DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Primăveri cu bunica. Vin câșlejile, se mărită fetele

– Știi ce mi-ar plăcea să ascult azi, buni?

– Ce, dragă?

– Povestea cu Floarea Petrii Mării și Văsălica. Ai promis că mi-o spui împreună cu povestea dumitale și a bunicului Gheorghe.

– Așe?

– Așa!

– No, păi atuncea să știi că Florea s-o dus după Văsălica și s-o mutat de la casa părintească la Văsălica acasă, mai jos, în ulicioară, iară eu m-am dus după bunicu-tău și m-am mutat la socri, pe Părău. Și Văsălica tăt acolo stă și amu, cu pruncu’, cu Ioanea Petrii Mării, iară noi stăm aici, în Lăcșor. Și gata!

– Cum gata? Asta-i rezumatul rezultatului!

– Ce-i ăla rezumat?

– Rezumat e când scurtezi rău povestea și știi că așa ceva nu se poate! E ca și cum ai merge la biserică, dar mai sari câte-o duminică, două! Și tocmai ce mi-ai spus zilele trecute că asta nu se face!

– Hmm!! Așe zici?

– Păi așa, cum altfel?

– Apoi drept îi că ție nu ți-o plăcut niciodată să ciuntești poveștile și să le faci harcea-parcea.

– Păi vezi? Cu atât mai mult acum!

– No, bine dară! Ce vrei să știi?

– Poveștile de care ți-am zis! Dar să începi de la Bobotează, atunci când împreună cu Floarea ați făcut amândouă vraja aia să vă vedeți ursitul.

– Du-te și dă-ți de rând și nu tăt vorovi ce nu-i de vorovit! N-o fost nicio vrajă! Doară nu crezi în din astea!?

– Păi ați făcut chestia aia cu busuiocul sub pernă și cu turta foarte sărată sau n-ați făcut?

– Am făcut, da’ aia îi numa’ o joacă, se zice că dacă mănânci turta aia foarte sărată și nu bei apă și postești tătă ziua, ți-i visa orânda.

– Păi ați visat, dumitale și Floarea?

– Am visat, da’ tăt nu cred.

– Parcă ești batman! Nu crezi, nu crezi!

– Ce-i ala batman?

– Batman e… atunci când te încăpățânezi să nu crezi ceva. Ia povestește, te rog, visul să vedem cum a fost.

– Apoi era de Bobotează, în 1956, o fost o iarnă tare grea în anul ăla, cu omăt mult, de te afundai în el cu boconcii când ieșiei dimineața bună în ulița necurațată. De Bobotează, ninsorile o fost încetat, da’ s-o lăsat un ger rău, năprasnic, de nu-ți vinie să ieși din casă. Tare groază ne era să merem după apă la Pavăl, ca numa’ ne înghețau ciontiele pănă acolo și-napoi. No, și ce mi-o vinit mie și la Florea în cap? Să luam de la popa când vinie cu crucea busuioc sfințit și să facem turte, de-alea de-ți visezi orânda, pe care le mâncai tumna ‘nainte să te pui la somn. Ba o fost și fete de anume s-o culcat fix pe locu’ ala unde o stat popa când o stropit cu apă sfințită, că cică dacă dormei acolo creșteu sorții să visezi, da’ și eu, și Florea am dormit în pat după ce am mâncat turtele.

– Cum se fac turtele alea?

– Le făciei numa’ din apă și făină, da’ se punie multă sare, iară de copt le cociei pe plită. Amândouă am postit tătă ziua, fără apă, fără nimic, iară busuiocul l-am pus seara sub pernă. Da’ o făcut multe fete din sat așe, nu numa’ noi.

– Și toate au visat?

– Da’ eu de unde să știu dacă o visat ori ce-o visat? Știu numa’ cum o fost la noi.

– Și cum a fost?

– Apoi cum să fie? Florea l-o visat pe Văsălica, iară eu l-am visat pe bunicu-tău, da’ nu mi-am dat sama cine îi.

– Cum adică nu ți-ai dat seama cine e?

– Adică în visul meu, se făcie că eram după apă la Pavăl, cu oălul, și numa’ ce l-am scos din fântână, am văzut că vinie către mine și se coboară dintr-un tren un om tânăr, subțirel, îmbrăcat în haine de militar, și-mi cere apă.

Gheorghe Ghiman, soțul bunicii Anica

– Și nu l-ai recunoscut că era Gheorghe a lu’ Ghiman, de pe Părău?

– Nu! Vezi tu, bunicu-tău o fost dat de slugă, când ave 7 ani, în Țâgani, în Crișeni cum i se zice amu, și nu o copilărit ori crescut în sat. De-aia noi nu l-am cunoscut, că nu o trăit în sat cu noi.

– Cum să fii dat de slugă când ai numai 7 ani? Sună groaznic! Cine l-o dat?

– Eh, cine? Mă-sa cu tată-său, ei l-o dat, da’ asta-i altă poveste de care nu vorbim amu. Amu așe să știi că l-am visat, da’ nu l-am recunoscut.

– Dar Floarea l-a recunoscut pe Văsălica în vis?

– Ea da! Da’ nu am crezut niciuna că-i adevărat și că ne-om mărita după cine am visat.

– De ce nu ați crezut?

– Pentru că eu pe Ghiorghia nu l-am recunoscut – era ca și cum aș fi visată un militar oarecare, iară Văsălica vezi că era mai mare ca noi, era deodată cu Ghiorghia, cam cu 6 ani mai mare ca noi, din altă generație – cum ziceți voi amu. Noi mereu am crezut că ne-om mărita când a vini vremea cu cineva aproape de vârsta noastră. De-aia am crezut amândouă că visele de peste noapte o fost numa’ așe, da’ nu că s-or adeveri.

– Da, înțeleg acum. Și parcă dumitale aveai un drăguț acolo, pe uliță, pe Calea Zălaului.

– Da, am fost vorbită cu Vasile a  lu’ Purcelu’. Sabou îi chema pe ei de familie și stăteau pe Calea Zălaului mai sus de noi cu puțin, numa’ o casă – a lu’ Văscan – era între a noastră și a lor. Vasile mai ave un frate și două surori.

– Cum arăta Vasile?

– Apoi era înalt, cu o față albă și păr așe castaniu către roșcat, foarte frumos îmi păre. Nu semăna cu restul feciorilor din sat, așe cu pielea albă și roșcat la par. No, și eu cu el am vorovit, am mers la danț împreună, da’ în anu’ ăla el o fost dus în Armată, iară înainte de-a mere, nu mi-o zis nimic, să-l aștept ori oarece. Pe atunci, când vroieu să o ieie pe fată de nevastă, feciorii îi ziceu să îi aștepte, să-nțelejeu bunăoară. Pe-atunci armata se făcie 3 ani, trebuie să știi ce și cum, că doară 3 ani era vreme lungă. Vasile nu mi-o fost zisă nimic când s-o dus.

– S-a mai întâmplat să nu le zică nimic feciorii fetelor înainte să plece?

– S-a mai întâmplat dară!

– Păi și ce făceau fetele în cazul ăsta?

– No, ce să facă? Câteodată nu așteptau și se măritau dacă erau cerute între timp. Iară câteodată așteptau și aveau noroc că le cere feciorul după ce libera. Se-ntâmpla și să îl aștepte – timp în care ăștialalți feciori se-nsurau – iară el nu o cere de nevastă când se libera, ci se însura cu alta.

– Și fata?

– Fata era atunci nevoită să se mărite în alt sat și de bugăte ori au nimerit fetele departe de casă, de nu-ți vediei părinții și frații cu anii. Ori se măritau, da’ nu știeu mare lucru de ăla cu care se măritau, erau bătute ori muncite ca vai de ele.

– Groaznic! Sună tare dubios!

– Sună, nesună , așe o fost atunci. Da’ cum îți zicem, s-o fost făcută toamnă, iară Carolina Mitroii ne-o fost chemată pe tăte fetele în habă, să-i ajutăm cu lucru’. Când am gătat – că o avut mult – o făcut așe ca o petrecere, cu masă întinsă și cu muzicanți în ocol.

– Unde stătea Carolina Mitroii?

– Lângă Moctari, aproape de unde îi Căminu’ amu. Și eram noi acolo, tăte fetele și viniseră și feciori din sat, când numa’ văd că vinie la mine Toderea lu’ Ghiman de pe Părău și-mi zice să ies până afară, că frate-său Ghiorghia vrea să vorbească oarece cu mine.

– Și?

– Și am ieșit afară și când am dat cu ochii de el, am știut că îi ala de mi se-arătase la Bobotează în vis.

– Dar i-ai recunoscut fața ori ce anume?

– Și fața, da’ și hainele, că Ghiorghia tumna ce liberase și era încă îmbrăcat tăt în hainele de militar. Cum l-am văzut, am știut că el îi militaru’ de mi se arătase la Bobotează în vis, fața era cea din visul meu, hainele, tăt, tăt. Și atuncea seara am început să povestim și am rămas apoi împreună.

