DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Proiect pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate de boli cronice/rare

Asociația Prader Willi din România derulează proiectul “Stil de viață sănătos pentru oameni rari” finanțat prin programul “În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Scopul proiectului, care se derulează în perioada octombrie 2020 – martie 2021, cu un buget total de 230.400 lei, este îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate de boli cronice/rare prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Prin acest proiect se va obține o îmbunătățire a nivelului de cunoștințe prin instruire și un stil de viață mai sănătos prin intervenție directă la 85 de persoane și membrii familiilor acestora. Având provocările prezentului cauzate de pandemia COVID-19, majoritatea activităților se vor derula în mediul online, proiectul urmând a se derula pentru 4 diagnostice/grupuri de diagnostic (tulburări din spectrul autist, obezitate sindromică, boli autoimune, fenilcetonurie),pentru a aborda provocările specifice în adoptarea unui stil de viață sănătos.

Pentru orice persoană este o provocare să adopte un stil de viață sănătos, iar pentru cei care trăiesc cu boli cronice/rare și au nevoie de diete speciale, se confruntă cu hipotonie, dificultăți de înțelegereși alte impedimente specifice diagnosticului, provocarea este și mai mare.

Centrul NoRo are o experiență de peste 9 ani în domeniul bolilor rare, o echipă multidisciplinară formată din specialiști din diferite domenii (medical, psihologic, social, kinetoterapeutic, nutrițional, psihopedagogic) cu rezultate pozitiveîn recuperarea și reabilitarea pacienților cu boli rare, pentru care este evidentă necesitatea dezvoltării abilităților de adoptare a unui stil de viață sănătos la persoanele afectate de boli rare.

Persoanele care au diagnostice din categoria celor mai sus amintite, sau al căror copil are aceste diagnostice, se pot înscrie la programul de instruire și intervenție în perioada 15-20 noiembrie pe www.centrulnoro.ro. Pentru mai multe informații: office@apwromania.ro.




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu