Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Ptită cu ciapă și uou

”Văd că tăt îț faci ptită-n uou, că-ț place. Și când ierai coptil îț plăciea. Mamă-ta vă tăt făciea, că la tăț patru vă plăciea ptita-n uou. Și la școală vă puniea cu voi…
Erzsi, asta di păstă drum, îi zâciea bundaskenier, da tăt lucru ala iera. Ni-am învățat tăt di la iea, di la mamă-sa, Zsuzsi neni, să facem ptita-n uou dulce. O mâncam cu mniere criștai o’ cu mniere die stup. Da asta ce-ț spui îi altăce. Ni numa’ vez!

Tai coscuță mnici on dărăbuț die șoancă, di-aceie afumată, di pă rudă din pod. Amu a hi îndiețată, așe-i bună. Și clisa îndiețată-i tare bună! Friji coscuțăle ieste înt-o lespedie în care ai pus o lingură die oloi. Friji binie, binie șoanca, da’ n-o lași să să ardă, să nu hie tare uscată. O scoț dietilindi p-on blid. Tai scrijele o ciapă digană ș-o friji până să moaie binie. O friji tăt în ala oloi. Pui păstă ciapă sare și thiperi, o scoț din oloi pă alt blid. Tai ptita scrijele potridite și pui scrijelele în tăpșia care-ț vujeștie în ler. Le pui în tăpșie una lângă alta. Împarț ciapa friptă pă feștecare scrijea die ptită. O lași așe.

Înt-on blid mai afund baț binie tri uoauă, mai pui în uou sare, thiperi și poprică dulce. Pui păstă uou’ bătut coștiele friptie die șoancă și mai răzălești on dărab die caș die oaie, mai gras și uscat. Amesteci binie uou’ bătut cu șoanca și cașu și-l împarț păstă ptita cu ciapă. Pă mnijlocu feștecarei scrijea die ptită poț punie și câtio roată-duauă die ciapă crudă. O muiere di cătă Șimneu, di la Pericei, mni-o spus că iea așe face ptita cu uou. Noa, baji tăpșia-n ler și mintenaș îi gata prânzu!

-Prânzu! Asta știu, la mâncarea de dimineața îi spuneam prânz…
-Așe! Și la mniazâz iera ”di-amniazâs”, sara iera ”die cină” și dacă mai mânca-i oarece între ”di-amniazâs” și ”die cină”, asta ce iera? Iera ”ujina”, așe-i?
-Așa-i, așa-i, mi-aduc aminte…
-Noa, s-aveț poftă și să vă margă binie!”

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*