– Dar ce ți-o plăcut la el?

– Auzi tu, bunicu-tău o fost un om tare, tare bun la suflet, atâta căldură și omenie! Mereu vorbea cu mine așe frumos și liniștit, era ca și când ne-am fi știut de când lumea și pământul. De-aia m-am dus după el când m-o cerut.

– Când te-o cerut?

– Apoi noi am început să vorovim atunci în toamnă, la petrecerea de la Carolina Mitroii, asta o fost la câteva zile după ce s-o liberat. Apoi o vinit Crăciunul și m-o cerut.O vinit la măicuța și s-o-nțeles, că atunci trebuie să se înțeleagă părțile pe avere. Fecioru’ trebuie să fie de acord cu ce vinie fata de acasă, de la ai ei ori cere el anume ce vroie de la părinții fetei. Ghiorghia mea o cerut pământ de casă și măicuța cu moșucu’ i-o dat bucata aia ce-i lângă Ianoș, de fuje din drumu’ mare până în pădure, sus pe deal. Mai apoi, am facut noi un schimb, și așa am căpătat locu’ asta de aici, din Lăcșor, unde stăm amu. No, așe o fost cu înțelegerea părților pe atunci.

– Au fost și cazuri în care nu se-înțelegeau?

– Oioioi, fost-o dară! Crezi că așe ușor era a te înțelege pe avere? Doară nu de puține ori, nu se-nțelegeau feciorii cu părinții fetei și atunci nu o luau până nu cădeau la înțelegere. Ba o fost și dăți când fata o fugit cu fecioru’ – se zice că o furat-o, iară atunci trebuieu să se ieie laolaltă. Da’ când se-ntâmpla de părțile nu se-înțelejeu pe avere, numa’ ce aduce fecioru’ fata furată inapoi la părinți și nu o lua de nevastă până ce nu prime de la părinții ei partea de avere ori pământul pe care îl vroia.

– Păi era cam ca la târg! Unu’ o vindea pe fată, altul o cumpăra!

– Păi târg și era, că doar de-aia ii și zice învoială ori înțelegere! Bugăte familii avute își dădeau fetele numa’ după feciori înstăriți, că așe averea sporea. Da’ o mai fost și familii unde fata ori fecioru’ o luat pe careva mai sărac, numa’ că mai puține.

– Și se întâmpla și să fie obligate fetele să se mărite cu forța, după un fecior bogat, dar care nu le plăcea?

– Se-ntâmpla dară, cum nu?

– Păi și dacă nu vroiai?

– Apoi mai mâncai câte-o mamă de bătaie și după aia, vroiai. Nu era prea mult de ales atunci, trebuie să te gândești bine ce faci și pe cine iei, că știi vorba aia: cum îți așterni, așe dormi. O mai fost fete buiece, care nu și nu, o ținut musai să meargă după cine le-o fost drag, cum o făcut soră-me, Lodovica – ți-oi zice odata și povestea asta – și nu se sfârșeu poveștile astea tare bine. Ia amu, când am fost la habă, colo la Bibliotecă, o fost și Valerica lu’ Chende și ne-o spus cum in Brebi, o fost o fată de familie bună, avută, care trebuie să se mărite cu un fecior tăt avut și el. Părțile s-o fost înțeleasă pe avere așe că s-o făcut tăte pregătirile de nuntă. Numa’ că tumna în ajunul nunții, fata le-o zis la părinți că mere la bold să cumpere oarece și dusă o fost! N-o mai vinit veci ‘napoi și oricât o cotat-o, peste tăt în sat, nu o aflat-o! Și cum părinții ei mai aveu o fată, mai mică, de numa’ 16 ani, o întrebat-o dacă nu ar vrea ea să se mărite după fecioru’ ce ar fi trebuit să o ieie pe soră-mea, că vezi doară câtă rușine o fost pe familie cu pățania asta. Și la fata asta mai mică i-o zis părinții că de se mărită după fecior, îi dau ei tătă zestre ce i s-ar fi cuvenit la soră-sa.

– Și s-a măritat?

– Așe zice Valerica    lu’ Chende, că s-o măritat, chiar de o avut numa’ 16 ani. ȘI după nuntă, o apărut și sora mai mare, care în tăt timpul ăsta o stat ascunsă în podul bisericii vechi. Pasămite ea ave un drăguț și nu o vrut să se mărite decât după el, ceea ce s-o și întâmplat apoi, da’ n-o mai primit nimic de la părinți. ȘI o avut doi pruncuți și o vinit războiu’, mânce-l fene, și bărbatu’ i-o mers pe front și o murit acolo. Și ea, amărâta, o rămas cu pruncuții mici ai nimănui, zice că erau așe mici, că pe unu’ îl duce de mânucă la câmp, iară pe celălat îl purta într-un lipideu legat peste spate. Vai de soarta ei!

