Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Prioritate la distracție în cadrul «Zilelor Siguranţei Rutiere Michelin»

Michelin oferă «Prioritate la Distracție» într-o nouă ediție a evenimentului «Zilele Siguranței Rutiere Michelin», organizată sâmbătă, 16 septembrie, în intervalul orar 9:00 – 18:00, pe Platoul de Marmură din Zalau.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri, 13 septembrie, de Michelin, și în ediția din acest an organizatorii doresc crearea cadrului potrivit pentru reamintirea şi învățarea regulilor de bază în siguranța rutieră prin activități ce au la bază interacțiunea şi jocul. « Zonele și activitățile sunt dedicate participanților de toate vârstele, copii, tineri sau adulți şi cuprind acțiuni noi şi inovatoare alături de cele deja binecunoscute şi îndrăgite din anii precedenți », se arată în comunicatul de presă respectiv.

Astfel, va fi creat un traseu de biciclete pentru copii, care se vrea o lecție distractivă de educație rutieră pentru micii biciclişti cu vârste între 4 şi 11 ani. Aceştia vor avea ocazia să se familiarizeze cu semnele de circulație, să descopere importanța semaforului şi să învețe cum să evite diversele obstacole pe care le pot întâlni în trafic.

Potrivit sursei citate, pe Platoul de marmură va fi și un simulator auto, care îi va ajuta pe participanți să-şi perfecționeze abilitățile de condus, într-un cadru sigur, experimentând senzațiile date de o maşină reală. Nu va lipsi nici Caravana SMURD «Fii pregătit», unde vor fi organizate cursuri de instruire pentru acordarea de prim ajutor în cazuri de urgență pentru ca participanții, tineri şi adulți, să fie pregătiți să facă față oricărei situații neprevăzute. De asemenea, în cadrul activității <<Kilometri de siguranță rutieră>>, sălăjenii de toate vârstele vor fi invitaţi să pedaleze pe bicicletele speciale, animându-l pe Omulețul Michelin.

Începe și Săptămâna Mobilității Europene

Potrivit sursei citate, «Zilele Siguranţei Rutiere Michelin» dau startul în Zalău şi primei zile din Săptămâna Mobilității Europene, organizată în fiecare an între 16 şi 22 septembrie. “Această inițiativă urmăreşte să încurajeze municipalitățile europene să introducă şi să promoveze măsuri durabile de transport. Tot cu această ocazie v-a fi atrasă atenția asupra soluțiilor de mobilitate modernă şi oamenii vor fi încurajați să încerce alternative la utilizarea automobilului. Michelin le-a pregătit participanților zone dedicate viitorului mobilității, pentru a descoperi și experimenta cele mai noi și cool mijloace electrice de deplasare precum: Ninebot by Segway – O ocazie excelentă de a testa dispozitivele electrice pe două roți Ninebot By Segway şi a trăi experiența deplasării cool şi rapide. Autotransilvania şi BMW – Având ca preocupare siguranța rutieră în dezvoltarea tehnologiilor inovatoare de asistență în trafic, dar şi redarea plăcerii de a conduce, Autotransilvania şi BMW vin cu o propunere care demonstrează că tehnologia viitorului şi producția de serie pot deveni o realitate. Hoverboard –  Acesta este un vehicul propulsat de două motoare electrice, fără emisii, care funcționează în exclusivitate cu ajutorul curentului electric furnizat de acumulatori. Acesta reprezintă un mijloc de distracție şi de relaxare, dar şi de deplasare într-un mod inovator“, mai arată  sursa citată.

Copac – suport de biciclete

Un moment important în a şasea ediţie a evenimentului « Zilele Siguranţei Rutiere Michelin » este marcat de dezvelirea unui copac – suport de biciclete pe care Michelin îl pune în sprijinul mobilității comunității din Zalău, pentru a înfrumuseța oraşul şi a promova mersul pe bicicletă.

Mai multe informații despre programul şi activitățile pregătite de Michelin pot fi găsite pe site-ul www.zilelesigurantei.ro . Evenimentul « Zilele Siguranţei Rutiere Michelin » de la Zalău este realizat în parteneriat cu Autotransilvania Cluj – BMW, Eurest, Caravana SMURD «Fii pregătit» – proiect al Fundației pentru SMURD, Ninebot by Segway, Poliţia Municipiului Zalău şi Primăria Municipiului Zalău.

Două fabrici Michelin în Zalău

Michelin, lider în domeniul anvelopelor, are sediul în Clermont-Ferrand, Franța, compania fiind prezentă în 170 de ţări, are 111.700 de angajaţi și operează în 68 de unități de producție în 17 țări ce au produs împreună 184 de milioane de anvelope în 2015. (www.michelin.com).

Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001, investind peste 400 de milioane de euro de-a lungul anilor pentru modernizarea uzinelor. În prezent, Michelin are în România aproximativ 3.300 de angajaţi, trei uzine, două la Zalău şi una la Floreşti, o reţea comercială şi un Centru de Excelenţă şi servicii partajate, care oferă servicii de suport pentru diferite entități Michelin din Europa. De asemenea, activităţile comerciale ale Grupului pentru Europa Centrală şi de Sud sunt coordonate de la Bucureşti (12 ţări).

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*