, dar merg ca și însoțitor. Așa cum am fost în a treia zi a anului, să nu-l las singur pe fratele meu.

Primul lucru pe care-l remarci, iar asta de ceva ani încoace, e curățenia din spital și faptul că e cald, suficient cât să poți sta în tricou pe hol (cel puțin în cazul meu). Și asta e mare lucru, măcar așa, ca și imagine, că parcă altfel aștepți într-un mediu curat, care nu te face să te gândești tot timpul să nu cumva să pui mâna pe ceva, că cine știe ce microbi iei de acolo. Plus că sala de așteptare chiar arată ca o sală de așteptare. Adică ai unde să stai pe scaun, iar asta înseamnă mult pentru cel ajuns acolo cu probleme de sănătate. Mai puțin atunci când aștepți la ORL sau neurologie, acolo unde există doar trei scaune, deși ar mai încăpea vreo trei. Oricum, dacă ai mai mult de așteptat, mergi în sala de așteptare, însă asta se lasă cu neînțelegeri între pacienți, atunci când ajung toți în fața ușii cabinetului:

– Io am fost aici prima. Că aștept de mult, spune o femeie venită de la țară, care era prima, lângă ușă.

– Nu mai mult ca mine, că io aștept de și mai demult. La ce oră ați fost programată?, intervine un altul, convins că el are dreptate.

– La 12.

– Mno, bine. Io, la 12 și 20.

– Dar, știți, eu am ajuns aici la ora 9 dimineața, doar că m-am dus să stau pe scaun în sală. Dar cred că e rândul meu să mă primească domnul doctor, spune domol, o femeie în vârstă, sprijinită de perete, și ținând în mână o umbrelă.

– Da, da io pierd microbuzu. Dumneavoastră mai puteți aștepta. Io, nu.

– Sigur, eu mai pot aștepta, cum să nu, am doar 84 de ani și am băut o cană de apă dimineață. Pot aștepta…

Vârsta înaintată a femeii și tonul acesteia, unul oarecum împăciuitor, au avut darul de a liniști lucrurile, chiar dacă, așa, mai mult ca să aibă ultimul cuvânt, femeia de la țară a mai spus o dată:

– Da io pierd microbuzu.

Totul s-a liniștit atunci când doctorul i-a asigurat că nu pleacă de la cabinet până nu-i ia pe toți. Iar asta, certitudinea că o să ajungi la doctor, cel care te poate ajuta, să te faci bine, să nu te mai doară, înseamnă mult pentru oricine stă și așteaptă în fața cabinetului medical.

………………………

Am auzit… de fapt, am citit de multe ori postări pe facebook, prin care unii se plângeau de străzile pustii ale orașului, de cum îi apucă depresia de sărbători, când nu e vânzoleală în oraș, că un oraș care nu-i aglomerat, nu e oraș. Mie, depresia asta a unora, care nu se simt bine decât atunci când e aglomerație, mi se pare un fel de declarație pe față: ”io nu mă simt bine cu mine însumi”. Altfel, de ce ai avea nevoie de mulți oameni în jurul tău? Aglomerația asta atât de necesară pentru confortul oamenilor ăstora nu cred că e altceva decât nevoia de a fi în centrul atenției, de a fi văzut, de a fi băgat în seamă. Iar asta doar pentru că cei care au nevoie de asta, de ”adulație”, cred că toată lumea îi bagă în seamă, datorită prezenței lor impunătoare, când, de fapt (că de aia au nevoie de alții) e fix invers: nu-i bagă nimeni în seamă, nici măcar ei înșiși.

E mult mai frumos orașul, orice oraș, atunci când străzile sunt aproape pustii, când o plimbare chiar are darul să te destindă, mai ales dacă e și ceață, așa ca acum, în a treia zi a anului. Ceața creează un fel de poveste, care îți arată străzile altfel decât le-ai văzut până atunci. Și sărbătorile, zilele ăstea pline de agitație, de care abia aștepți să scapi, par frumoase. Tocmai pentru că lipsa aglomerației te lasă să fii tu cu tine. Și, dacă te simți bine cu propria persoană, nu ai nevoie de alții, sunt de ajuns străzile orașului acoperite de ceață.


...

niciun comentariu

Lasă un comentariu