– Și sora ei?

– Cea de s-o măritat la 16 ani? Zice că s-o înțeles bine cu bărbatu’. Și ea o fost avută, că o primit partea soră-sii la nuntă. No vezi, nu era mereu mai ușoară viata de te apucai să faci lucrurile cum te taie capu’ și fără să ții sama de ce zic părinții. Nu-i de-ajuns să iubești un om, trebuie să și vezi de poți trăi cu el, că iubirea se gată repede când te-ncoltesc neajunsurile și foamea e cât vezi cu ochii. Atunci e musai să știi că poți conta pe celălalt să faci casă bună împreună și trageți amândoi la aceeași căruță, că de unu’ mere “Cea!”, iar altu’ “Hăis!” numa’ bine nu poate ieși. Și no, și atunci, și amu contează să ai ajutorul părinților, atâta cât îți pot ei da. Cum ți-am zis, nouă ne-o dat pământ de casă, când o vinit Ghiorghia de o vorovit cu măicuța. Asta o fost cam de Anu’ Nou, iară în 2 februarie am și făcut nunta. Repede se petreceau lucrurile, așe era pe atunci, ca fecior, te liberai toamna, trece Crăciunul, iară în ianuarie – februarie numa’ nunți erau. În fiecare sâmbătă era nuntă, că de-aia se și zice că vin câșlejile, se mărită fetele.

– Dar de ce era graba asta? De ce atâtea nunți îngrămădite în ianuarie și februarie?

– No, de ce? Că doară după aia intra Postul Paștelui. Cu șase săptămâni înainte de Paște, gata, nu mai îi slobod să faci nunți.

– Bine, dar în restul anului?

– În restul anului avei de lucru, și la hotar, și acasă, nu-ți stătie capul la nunți. De-aia eu am avut nunta în 2 februarie 1957, iară Florea la două săptămâni după mine, în 15 februarie. Vasăzică ne-am măritat amândouă la un an și on ptic de când ne-am visat orânda, tulai! Că-mi și vine să râd!

Da’ nu ți-am zis de Văsălica. Îți zic amu. El s-o liberat deodată cu bunicu-tău, că erau deodată,  și tăt în toamna aia o început a umbla la Florea în pețit.

– Cum era pețitul asta, mai exact?

– Apoi fecioru’ mere acasă la fată, vorove cu ea, cu părinții, mere cu fata la danț, no, se vedieu fata cu fecioru’ bugăt de des cât umbla fecioru’ în pețit. Așe cum m-o pețit

Floarea și Văsalica Petrii Mării, în ziua nunții. Fotografia face parte din colecția familiei Ioan și Onorica Pop

Ghiorghia pe mine, așe o pețit-o și Văsălica pe Florea. Și părinții Florii l-o plăcut pe Văsălica, vezi că el era liniștit și din familie bună, cu stare. Nu era el tare glumeț, da’ nici Ghiorghia meu n-o fost. Măicuții i-o plăcut Ghiorghia și tăt așe, nănașu’ Alexa cu nănașa Anica l-o plăcut pe Văsălica.

– Ai zis că venea din familie bună, cu stare. Zi-mi mai multe, te rog, despre asta.

– Hmm apoi mama lui, Mărie i-o fost numele, o fost o femeie tare greu încărcată de viață. Ea s-o fost măritată după Vasile Crișan, da’ el o murit la puțin timp după aia, iară Mărie o rămas văduvă la 21 de ani. Ba mai ave și o fătuca mică, pe Lodovica de care ți-am povestit că s-o măritat cu fecioru’ Birăiței bătrâne și o sfârșit, săraca, la Băița de Sub Codru, după ce s-o rostogolit peste ea un butoi cu prune. No, da’ în povestea de azi, Lodovica era mnicuță, iară mama ei era văduvă la 21 de ani. Rămasă fără bărbat, Mărie ave totuși stare bună, doară ave două sluji, casă faină, două perechi de dhiboli în poiată. Cum să le ducă și să le țâie tăte o femeie? S-o măritat iară, după Iuanu’ lu’ Gusti, și așe l-o avut Mărie pe Văsălica. O dus bine impreună, Mărie cu Gusti, numa’ când vinie năcazu’, vinie, mânce-l truda, și n-ai ce face.

– Ce necaz a venit?

– Apoi nu crezi tu că după nici 3 ani Gusti o murit?

– Ah, da, parcă așa mi-a spus și Ioanea Petrii Mării, că a avut un accident pe câmp.

– Acolo dară s-o-ntâmplat ce s-o-ntâmplat. S-o fost dusă Gusti pe câmp, să aducă tulheni acasă cu caru’ cu dhiboli și o-ncărcat caru’, da’ cum era singur, el o trebuit să facă tătă treaba. Și s-o suit pe tulheni deasupra, în car, să lege oarice ori să-i așeze mai bine – asta nu știu a-ți zice – da’ tulhenii s-o mișcat sub el și o picat de-acolo de sus tumna într-un haldur de cânepă.

– În tulpina aia de la cânepă, adică?

– Tumna așe! Iară haldurii ăștia îs tare ascuțiți și tari când îs uscați, mânce-i baiu’, și zice că i-o intrat în picior. Și-apoi rană s-ar fi infectat și Gusti, săracu’, o murit cu zile.

– Așa mi-a zis și Ioanea Petrii Mării, că pe vremea aia nu prea erau medicamente și tratamente la îndemână.

– Da’ de unde să fie? O fost grele timpuri alea și uite numa’ cum un haldur de cânepă o răpus un om. Așe-i c-o luat o viață și o lăsat-o pe Mărie văduvă a doua oară, la 24 de ani, amu cu doi pruncuți? Numa’ că putea face, săraca? S-o descurcat cum o știut și cum o putut 2 ani, da’ ușor nu i-o fost, asta-i bistoș. Numa’ ea o știut ce o fost în sufletu’ ei. După 2 ani, s-o măritat după Petrea Pop și-apoi cu el o rămas măritată mulți, mulți ani. Eu pe Petrea l-am fost ținută ca tată la Văsălica, asta cât am fost mnicuță, apoi mi-o povestit măicuța ce și cum.

– Ioanea Petrii Mării mi-a zis că lui Petrea i se zicea a Tureacului.

– Eh, a Tureacului, da’ nu mă întreba de ce, că nu știu. Așe li s-o zis lui, da’ Petrea n-o fost din Mirșid, el o vinit aici din Ortelec.

– Ce-ți mai amintești despre Maria și Petre?

– Ce să-mi amintesc? Că ei doi o făcut casa asta de stă amu Văsălica și Ioanea Petrii Mării cu familia în ea. Da’ eu în vremea când o fost ridicată casa eram dusă deja cu bunicu-tău și cu mă-ta la Anina. Țin minte că și Petrea, și Mărie erau de treabă și tare harnici amândoi, lucrau de parcă ar fi împreună șase mâini, nu patru. Că mereu la sapă la die, ori la hotar, lucrau amândoi și nu se-ncurcau.

– Ioanea Petrii Mării mi-a povestit că Maria, bunica lui, era blajină și moale la vorbă și că ea a fost unul din oamenii care l-au apropiat de biserică și de cele sfinte. Mi-a spus că atunci când îl punea seara în pat, la culcare, îi cânta cântările de la biserică. Și că, mai târziu, după ce el se căsătorise deja cu Onorica, bunica Maria avea mereu grijă să fie pregătită pentru ea mâncare bună, pe care o punea în almareu.

– Eh, adică în dulapul cela ce la ei în casă era zidit cumva în perete, între două încăperi. Acolo se punie mâncarea, da. Iară ce zice Ioanea Petrii Mării așe o fi fost, el știe astea mai bine, că doară el o trăit acolo în casă. Eu ce am știut să-ti spui de Văsălica și Flore ți-am zis. Amu știi care de unde s-o tras și de-ai cui o fost.

– Da, dar nu mi-ai zis încă de nuntă. Ai spus doar că dumitale cu bunicul ați avut nunta în 2 februarie, iar Floarea cu badea Văsălica în 15 februarie. Cum a fost?

– No, asta e o altă poveste de care om vorovi noi zilele astea. Da’ dă-ți tu sama numa’ ce mulți ani o trecut de atunci!

– 63!

– Mulți! Asta pentru că timpul merge mereu înainte, niciodată înapoi.

– Ai vrea să poți să dai timpul înapoi?

– Poate ca-ș vre. Să-l aduc pe bunicu-tău ‘napoi, și pe Florea, și pe măicuța și pe tată-tău Viorel. Da’ asta nu se poate, că așe îi rânduit  de Sus. Unii se duc, unii vin, da’ laolaltă tăt om mai fi tăți, odată și-odată, acolo-n Cer.


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu